tion.ro Web analytics

Șantierul pentru 6 benzi pe Calea Buziașului, „la startul efectiv”. Primăria n-are nici licitație pentru investiția de 6 mil. de euro

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:

Șantierul pentru 6 benzi pe Calea Buziașului, „la startul efectiv”. Primăria n-are nici licitație pentru investiția de 6 mil. de euro

foto: arhivă
Reactualizat la:
La aproape un an de când au studiu de fezabilitate pentru modernizarea Căii Buziașului, reprezentanții Primăriei Timișoara anunță „startul efectiv” al șantierului. Mai e cale lungă până atunci, pentru că trebuie făcută licitația pentru execuție. Iar investiția nu e deloc mică, e nevoie de peste 6 milioane de euro.
Scris de Roxana Deaconescu - La aproape un an de când au studiu de fezabilitate pentru modernizarea Căii Buziașului, reprezentanții Primăriei Timișoara anunță „startul efectiv” al șantierului. Mai e cale lungă până atunci, pentru că trebuie făcută licitația pentru execuție. Iar investiția nu e deloc mică, e nevoie de peste 6 milioane de euro.

Așa cum anunțam încă de anul trecut din octombrie, când consilierii locali au adoptat studiul de fezabilitate pentru „Modernizare și extindere Calea Buziașului”, început încă din anul 2017 de către o firmă din Oradea, șoseaua care duce spre Moșnița va avea șase benzi până la limita administrativă a orașului. Durata de execuție a proiectului este de 24 de luni, iar lucrările sunt estimate la 30,73 milioane de lei cu tot cu TVA, echivalentul a 6,3 milioane de euro.

Piste de biciclete și trotuare la fel de late

Se va lucra pe aproape 2 kilometri, lungimea străzii afectate fiind de 1.705 metri, trotuarele se vor întinde pe 4.984 metri pătrați și vor avea 2×1,5m, pistele de biciclete se vor întinde pe 5.115 mp și vor avea aceeași dimensiune ca și trotuarele, vor fi amenajate 50 de locuri de parcare și ar urma să fie plantați 277 de puieți de copaci.

„Am vorbit de câteva ori despre extinderea și modernizarea Căii Buziașului. Modernizare cu extindere este mai corect formulat, dar cei de la direcția de specialitate câteodată mai au deficiențe la formulări și asta și face să se înțeleagă greșit unele lucrări (…) Pe Calea Buziașului, prin HCL 505/2.10.2019 s-a aprobat un studiu de fezabilitate, cu indicatorii tehnico-economici, inclusiv cu durata de execuție, 12 luni au fost prevăzute pentru lucrările propriu-zise.

Strada afectată va avea 1.705 m, din care pe o lungime de 1.290 m vom avea patru benzi largi de câte 3,5 m fiecare, iar pe o lungime de 414 m vom avea două benzi. Suprafața carosabilă va fi de 38.100 mp, trotuarele vor fi de 4.984 mp, pistele de bicicliști 5.115 mp, vom avea și locuri de parcare, 50, și vom planta 277 arbori, atâția câți încap. Pentru că noi iubind copacii plantăm atâți copaci câți pot fi plantați.

O nouă lucrare, la startul efectiv al ei”, a anunțat, marți, primarul Timișoarei.

Deși reprezentanții PMT spun că se va lucra 12 luni pe șantier, durata de execuție a proiectului este de 24 de luni, arată documentația făcută publică de primărie. Despre start efectiv nu poate fi vorba prea curând, pentru că municipalitatea trebuie să organizeze licitație pentru desemnarea unei firme constructoare. Anunțul nu a fost publicat încă pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. De altfel, reprezentanții PMT spun că șoseaua va avea șase benzi, nu patru, așa cum greșit a fost informat primarul de către subalterni.

Alternativa Drumul Boilor, în șantier de peste un an

Se lucrează deja pe drumul ce leagă Timișoara de Moșnița, dar la partea ce ține de Consiliul Județean Timiș. Nu demult a fost deschis șantierul pentru modernizarea și extinderea drumului care leagă Timișoara de Moșnița, de la limita administrativă până în Moșnița. Șoseaua de 4,1 km va fi extinsă la patru benzi cu aproximativ 31 de milioane de lei. Contractul a fost semnat în 1 iulie, iar lucrările durează nouă luni și sunt executate de Strabag.

În același timp, Primăria Timișoara desfășoară șantierul de pe Drumul Boilor, început în urmă cu mai bine de un an. S-a stagnat o perioadă, iar ultimul anunț al municipalității spune că pe șoseaua nouă de nici 2 km se va circula în toamnă. Acolo lucrează Super Construct, în baza unui contract de 16,38 milioane de lei cu tot cu TVA.

[relatedArticles]

Articole pe aceeași temă:

A fost semnat contractul pentru lărgirea drumului Timișoara-Moșnița Nouă, pe capota mașinii, live, pe Facebook

Primăria Timișoara plătește sensul giratoriu de la Centura Sud-Drumul Boilor. Șantier de peste un an la noua șosea spre Moșnița

16 Comentarii

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Realism says:

    mai ramane vreun copac in orasul asta?

  2. Borcsi Gabriela says:

    6 mil euro pt mai o banda si pista si trotuar ? vrei sa iti cumperi locu la primarie pe veci robule ?

    • Eu says:

      Vrei copaci și spațiu verde din plin,te muti la munte,a găsesc orașele mai mici cei drept,dar …ai spatiu verde

      • Misto says:

        Tu ești cam prost bag de seama, dacă vrei betoane, zidește-ți usa de la cotețul tău de apartament și stai în betoane

  3. Dan A. says:

    La nici 4 ani de la “startul efectiv” al pasajului Solventul, iata un alt pas spectaculos in sirul de promisiuni Nicolae Robu!

  4. timid says:

    Hai va rog, cat mai scump pentru cat mai multe piste de decolare pentru turati. Sunt convins ca toata lumea vrea sa vada tot mai multe masini cum se sicaneaza prin autostrazile nou inaugurate prin oras in timp ce vreo 2 pietoni si biciclisti timizi incearca sa mai traiasca prin mizeria asta care a ajuns orasul. Si de asemenea cat mai putina politie, sa nu care cumva sa controleze nici un cretin care merge cu 100.

  5. fotbal1 says:

    Mullti bani pentru putin.
    Daca calculam ca 8.6 milioane Euro pentru Lidia cu 6 pentru Buzias impartim la 3 si ne da suma cu cat se puteau face ambele 4.86 milioane Euro.
    Si tot facand o analogie de la Intersectia (sensul) din Calea Buziasului pana la limita administrativa avem 2.1km, iar pe Lidia de la (sensul) din Calea Buziasului distanta este aceeasi si tot 1 banda plus amenajari de toruare si pista de biciclete se fac, dar de ce la aceeasi distanta costurile sunt mai mari cu mai mult de 40% ???
    Hotie pe fata !

  6. EugenE says:

    Drumul boilor e o poveste fara sfarsit , zici ca autostrada se face !!!

  7. ary says:

    Ca fapt divers.De cand nu mai functioneaza semafoarele(cele de la Continental cu Mosnita) circulatia este super ok.

  8. Toni says:

    2 benzi pe sens plus trotuare si piste de biciclete pe fiecare parte ii suficient!! cu restul de 2 benzi se pot planta pomi , flori , etc..
    Sa fim seriosi, Timisoara nu este un oras asa mare incat sa fi nevoit sa stai cu curul in masina sa te duci dintr-un loc in altul.

  9. Gica says:

    Întreb și eu dar str Stan Vidrighin care da in Calea buziasul e sub orice critica de la Banatul la aem …pe cînd și acolo o modernizare trotuarele toate sunt sparte pe partea cu dalli e numai noroi ..propun o plimbare să vedeți cum arata sub orice jena ..PS tirurile cum ajung pina pe Calea Buziașului ……..pe strada sus mentionata

  10. Ducu says:

    Proasta care a scris articolul confunda ce s-a aprobat cuce se vrea.
    HCL 505/2019 nu prevede 6 benzi pt că în Planul fezabilitate nu prevede acest lucru.
    Așa cum a spus Robu drumul rămână așa cum este, cu 4 benzi până aproape de ieșire și apoi cu 2 benzi pina la lamita UST Timișoara unde se va cupla cu drumul de 4 benzi spre Moșnița.
    Așa dar nici gând 6 benzi cum s-a lăudat de 1 an încoace !
    Citiți atent articolul, nu titlul și bazaconiile cu 6 benzi sau urmăriți pe fb Robu conferința de presă de luni 24 aug.
    Este modernizare cu lărgire că apar locuri de parcare, poate copaci , hidranți și alte bazaconii. Nimic de largirea drumului.
    Va fi ogatuure de la 4 benzi (Moșnița) la 2 benzi și apoi la 4 benzi conform actualului drum.
    O are porcărie !

    • Catalin says:

      4 benzi (2+2) apoi 2 benzi (1+1) si continuare cu 4 benzi (2+2): NU reprezinta FLUIDIZARE !

    • Cetateanul says:

      Articolul e scris gresit. A preluat din nota de fundamentare unde se descrie situatia actuala si a pus la timpul viitor. Nu va fi niciun tronson cu doar 2 benzi.

  11. Ser09 says:

    Daca nu scoateti nenorocita aia de cale ferata industriala la iesire din Timisoara catre Mosnita…puteti face si 8 benzi, ca degeaba. Se pot lasa si cum e in prezent cele 4 benzi existente pana la sensul de la Conti, doar adaugati trotuare, piste,pomi, si largiti la 4 benzi in dreptul caii ferate (dupa ce o scoateti) si cam aia e!

    • Ducu says:

      Ai dreptate Ser09 este cea mai buna soluție mai ales că se leagă cu drumul spre Mosnita !
      Dar ceece au aprobat nu este așa, vor rămâne cele 2 benzi la ieșire către Moșnița.
      Niște penibili !

  12. Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Parc de Crăciun la Muzeul Satului din Timișoara, toată luna decembrie. Cu restricțiile impuse de pandemie

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. Liceenii de la Colegiul Național C.D. Loga, pe locul II în finala europeană a Code Week, cu extensia contra știrilor false

    Eveniment

    Adolescentă căutată de poliție după ce a plecat dintr-un centru pentru minori și nu s-a mai întors, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Vrei un apartament modern?

    Ştiri din Timiș

    Calcule pentru creșterea prețului la gigacalorie încă de anul acesta. Fritz cere cărbune din rezerva de stat

    Eveniment

    Transportatori de marfă și persoane, amendați pentru viteză sau lipsa unor documente, în ultima săptămână, în Timiș

    Ştiri din Timiș

    Lugoj, Deta și Sânandrei, încă două săptămâni de carantină de noapte săptămânală. Noua hotărâre CJSU

    Eveniment

    Restricții de trafic pe A1 din cauza unor lucrări de reparație

    Ştiri din Timiș

    Rata de infectare cu Covid, în scădere în Timișoara și localitățile din apropiere. Cea mai mare incidență, la Moșnița Nouă

    Sănătate

    Coronavirus, 18 octombrie: peste 10.000 de infectări în România, 568 din Timiș. Printre decese, o tânără de 19 ani

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici