tion.ro Web analytics

Taxele și impozitele pe 2022, din nou la vot. Propunerea e tot de scumpire, pentru servicii de calitate

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:

Taxele și impozitele pe 2022, din nou la vot. Propunerea e tot de scumpire, pentru servicii de calitate

Reactualizat la:
Revine scumpirea impozitelor. După ce au cerut revocarea hotărârii prin care a fost stabilită valoarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, reprezentanții primăriei le cer consilierilor locali să voteze aceeași propunere. Se temeau că hotărârea adoptată în octombrie va fi atacată de Prefectură, după ce a fost contestată de PSD și PNL.
Scris de Roxana Deaconescu - Revine scumpirea impozitelor. După ce au cerut revocarea hotărârii prin care a fost stabilită valoarea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2022, reprezentanții primăriei le cer consilierilor locali să voteze aceeași propunere. Se temeau că hotărârea adoptată în octombrie va fi atacată de Prefectură, după ce a fost contestată de PSD și PNL.

Hotărârea privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2022 a fost revocată săptămâna trecută. Vă reamintim, proiectul a fost votat de două ori în aceeași ședință de consiliu local, iar reprezentații PMT s-au temut că „s-ar crea dificultăți în colectarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2020” după ce hotărârea a fost contestată de PSD și PNL la Prefectura Timiș.

Oficialii primăriei spun acum că propunerea rămâne aceeași: triplarea impozitelor pentru persoanele fizice care dețin clădiri nerezidențiale și scumpirea cu 20% a impozitului pe locuințe. Creșterea este mai mare pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, care vor plăti la fel ca persoanele juridice, adică de trei ori mai mult decât până acum.

Aceasta deși PSD se lăuda, după revocarea hotărârii, că a reușit să oprească majorarea impozitelor.

„PSD a obținut o victorie în plenul CLT. Hotărârea ce prevedea ca taxele și impozitele să crească de la anul a fost revocată. Cum de s-a ajuns la această revocare? Consilierul nostru Radu Țoancă a depus o plângere la Prefectură prin care a semnalat că votul pe acest proiect nu a fost exprimat legal, ceea ce e adevărat, pentru că atunci când s-a votat, proiectul a căzut la vot. Dacă vă vine să credeți, unul din consilierii lor a greșit și, în loc să voteze pentru majorare, a votat împotriva ei. USR a cerut atunci reluarea votului, a doua oară a ieșit cum trebuia, dar nu pe procedură. Practic, am reușit să oprim mărirea de taxe speculând un viciu de procedură”, se lăuda, pe Facebook, Mihai Ritivoiu, președintele PSD Timișoara.

Hotărârea votată în octombrie a fost contestată și de PNL, dar liderul liberalilor din oraș, viceprimarul Cosmin Tabără, era convins că va apărea o nouă propunere cu același scop. El a anunțat că grupul PNL își va menține punctul de vedere și va vota din nou împotrivă.

„Avem speranța că, totuși, ceilalți consilieri vor fi în asentimentul nostru (Timișoara are deja cele mai mari impozite din țară…) și ar putea urma exemplul colegilor lor USR din țară. Dacă la Timișoara USR forțează majorări pe bandă rulantă, în alte orașe, aleșii USR se opun majorărilor”, spunea Tabără.

Fritz: Dacă vrem servicii de calitate, trebuie să ne asigurăm că avem și venituri

Revenind la propunere, practic, persoanele fizice care au în proprietate clădiri nerezidențiale, adică imobile folosite pentru activități economice, vor avea de plătit un impozit de trei ori mai mare, prin aplicarea cotei de 1,95, crescută de la 0,6 cât era anul acesta.

Impozitele pe clădiri rezidențiale au fost calculate cu o cotă de 0,08% asupra valorii impozabile a clădirii, iar pentru anul 2022 se va aplica o cotă de 0,10% asupra valorii impozabile a clădirii. Atenție, este vorba despre „clădirile rezidențiale și clădirile-anexă aflate în proprietatea persoanelor fizice”. Calculul este identic pentru persoanele juridice care dețin clădiri rezidențiale.

„Așteptările oamenilor se dezvoltă, așteptările față de calitatea serviciilor publice, transport în comun, curățenie și așa mai departe, prețul de energie, de gaz, de care depinde și Primăria Timișoara, a crescut foarte mult. Așa că am decis, pentru clădirile rezidențiale, pentru persoanele fizice, să ne adaptăm la nivelul unor orașe precum Cluj, București, Brașov, dar să rămânem sub pragul unor orașe precum Iași, Constanța sau Oradea. Am adăugat un 0,02% și suntem la același nivel ca și București, Cluj, Brașov. Cred că dacă vrem servicii de calitate în Timișoara trebuie să ne asigurăm că avem și venituri. În același timp, bineînțeles că trebuie să tăiem din cheltuielile de funcționare acolo unde este o risipă de bani”, explica, în vară, primarul Dominic Fritz.

PMT a estimat o creștere de 18 milioane de lei după majorarea impozitelor, pe anul 2022.

La fel ca la prima propunere, reprezentanții PMT vor ca bonificația de 10% pentru cei care își plătesc impozitul integral până în 31 martie să se acorde doar persoanelor fizice. La primul vot, consilierul local Raul Ambruș, exclus din PNL, a depus un amendament care spune că de bonificație trebuie să beneficieze și persoanele juridice. Amendamentul a fost votat inclusiv de aleșii USR, iar Raul Ambruș le-a dat votul necesar pentru ca proiectul privind valoarea taxelor și impozitelor pe 2022 să fie adoptat.

editor Dan Oancia

Pe aceeași temă:

De-a joaca cu scumpirea impozitelor. Primăria Timișoara cere revocarea HCL pentru taxele pe 2022, de teamă să n-o atace Prefectura

Impozite mai mari la Timișoara, din 2022. Cu votul lui Raul Ambruș, renegat de PNL și „adoptat” de USR

Se votează taxele și impozitele pentru 2022. Primăria Timișoara propune majorarea lor, pentru servicii de calitate

21 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. UNDE AM AJUNS says:

    Eu nu prea inteleg multe din politica asta de Dambovita din Romania.Dar un guvern care isi pierde sustinerea politica ZBOARA de la guvernare!Dar mascariciul asta de Raul Ambruș a zburat din PNL si el canta acuma in struna la MAESTRUL DONIMIC FRIG si acoliti lui???le-a dat votul necesar.Daca a zburat din PNL eu cred ca era normal sa zboara si din consilier local.Nu sa isi faca MENDRELE mai departe pe spinarea Timisorenilor!Sau asa prevede desenul?In partid nu a fost bun dar in primarie este bun?

  2. Daniel says:

    Eu vreau mai intai serviciile de calitate, sa stiu pe ce dau mai mult. La magazin mai intai vezi marfa si apoi dai banii.
    Hai mars lipitorilor! Suntem destul de taxati si impozitati in Romania.
    Mars,mars,mars!

    • USRLove says:

      Incearca sa privesti problema in larg: eu ca firma de constructii, nu o sa lucrez pentru statul roman pe banii firmei si sa astept ani de zile sa imi recuperez investitia…ce zici tu nu se aplica in lumea reala.
      Nu iti convine, te rog sa te muti intr-un catun in varf de munte!

      • Daniel says:

        Prost mai esti. Sa termine cu furtul in plm, ca da aia nu sunt bani. EU consider ca deja suntem FOARTE taxati in Rromania.
        Cum dracu se face ca tot pupulimea trebuie sa plateasca dar niciodata nu primeste? din cauza unor conformati retarzi ca tine.

      • Daniel says:

        Daca ai firma de constructii si lucrezi cu statul, esti partas la furtul pentru care ne cer hotii astia taxe mai mari.

      • Doru says:

        USR-ist pupincurist…numai rău a-ti făcut orașului ăsta. Imi pare rău ca nu am fost la vot dar data viitoare sigur voi merge sa scăpăm orașul de voi. Oricine altcineva dar Fritz NU ! Trebuie sa dispară USR-ul ăsta, numai rău fac !

  3. Si curcile rad says:

    O pensiune retrasa in munti, carantina ți și puși sub observație pentru o perioada.Sa scapam de ei si de balivernele lor

  4. Anti_vir says:

    Servicii de calitate da, dar pentru clientela de partid. Astfel vor mai fi bani pentru noile sinecuri infiintate de administratia actuala. Teapa luata la alegrile din 2020 incepe sa se ingroase.

  5. Ilie says:

    N-am votat cu PSD niciodata, dar, daca mai merg la vot, de acum incolo… doar cu PSD voi vota.

    • gigel says:

      Nu va panicati degeaba, aceste cresteri sunt modeste (10-20 lei /an) si normale in contextul scumpirilor generale. Mai multe griji imi fac pentru factura la curent/gaz.

  6. antiVrajeala says:

    Votati programe de guvernare! Nu mai votati partide, nu votati sloganuri, nu votati emotii, nici incrancenare ori patriotism de cafenea. Votati pe unii care promit sa munceasca, nu sa lupte, pe unii care au un plan concret, coerent, realizabil, care promoveaza membri ce au facut ceva in viata, nu care scot in fata gargaragii galagiosi ce lupta cu “dujmanul” lor si va zic ca e si al vostru. Si nu alegeti la conducere pe unii care urasc statul si vor sa-l distruga, ci pe unii care vad in stat un mecanism democratic de reglare in societate, singurul care poate fi deasupra oricui altcuiva asupra carora cetatenii nu au nici un control.
    In rest, mai putin conteaza ce partid e, impartirea pe suporteri e pentru fotbal, baschet, sport in general, nu pentru politica si pentru cei ce administreaza banii publici, relatiile in societate, viata noastra ca si popor.

  7. Bula vaccinatul says:

    Totusi am o intrebare la redactie!Cum putem Timisoreni sa scapam de acesti ARICI POGONICI de la conducerea primariei?
    DONIMIC FRIG si LASCAU 3 NOAPTEA.Ca PSD ul se chinuie de un an de zile in Bucuresti sa scape de colega lor de partid CLOTILD ARMAND.Sau trebuie suportati 4 ani de zile MASCARICI astia?

  8. Platitor de taxe says:

    Daca Timisoara a ajuns la mana unui trepadus ca ambrus ne meritam soarta.Acest ambrus a vandut naivilor o iluzie prin faptul ca a venit cu un amendament conform caruia se ofera o reducere de 10% celor care platesc integral impozitul pana la 31 martie dar prin spate a infipt un cutit in inima celor care li s-au marit impozitele de pana la 3 ori votand alaturi de usr hotararea.Oricum acea reducere opera deja in anii precedenti si nu a fost initiativa lui. Daca PNL ul nu reuseste sa-l blocheze pe acest ambrus este partas la aceasta mizerie.O sa fie o nebunie pentru ca multi din cei care folosesc in scop rezidential un imobil care in cartea funciara este spatiu cu alta destinatie o sa fie in imposibilitate de a plati un impozit de 5000 lei pe an.Nu mai vorbesc de proprietarii de spatii comerciale care stau cu ele goale din cauza economiei care este la pamant si nu gasesc chiriasi.O sa plateasca mii de euro pe an din buzunar.In 10 ani de impozit marit practic iti mai cumperi o data imobilul.Cata lipsa de viziune si cata rea credinta se afla in acest usr? Ce rusine. Ce minciuna. Ce manipulare. Ce cadere. Ce blestem.

    • gigel says:

      “In 10 ani de impozit marit practic iti mai cumperi o data imobilul” … exagerezi…. 0.1% x 1000 ani = 100%
      E nevoie de 1000 ani “sa mai cumperi o data imobilul”

      • Platitor de taxe says:

        Aveti dreptate, exagerez…doar ca, ce sa vezi …impozitul marit pentru SAD-uri e 1,95% nu 0,1%.

      • Anca says:

        Gigele, acum este 1,95% impozitul pentru nerezidențiale, deci platesti aproape 10000 de euro pentru o proprietate de 500000. Asa ca in 50 de ani o mai platesti inca o data si la stat. Timisoara are cele mai mari impozite din tara, duble fata de cele mai multe localitati. E normal sa mai creasca?

  9. Ovidiu says:

    Poate reducerea taxelor si impozitelor, nicidecum marirea lor ca sa platim vaporetto, tramvaie la 2500000euro bucata, colterm, autobuze electrice si betonificarea orasului.

  10. Solitaire says:

    USR-isti … Niste păcălici…

  11. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Peste 1.200 de mașini abandonate pe străzile Timișoarei au fost ridicate de proprietari după somațiile Poliției Locale

    Ştiri din Timiș

    Săptămână cu prezență fizică a elevilor în școlile din Timiș. Rata de ocupare a paturilor Covid este 21,7%

    Ştiri din Timiș

    Oamenii Timișoarei. Despre cei care „au construit orașul și i-au conferit o coeziune și un spirit specific”

    Eveniment

    Incendiu puternic la Timișoara. O casă a fost cuprinsă de flăcări, iar focul a cuprins și o anexă

    Ştiri din Timiș

    Sorin Grindeanu, în vizită pe șantierul Centurii de Sud a Timișoarei: I-am cerut constructorului să se mobilizeze

    Eveniment

    A fost prins hoțul care a dat spargerea la sediul Baroului Timiș

    România

    Recensământ 2022: Zi liberă pentru salariații care se autorecenzează

    Eveniment

    Reținut după ce a furat scule în valoare de 10.000 de lei de la firma pentru care a fost angajat, la Timișoara

    Eveniment

    Cercetați penal pentru că au condus băuți, drogați sau fără permis, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    UPDATE. Andrei Drăgilă a fost revocat din funcția de director al societății Horticultura

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici