Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Scrisoarea unei profesoare de la Mincu adresata Ministerului Educatiei: Sunteti ultima speranta, ne vrem scoala inapoi

Scrisoarea unei profesoare de la Mincu adresata Ministerului Educatiei: Sunteti ultima speranta, ne vrem scoala inapoi

la 9 December 2017 13:12 Reactualizat la: 9 December 2017 20:49

Scrisoarea unei profesoare de la Mincu adresata Ministerului Educatiei: Sunteti ultima speranta, ne vrem scoala inapoi

<p>Foto: Facebook</p>
9 December 2017 13:12 Reactualizat la: 9 December 2017 20:49
O profesoară de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Timișoara a transmis o scrisoare către Ministerul Educației, ca ultimă soluție înainte de desființarea acestei unități de învățământ. Între timp, elevii și profesorii luptă împotriva acestei decizii cu pancarte afișate la ore.
Scris de Bogdan Marta - O profesoară de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Timișoara a transmis o scrisoare către Ministerul Educației, ca ultimă soluție înainte de desființarea acestei unități de învățământ. Între timp, elevii și profesorii luptă împotriva acestei decizii cu pancarte afișate la ore.

Trimite articolul

X

„Domnilor de la Ministerul Educației, sunt Ariana Țuțuraș, profesoară la Colegiul Tehnic  «Ion Mincu» din Timișoara. Vă scriu ca ultimă soluție, disperată. Pe scurt: vă rugăm să nu ne desființați liceul! E cumplit ceea ce simțim. De multe ori îmi înghit lacrimile în drum spre clasă. Nopți nedormite și speranța că mă trezesc din acest coșmar și că totul o să fie ca înainte. Dureri de stomac, priviri incerte spre viitor. Din 21 noiembrie mi se pare că trăiesc un vis urât.

Am văzut pe facebook(?!) un filmuleț în care membrii Consiliului Local din Timișoara votau desființarea Colegiului Tehnic «Ion Mincu». Am urmărit înmărmurită cum, în câteva minute, o școală este pusă la pământ. O hotărâre a unui consiliu (462 din data 21.11.2017) și un comunicat sec: «În scopul eficientizării utilizării resurselor finaciare, materiale și umane, precum și a incadrării în sumele alocate, costul mediu pe elev, fată de rețeaua scolară aferentă anului școlar 2017-2018, aprobată prin HCL nr. 55/21.02.2017, în anul școlar 2018-2019 se propune reorganizarea prin divizare totală a Colegiului Tehnic «Ion Mincu» cu învățământ gimnazial, primar, liceal și profesional …»

Ni s-a transmis că propunerea de desființare a venit la sugestia ISJ Timiș iar oamenii de acolo au avut temele făcute și au reușit să îi convingă pe membrii Consiliului Local să voteze pentru desființarea liceului”, a scris profesoara într-o scrisoare deschisă publicată de cronicipebune.ro.

Ea a explicat că la întâlnirea pe care au solicitat-o Inspectorului Școlar General al județului Timiș au fost chemați jandarmii, iar explicațiile care li s-au oferit le-au „frânt sufletul”.

„Am privit cu ochii în lacrimi cum domnul primar Robu, care a fost cadru universitar, susține cu atâta patos această hotărâre. A fost rector al Universității «Politehnica» Timișoara, universitate din care face parte, nu întâmplător, Facultatea de Arhitectură. Cu toate acestea a hotărât desființarea unui liceu cu profil de Arhitectură cu o vechime de 50 de ani în Timișoara, la nivel național existând doar două licee cu secții de Arhitectură, cel din Timișoara și cel din București.

În 22 noiembrie am hotărât, împreună cu o parte din colegi, să mergem la Inspectoratul Județean Timiș să cerem explicații. În timp ce așteptam să fim primiți au fost chemați jandarmii… Explicațiile pe care le-am primit au fost de natură să ne convingă pe noi, cei nouă profesori, ce am avut «onoarea» (restul colegilor au rămas pe holul instituției) să fim primiți în audiență la doamna inspector general, care i-a avut alături pe membrii Consiliului de Administrație ISJ TIMIȘ, că această decizie este bună pentru toată lumea. Am ieșit de acolo și eu și colegii mei cu sufletul frânt în mii de bucăți”, mai scrie profesoara.

În opinia ei, ceea ce s-a întâmplat în cazul Mincu reprezintă un abuz evident, motivat oficial doar de interese financiare și de rezultatele pe care elevii acestui liceu le-au obținut în ultimii ani.

24993562_10215177014561069_8460385686436624597_n

„Am întrebat, cum e firesc și prin prisma meseriei pe care o practic, de ce nu se construiesc școli din moment ce deficitul e așa de mare?Întrebarea a deranjat și mi s-a dat peste nas spunându-mi-se că sunt nu știu câte proiecte. Dar nu proiectele mă interesează pe mine, ci faptele. Mi-aș dori să mângâi pereții unei școli noi construite. Eu și colegii mei ne oferim gratuit serviciile de proiectare pentru așa ceva. Ce am înțeles eu? Că sunt mutați niște copii, împărțiți în trei părți, la alte trei licee și aduși alți copii ai unui liceu de elită, în locul lor.

Sunt mutați pentru că managementul liceului a fost defectuos timp de patru ani. Mai sunt mutați și pentru că nu ies calculele din punct de vedere financiar. Ni s-a reproșat că suntem un liceu slab. Un om cu mintea limpede vede abuzul. Ne-au rugat să nu agităm spiritele. Nu am făcut nicio clipă asta, dimpotrivă. Am fost impresionată cum, în data de 22 noiembrie, deși dimineața a adus vești cumplite, colegii mei au intrat la ore și au încercat să își controleze emoțiile și să își desfășoare orele în mod normal în așa fel încât să nu resimtă și mai tare copiii nerozia decidenților”, se mai arată în scrisoarea transmisă de profesoara de la Mincu.

Ariana Țuțuraș speră ca scrisoarea ei să fie citită de cei de la Ministerul Educației, ultimii care ar putea întoarce decizia luată recent de ISJ Timiș, Primăria Timișoara și Consiliul Local.

„De trei săptămâni trăim un calvar și noi și copiii. Au fost întâlniri la ISJ cu elevii și cu părinții și același discurs…. A fost o încercare a ISJ-ului de a convoca profesorii titulari la sediul lor. Am refuzat pentru că noi considerăm că suntem supuși unui abuz. Ce înseamnă Colegiul Tehnic «Ion Mincu» pentru mine ca profesor? E locul unde mă duc dimineață cu mult drag. Copiii noștri sunt cei mai frumoși copii din lume. Avem copii care fac naveta și de la 50 de km ca să ajungă la școală.

Copiii noștri își ajută părinții în gospodărie. E drept că unii intră cu note mici la liceu, DAR e impresionant faptul că o parte din ei își iau bacalaureatul și reușesc la facultate, iar pentru ceilalți câștigul sunt cei 12 ani de școală. Învățământul tehnic este în declin. Este în declin pentru că nu se investește în educație și asta o spun de aici, de la firul ierbii. Copiii noștri nu sunt cei mai slabi. Ne iubim copiii și suntem mândri că suntem părticele din drumul lor în viață. Am întrebat firesc: de ce noi? Nu am primit un răspus plauzibil.

24862262_10215177014601070_4338913653890251341_n

Suntem vinovați că locația noastră se află în centrul orașului. Atât. Și sunt interese prea mari ca să se pună mâna pe ea. Iar noi suntem prea mici. Dragostea pentru copii și meseria nu mi-o ia nimeni dar … am aripile frânte, eu, dascălul ce respiră prin meseria asta. Meseria asta este despre dragoste și încredere.

Domnilor de la Ministerul Educației, sunteți ultima speranță. Ne vrem școala înapoi! Ei își vor școala înapoi, elevii noștri. Vă rugăm, uitați-vă bine la ei. De dumneavoastră depinde tot”, concluzionează Ariana Țuțuraș, profesoara de Design.

Trimite articolul

X
Taguri:
elevi protest desfiintare ion mincu ,
ion mincu isj timis ,
scrisoare ministerul educatiei ion mincu timisoara ,
scrisoare profesoara ion mincu timisoara
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Autobuzul E3 și firobuzele 15 și 16 circulă deviat săptămâna viitoare
    2
    Încă o instituție din Timiș anunță măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică
    3
    Schimbul de Gardă din Piața Unirii nu mai are loc duminică. Reconstituirea istorică revine de Ziua Timișoarei
    4
    Trasee alternative pentru mai multe autobuze și firobuze, în weekend, din cauza maratonului UVT
    5
    Intervenție în Complexul Studențesc după ce o țeavă de gaze s-a fisurat
    6
    Schimbarea la Față, o sărbătoare de lumină divină
    7
    Prins băut la volan în Găvojdia, un șofer a ajuns în arestul poliției
    8
    Palatul Episcopal Romano-Catolic din Piața Unirii va fi restaurat și deschis publicului. Prim pas pentru fonduri europene
    9
    Expoziția unde înveți pictura ca pe apă, cu pigmenți indieni
    10
    După aproape patru ani de lucrări, proiectul de modernizare a Școlii Gimnaziale din Dudeștii Noi a ajuns la final

    Cele mai noi știri

    România

    Laura Vicol, chemată la DIICOT. Noi acuzații în dosarul Nordis

    Eveniment

    Controale pe drumurile din Timiș. Lemn confiscat, amenzi și un dosar penal pentru arbori tăiați ilegal

    Ştiri din Timiș

    Elevii din Timiș ies în stradă împotriva uniformei obligatorii. Protest în Piața Victoriei

    Ştiri din Timiș

    Trasee alternative pentru mai multe autobuze și firobuze, în weekend, din cauza maratonului UVT

    Capitală Culturală

    Iubirea, bibelou de porțelan! Instalație de artă în centrul Timișoarei

    România

    Bani pentru fermieri. APIA începe plata ajutorului pentru motorina folosită în agricultură

    Ştiri din Timiș

    Protest de Ziua Internațională a Animalelor, la Timișoara

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. „Ne simțim respectați, iubiți și răsfățați”. Cum au fost sărbătoriți seniorii Timișoarei de Ziua Pensionarilor

    Ştiri sportive

    Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei, supărat pe antrenor. S-ar putea să nu mai joace la națională

    Mapamond

    O exoplanetă acoperită de lavă, dar surprinzător de rece, descoperită la 154 de ani-lumină de Pământ
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici