După un start bun al elevilor lui Petricevici, oaspeţii au revenit în meci, dar şi datorită jocului extrem de agresiv, de multe ori peste limita regulamentului. În partea a doua a partidei, careul sârb format din Mladenovici, Pesici, Markovici şi Marjanovici şi-a făcut din nou datoria, iar Elba s-a distanţat decisiv. Sârbii au reşit şi 11 „triţe”, în timp ce Dan Păltinişanu a făcut cel mai bun meci personal din retur, reuşind spă înscrie 31 de puncte.
Elba s-a impus categoric cu 100-79 şi pregăteşte meciul de săptămâna viitoare cu Dinamo. Gruparea timişoreană este clasată pe locul 4 la egalitate de puncte cu formaţia aflată pe locul 3, Piteşti, dar asta doar din cauza jocurilor de culise, care a facut ca Elba să nu prindă podiumul. Handbaliştii de la CSU Poli Izometal au jucat sâmbătă la Braşov, împotriva unei formaţii aflate în lupta pentru evitarea retrogradării. Prima repriză a fost deosebit de echilibrată, scorul demonstrând acest lucru.
În partea a doua, alb-violeţii au fiost foarte atenţi în apărare, portarul Ivezici a făcut din nou minuni, iar pe contraatac, elevii lui Nedelko Vuckovici, au fost letali. Sadoveac a reuşit 11 puncte, iar Mrakici 5, cei doi fiind principalii marcatori ai partidei care s-a terminat cu victoria clară a bănăţenilor, 20-27!
Citiți principiile noastre de moderare aici!