Aceşti sportivi au ajuns să fie campioni tocmai în Ungaria, pentru că la noi competiţiile la pentatlon (sportul în care cei doi excelează) sunt puţine într-un an. De aceea, aceşti atleţi merg şi concurează şi în Ungaria, pe lângă campionatele din România, pe care le câştigă.
Vlad Mîşcoi este campion naţional al României la juniori IV, în acelaşi timp este campionul naţional al Ungariei la pentatlon. Proba de pentatlon la nivel de seniori cuprinde călărie-obstacole, scrimă, spadă, înot 200 de metri şi probă de tir. Vlad are doar 13 ani şi este campion naţional al Ungariei la triatlon la juniori IV şi al României.
Carmen Dumitrescu este o altă atletă, colegă cu Vlad, care ani de zile a confirmat la nivel de lot naţional şi internaţional. Anul trecut a câştigat campionatul naţional la tineret şi junioare I al României. Este născută în 1995.
În afară de părinţi, antrenor şi Liceul Sportiv, acolo unde studiază, nimeni nu-i ajută. Asta deşi ar avea nevoie de finanțare din partea autorităţilor pentru a se antrena şi a participa la competiţiile unde sunt campioni.
„Dacă vrei să faci performanţă trebuie să faci cel puţin 3 antrenamente pe zi – fiind 5 ramuri de sport, nici 3 antrenamente nu ajung. La cinci ramuri ai ce lucra”, spune antrenorul celor doi copii, Gallovits Gyula, campion, la rândul său, la acest sport, de nenumărate ori.
Întrecerile de pentatlon modern, în funcţie de vârstă, se rezumă până la 13 ani la probele de înot şi alergare, după 13 ani la înot combinat cu biatlonul, şi anume alergare combinată cu tirul, după un kilometru având de doborât 5 ţinte, iar de la 16 ani chiar la 4 probe, inclusiv scrimă. Ulterior, de la 19 ani, se adaugă o a cincea probă – călăria. Sportivii înoată 5 kilometri pe antrenament. Sunt 4-5 antrenamente pe săptămână, între 10 şi 14 kilometri de alergare, la o intensitate maximă.
Tinerii sportivi nu beneficiază nici măcar de indemnizaţia de efort la care le dă dreptul legea – 900 de lei pe lună plus bonuri de masă. Autorităţile din această parte de ţară, pe care o pomenesc la fiecare concurs, fie el internaţional sau naţional, nu i-au ajutat.
Copiii îşi văd de treabă şi se antrenează pentru noi performanţe. Dar le e greu, pentru că sportul acesta mănâncă bani într-un ritm infernal, iar sacul de resurse financiare al celor care i-au ajutat până acum începe să se golească periculos de repede. Au nevoie de sprijinul financiar al autorităţilor, dar nu se vede nimic la orizont…
Citiți principiile noastre de moderare aici!