Biblia spune că la câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Această succesiune de evenimente a avut loc în decurs de o săptămână, numită Săptămâna Patimilor, care precede Învierea. Scopul acestei sărbători este aminitrea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură spune că Iisus, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a împlinit, spune Biblia. Duminică, dis-de-dimineaţă, Iisus a înviat ca biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc.

La Cina cea de taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscariotul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce i-a fost dată de Dumnezeu.

Duminică, a treia zi după Scripturi, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea lespede de piatră, Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti, mai menționează Biblia. Această biruinţă nu a putut fi tăgăduită niciodată.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor, praznic al praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor.

De ce se sărbătorește Paștele la date diferite?

În principal, există două motive pentru care creştinii sărbătoresc Învierea Domnului la date diferite. Primul este faptul că Biserica Ortodoxă foloseşte calendarul iulian, în timp ce restul creştinilor folosesc calendarul gregorian. Calendarul iulian este cu 13 zile în urma celui gregorian. În 1852, Papa Grigore XIII a decis să reformeze calendarul după care funcţionează Biserica Catolică. Acest nou calendar a primit numele gregorian, este mai precis din punct de vedere astronomic decât cel iulian şi este folosit în prezent în aproape toată lumea. Calendarul creat de Iulius Cezar era cu 11 minute mai lung, iar de-a lungul secolelor s-a decalat faţă de fenomenele naturale, precum schimbarea anotimpurilor. Ca o consecinţă, în timpul pontificatului lui Grigore, echinocţiul de primăvară, de exemplu, nu mai era pe 21 martie – dată convenită de preoţi în anii 1300 pentru echinocţiu. Astfel, Papa a tăiat pur şi simplu 13 zile dintr-un an, pentru a reface echilibrul. În plus, anii centenari (cum sunt, de pildă, 1900, 2000) pot fi bisecţi numai dacă sunt divizibili cu 400.

În 1923, un sinod al Bisericilor Ortodoxe a fost convocat la Constantinopol şi a luat o decizie foarte controversată la acea vreme. Bisericile participante au hotărât să preia calendarul gregorian pentru aproape toate sărbătorile, cu excepţia Paştelui, a cărui dată este calculată în continuare după calendarul iulian.
În consecinţă, catolicii, protestanţii şi ortodocşii pe rit nou sărbătoresc Crăciunul, Boboteaza şi alte sărbători simultan, însă Paştele şi sărbătorile corelate, precum Înălţarea Domnului, pică în date diferite.

Ocazional, data Paştelui coincide pentru toţi creştinii. Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiu are loc târziu, după 3 aprilie. Fenomenul a avut loc în 2010, 2011, 2014 şi va mai avea loc în 2017 şi în 2034.

În primele trei secole ale creştinismului, nu exista o dată universală pentru Învierea Domnului. Bisericile din diferite părţi ale lumii urmau tradiţii diferite. Unii creştini sărbătoreau Paştele în prima duminică după Pesah, supranumit “Paştele evreiesc”, alţii în aceeaşi zi. Această problemă a fost ridicată de preoţii care au luat parte la primul Sinod Ecumenic, din 325, de la Niceea. Ei au stabilit o formă de calcul pentru a stabili data Paştelui în concordanţă cu desfăşurarea evenimentelor din Biblie.

Astfel, Paştele este sărbătorit în prima duminică de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, dar numai dacă aceasta pică după Pesah. Pentru a se asigura că nu există confuzii în legătură cu echinocţiul, preoţii au convenit să fixeze data acestuia pentru 21 martie (în prezent, 3 aprilie în Calendarul Iulian).
În epoca modernă, însă, Biserica Catolică şi cele Protestante au decis să nu mai respecte faptul că Paştele creştin ar trebui să aibă loc după cel Evreiesc. Sinodul de la Niceea a mai stabilit şi că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timpul potrivit, şi celorlalte Biserici creştine.

Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian, în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea. Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocţiul de primăvară să se mute înapoi în anul calendaristic.

În Orient, din motive religioase ce au apărut odată cu Marea Schismă din 1054, cele mai multe biserici au refuzat să accepte, sute de ani, calendarul gregorian care este cu 13 zile înaintea celui iulian. Astfel, Răsăritul şi Apusul n-au mai serbat Paştele la aceeaşi dată decât din întâmplare. Catolicii calculează data Paştelui după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocţiul de primăvară, în timp ce ortodocşii calculează în funcţie de luna plină astronomică.

În anul 1924 s-a hotărât, la Constantinopol, o adaptare a tuturor Bisericilor Ortodoxe la calendarul gregorian. Nu toate au acceptat, astfel că Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă păstrează calendarul neîndreptat. Pentru a menţine o unitate ortodoxă în serbarea Paştelui, din anul 1927, s-a decis ca toate bisericile ortodoxe să sărbătorească Paştele după calendarul iulian.

Timp de zece ani de la această hotărâre, românii ortodocşii au serbat Paştele o dată cu romano-catolicii. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să revină asupra deciziei şi să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii care serbează Paştele după calendarul vechi. Vaticanul a recomandat minorităţilor catolice din ţări cu majoritate ortodoxă să serbeze Paştele o dată cu ortodocşii. În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.