Inițiatorii evenimentului atrag atenția asupra declinului demografic cu care se confruntă România, fenomen analizat de specialiști în domeniu, printre care demograful Vasile Ghețău. Potrivit acestora, scăderea populației și îmbătrânirea accelerată a societății reprezintă provocări majore, care necesită politici publice coerente și măsuri pe termen lung.
Organizatorii subliniază că marșul reprezintă un apel civic adresat autorităților, prin care se solicită adoptarea unor măsuri legislative și sociale menite să sprijine familiile și să încurajeze natalitatea. Printre propunerile formulate se numără:
- dezvoltarea unor politici pro-familie care să ofere sprijin concret familiilor cu copii;
- crearea unui sistem real de sprijin pentru femeile însărcinate aflate în dificultate;
- extinderea serviciilor de consiliere pentru criza de sarcină, susținute prin politici publice;
- respectarea dreptului părinților de a-și educa copiii potrivit propriilor convingeri;
- consolidarea statutului familiei întemeiate pe căsătorie ca fundament al societății.
Potrivit organizatorilor, scopul inițiativei este promovarea unei legislații care să protejeze viața și să susțină familia, considerată un element esențial pentru dezvoltarea societății. Aceștia afirmă că sprijinirea copiilor și a familiilor reprezintă o investiție în viitorul României.
Participarea la marș este deschisă tuturor celor interesați, iar organizatorii îi invită pe cetățeni, reprezentanți ai societății civile, lideri religioși și autorități publice să se alăture evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!