Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Tinerii din Timisoara vor parcuri, un nou mall, aqua-land si cinema în aer liber

Tinerii din Timisoara vor parcuri, un nou mall, aqua-land si cinema în aer liber

la 11 March 2014 16:26
11 March 2014 16:26
Tinerii din Timişoara vor parcuri tematice în oraş, un nou mall, un aqua-land şi un cinematograf în aer liber, cred că pentru a avea o viaţa bună trebuie să ai în primul rând bani şi sănătate, sunt nemulţumiţi de aglomeraţia din trafic şi situaţia lor financiară, dar în general se declară fericiţi. Asta arată rezultatele unui studiu sociologic inițiat de Institutul Intercultural din Timişoara. Rezultatele acestui studiu vor sta la baza elaborării viitoarei strategii pentru tineret a municipiului Timişoara.
Scris de A.S. - Tinerii din Timişoara vor parcuri tematice în oraş, un nou mall, un aqua-land şi un cinematograf în aer liber, cred că pentru a avea o viaţa bună trebuie să ai în primul rând bani şi sănătate, sunt nemulţumiţi de aglomeraţia din trafic şi situaţia lor financiară, dar în general se declară fericiţi. Asta arată rezultatele unui studiu sociologic inițiat de Institutul Intercultural din Timişoara. Rezultatele acestui studiu vor sta la baza elaborării viitoarei strategii pentru tineret a municipiului Timişoara.

Trimite articolul

X

Cercetarea privind nevoile tinerilor din Timişoara, coordonată de sociologul Delia Nadolu, a fost realizată pe 940 de subiecţi cu vârsta până în 35 de ani, având o marjă de eroare de plus minus 3,19%. Concluziile au fost prezentate marţi, la Primăria Timişoara.

Tinerii au fost întrebaţi de exemplu ce înseamnă pentru ei să aibă o viaţă bună. Pe primul loc sunt, conform studiului, banii, cu 31,4%, urmează sănătatea, cu 23,5%, familia – 19,8%, fericirea – 12,7%, împlinirea, locul de muncă, prietenii, cariera, locuința etc. Care sunt principalele valori care îi călăuzesc în viaţă? Cei mai mulţi, 44,27%, au spus că valorile morale (sunt menţionate cinstea, onestitatea, adevărul, integritatea, loialitatea etc.), urmează, cu 34,67%, valorile practice (munca, perseverenţa, ambiţia, iniţiativa, profesionalismul), şi valorile „orientate către celălalt”, cu 29,27% (respect, seriozitate, principii, răbdare, disponibilitate, devotament, politeţe).

Întrebați ce-i împiedică să aibă o viaţă mai bună, respondenţii au spus, majoritatea, 69,1%, că nimic, pentru că… au o viaţă bună. Ceilalţi au spus că nu au o viaţă bună pentru că le lipsesc banii ori locul de muncă sau din cauza „problemelor societăţii”.

Tinerii care trăiesc în Timişoara au fost întrebaţi şi care ar fi cele mai importante probleme cu care se confruntă în oraş. Iar clasamentul problemelor, conform răspunsurilor pe care le-au dat tinerii chestionaţi, se prezintă în felul următor: traficul, aglomeraţia – 24,17%, lipsa banilor, situaţia economică precară – 19,97%, lipsa locurilor de muncă – 18,47%, transportul în comun – 15,80%, mentalitatea, dezinteresul cetăţenilor, stresul – 10,63%, lipsa oportunităţilor, lipsa activităţilor publice – 10,40%, problema parcării, oamenii străzii, cerşetorii, hoţii, învăţământul, birocraţia, infrastructura, mizeria etc. Tinerii cred că într-o bună măsură administraţia publică locală ar trebui să contribuie la rezolvarea acestor probleme, iar apoi instituţiile guvernamentale.

În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, cei mai mulţi dintre tineri, 50%, au spus că ies în oraş doar în weekend pe parcursul unei săptămâni. Care sunt principalele lor modalităţi de petrecere a timpului liber? Cei mai mulţi, 43,53% au spus că ies în oraş cu prietenii, alţi 21,83% au menţionat ieşirile în aer liber, plimbările prin parcuri sau excursiile, 16,53% au mărturisit că preferă să se uite la filme, la televizor, ceva mai puţini, 15,77%, că citesc, 13,30% optează pentru activităţi sportive, iar restul stau acasă cu familia – 11,50%, stau pe internet, la calculator – 11,10%, ies prin cluburi şi cafenele, la dans şi distracţie – 10,90%.

Ce îmbunătăţiri ar dori tinerii „în oferta municipiului Timişoara pentru petrecerea timpului liber”? Aceasta a fost o altă întrebare care le-a fost adresată. În primul rând ar vrea să existe în oraş parcuri tematice, să fie amenajate spaţii în aer liber unde să-şi poată petrece timpul liber şi să fie refăcute anumite parcuri – 33,17%, să fie organizate evenimente culturale şi de divertisment – 29,57%, să se creeze noi spaţii pentru desfăşurarea acestor evenimente (şi sunt menţionate un aqua-land, un cinematograf în aer liber şi chiar un nou mall) – 24,80% şi să fie organizate activităţi educative, de socializare, informare şi comunicare cu cetăţenii – 16,33%.

Concluziile acestei cercetări sociologice, studiu realizat printr-un proiect pe fonduri europene, ar urma să fie folosite pentru fundamentarea viitoarei strategii pentru tineret a municipiului Timişoara. Strategia ar putea fi aprobată în Consiliul Local Timişoara în această vară.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
aqua land ,
mall ,
parcuri ,
sondaj ,
strategie ,
tineret ,
tineri
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    CJ Timiș alocă 400.000 de lei pentru persoanele afectate de incendiul din Săcălaz. Banii vor fi folosiți pentru 15 containere modulare
    2
    După multă așteptare, Simonis anunță semnarea contractului pentru noul stadion „Dan Păltinișanu”
    3
    Serialul săptămânii: „Leul”, povestea reală care l-a dus pe regizorul „The Lion King” în savană
    4
    VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
    5
    Sondaj: Una din patru femei din România a consumat alcool în timpul sarcinii. 55% nu au discutat despre riscuri cu medicul
    6
    Preluarea Arenei Aquasport de către primărie, aprobată și în consiliul local
    7
    Admiterea separată la liceu, amânată până în 2029. Comisia a aprobat și amendamentul USR pentru eliminarea examenului
    8
    Noua Zeelandă ia în calcul interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani
    9
    Peste 100 de timișoreni, amendați pentru terenuri neîngrijite. Verificări pentru ambrozie și în septembrie
    10
    Șeful CIA la Moscova. Putin trebuie convins să nu atace o țară NATO

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul

    Capitală Culturală

    Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea

    Ştiri din Timiș

    „Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara

    România

    Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie

    Ştiri din Timiș

    REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro

    Ştiri din Timiș

    Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea

    Ştiri din Timiș

    Parcarea supraetajată din spatele Bega, deblocată de noua comisie unică? Presiune suplimentară odată cu proiectul de pe Proclamația

    Eveniment

    Motociclist la spital după ce a fost lovit de o mașină, pe strada Cluj din Timișoara

    România

    Probleme la Revolut în România și în alte țări! Utilizatorii nu își pot accesa conturile și nu pot face plăți
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323