Psihologul Daniela Popa lucrează la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu Micu Klein” de pe strada cu același nume încă din anul 2009, iar de anul trecut coordonează activitatea instituției și a 29 de angajați. Căminul funcționează într-o clădire cu patru etaje și aparține Direcției de Asistență Socială a Primăriei Timișoara.

Edificiul a fost deschis în anul 1974 și încă de atunci a funcționat ca azil de bătrâni. Aici sunt disponibile 70 de locuri, care sunt mereu ocupate. Din păcate, un loc devine vacant doar când moare un beneficiar și există o listă de așteptare. Vârstnicii găzduiți aici au între 65 și 99 de ani. Cel mai longeviv beneficiar nu mai este acum printre noi, dar a locuit aici vreme de 26 de ani.

„Au activități de timp liber. Fiecare poate să facă ce dorește. După ce servesc micul dejun își primesc medicația de la asistentele medicale. Dacă au o emisiune sau o telenovelă preferată se uită la televizor. Aproape toate camerele de două și trei locuri sunt dotate cu televizoare, la fel și sălile de zi de pe etaje. În decembrie am primit șase televizoare de la Clubul Rotary. Dar beneficiază și de servicii de kinetoterapie ori gimnastică de grup pentru diverse afecțiuni sau pur și simplu pentru menținerea stării de sănătate. Avem două animatoare socio-educative care îi stimulează să facă diverse activități mai mult pe partea de lucru de mână. Însă împreună cu psihologul pe care îl avem, îi mai provoacă și la tot felul de discuții, pentru că nu toți mai sunt apți sau mai pot să facă ceva lucrativ. De exemplu, vinerea vizionează un film împreună la cinema sau aici și apoi discută filmul”, a declarat pentru Tion Daniela Popa, șefa Căminul pentru vârstnici.

La cămin, fiecare zi înseamnă grijă, activități și încercarea de a recrea sentimentul de acasă

Elisabeta Tamaș are 79 de ani și croșetează coșuri pe care le decorează cu flori artificiale. Se află aici de aproape șapte ani și ne-a spus că „familia mea este azilul”. Îi place să meargă la film și cu vaporașul.

De asemenea, vârstnicii ies în curte sau în parcul de vizavi, joacă șah, rummy, iar cei care sunt deplasabili și nu au probleme precum demență sau Alhzeimer merg singuri în oraș.

Fiecare senior găzduit aici plătește 60% din pensie, iar diferența este acoperită de familie, însă acest lucru nu se întâmplă în cazul bătrânilor abandonați de rude.

„Avem cantina noastră proprie în curte. Gătim trei mese pe zi inclusiv desert, le oferim și fructe. Avem spălătorie proprie, călcătorie. Ei își primesc hainele împăturite. Avem un medic cu care am încheiat o convenție de colaborare, iar lunea vine la cabinetul medical și îi consultă. De asemenea, avem convenții și cu alți doctori specialiști și cinci asistente medicale angajate”, a precizat psihologul Daniela Popa.

Una dintre acestea este Claudia Hășmășan, care lucrează aici de nouă ani ca asistent medical principal. Ne-a spus că munca cu seniorii este foarte frumoasă, alteori este foarte solicitată, depinde de fiecare beneficiar în parte.

„Fiecare este cu diagnosticul lui și atunci încercăm să ne adaptăm situației din ziua respectivă și simptomelor pe care le prezintă. Și noi suntem, la rândul nostru, obligați, în ghilimele, să ne adaptăm după cum se manifestă ei. Încercăm să oferim o adaptare emoțională, cât și fizică, să simtă acel sentiment de acasă. Mulți dintre ei încă mai au familii și atunci este dreptul dânșilor să afle tot ceea ce se întâmplă aici sau când este chemată ambulanța ori când prezintă altă simptomatologie. Este foarte solicitantă, câteodată, munca pentru asistență medicală, în funcție de fiecare beneficiar, este diferită. Ei au diagnosticele foarte accentuate”, a spus pentru Tion Claudia Hășmășan, asistent medical principal.

Majoritatea, cam peste 80%, prezintă demență.

„Dar suntem atașați de ei pentru că dacă nu ar exista acest atașament, nu s-ar simți în largul lor, nu s-ar simți că sunt iubiți de noi, nu s-ar simți că sunt respectați. Și atunci încercăm să oferim respectul și confortul nostru, ca ei să simtă acest lucru. Fiecare coleg în parte, de pe fiecare ramură, își aduce contribuția atât cât poate. Sunt zile când poate nici noi nu mai putem atât de mult cât ne-am dori, dar ei sunt mai îngăduitori cu noi. Faptul că spun o vorbă bună și pe noi, la rândul nostru, ne încurajează”, ne-a mai spus cadrul medical.

În fiecare noapte există angajați de serviciu care îi supraveghează pe vârstnici, prin rotație.

 

Între prietenii, mici neînțelegeri și gesturi de solidaritate, viața merge mai departe

În ciuda strădaniei personalului, apar nemulțumiri diverse, care nu țin însă de angajați. De exemplu, în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, un bătrân a reclamat că este nemulțumit de volumul prea mare al televizorului din cameră la care cei doi colegi urmăreau meciurile. Altul s-a plâns de mirosul cremei reumatismale folosită de colegul de cameră. Unul vrea geamul deschis, altul îl vrea închis. Psihologul Daniela Popa le-a explicat că la cămin este ca la internat.

Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu Micu Klein” se bazează și pe donații, mai ales de Paște și de Crăciun. De asemenea, mai mulți oameni din comunitate organizează aici parastase în amintirea celor dragi și le oferă bătrânilor o masă caldă gătită în bucătăria proprie, cozonac și prăjituri, chiar și haine. Vârstnicii sunt vizitați de copii de la grădinițe și școli și de reprezentanți ai diferitelor culte.

Prin intermediului proiectului HEARTS: HEalthy Aging care Resources and pracTiceS (Resurse și practici de îngrijire pentru îmbătrânirea sănătoasă), derulat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, împreună cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Hódmezővásárhely din Makó din Ungaria, căminul a primit dotări importante. Este vorba despre 25 de paturi electrice, noptiere, scaune rulante, scaune de baie, cârje și cadre.

Când părăsesc această lume, vârstnicii de aici au parte de o înmormântarea creștinească și toată rânduiala, începând de la firma de pompe funebre și până la înhumarea care se face, în general, la Cimitirul din Calea Buziașului. Puțini beneficiari au locuri cumpărate în alte cimitire.

 

La aproape 99 de ani, decanul de vârstă al căminului vrea să-și sărbătorească centenarul

Pavel Hegheș s-a născut în satul Munar, comuna Secusigiu, județul Arad și va împlini 99 de ani în 11 septembrie, iar marea sa dorință este să ajungă la aniversarea de un secol. Starea sa de sănătate este una bună, ia o singură pastilă pentru circulație și ne-a spus că dacă nu l-ar durea piciorul ar merge la discotecă.

A venit la cămin în urmă cu trei ani și jumătate alături de cea de-a doua soție, alături de care a petrecut 28 de ani, și care a decedat între timp. Avea Alhzeimer.

Cu prima soție a stat 49 de ani și are un fiu stabilit în Germania de 40 de ani, altul la Timișoara, o nepoată și trei strănepoți.

Întrebat care este secretul longevității, acesta ne-a răspuns: „multă muncă. Am lucrat în multe locuri, la fabrica de vagoane, la Gostat, la autobuze aici în Timișoara am fost mecanic auto. Lucram în groapă”.

Cunoaște România în lung și-n lat, a făcut de două ori turul țării cu mașina și a petrecut numeroase concedii în diverse zone.

Cele mai plăcute amintiri le are din timpul unei excursii făcute cu soția în Germania, mai precis în Munții Pădurea Neagră, unde izvorăște Dunărea, și la Lacul Bodensee, precum și la Europa Park.

„Singurul secret este să nu abuzezi în viață niciodată de nimic. Eu am băut, nu spun că n-am băut, am crescut cu băutură. Tata a avut pomi, livezi, la noi nu se termina țuica. Și am băut atunci când am avut nevoie, când am simțit să beau o gură de țuică. Am fumat, dar m-am lăsat când am văzut că nu e bun. Trebuie să știi totdeauna când trebuie să faci orice. Ăsta-i tot secretul în viață. Abuzul distruge sănătatea”, ne-a mai spus Pavel Hegheș.