Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Salvati vietile copiilor de la Clinica de Oncopediatrie din Timisoara!

Salvati vietile copiilor de la Clinica de Oncopediatrie din Timisoara!

la 14 December 2010 09:35

Salvati vietile copiilor de la Clinica de Oncopediatrie din Timisoara!

14 December 2010 09:35
<p>Orice companie din ţară poate redirecţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză nobilă. Şi ce poate fi mai nobil decât să ajuţi un copil să trăiască? Asociaţia Salvează Vieţi a demarat cea mai ambiţioasă campanie socială din România, dedicată Clinicii de Oncopediatrie „Louis Ţurcanu” de la Timişoara, şi aşteaptă ajutorul nostru.</p>
Scris de IM:TIMIS_ONLINE - <p>Orice companie din ţară poate redirecţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză nobilă. Şi ce poate fi mai nobil decât să ajuţi un copil să trăiască? Asociaţia Salvează Vieţi a demarat cea mai ambiţioasă campanie socială din România, dedicată Clinicii de Oncopediatrie „Louis Ţurcanu” de la Timişoara, şi aşteaptă ajutorul nostru.</p>

Trimite articolul

X

„Peste 40% din cererile de tratament în străinătate înregistrate la Ministerul Sănătăţii au ca obiect bolnavi de leucemie sau alte cancere ale sângelui, iar bugetele de tratament nu sunt acoperitoare sau nu se acordă în timp util pentru salvarea vieţilor acestor oameni. Avem nevoie ca firmele să îşi direcţioneze o parte din profit nu unei găuri negre, ci unei acţiuni concrete. Nu avem timp să schimbăm un sistem, vrem să ajutăm acum. Avem nevoie de voi pentru a salva vieţi”, a declarat Oana Gheorghiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Salvează Vieţi.

Campania îşi propune înfiinţarea primului Centru de Excelenţă în diagnoza şi tratamentul cancerului limfatic din România. Obiectivul iniţial îl constituie amenajarea unui centru performant de diagnoză şi a cel puţin două camere sterile necesare tratamentului chimioterapeutic sau transplantului de celule stem, cu o valoare totală estimată la 1.000.000 de euro. Campania se va desfăşura în două etape. În luna decembrie, companiile sunt încurajate să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit către Asociaţia Salvează Vieţi. Această facilitate este puţin cunoscută de către mediul de afaceri din România, însă foarte uşor de implementat din punct de vedere contabil. Totodată, începând cu luna ianuarie, orice persoană fizică va putea dona Asociaţiei 2 euro prin SMS.

„Potenţialul Clinicii de la Timişoara este imens. Există deja acolo medici extraordinari şi dotări performante, dar este totuşi departe de standardele europene. Aşa că, împreună cu doamna doctor Margit Şerban, care a transformat prin forţe proprii clinica într-unul dintre cele mai bune spitale din România, ne-am propus să facem un prim pas în direcţia înfiinţării unui Centru de Excelenţă. Metoda identificată este unică în istoricul campaniilor sociale de la noi, şi anume utilizarea facilităţii fiscale prin care orice companie din România poate alege să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit pentru a da o şansă în plus copiilor aflaţi în tratament. Şi sperăm că iniţiativa Salvează Vieţi va strânge cea mai mare sumă obţinută până acum printr-o campanie socială în România”, a declarat Carmen Uscatu, preşedinte Salvează Vieţi. Rata de succes în tratarea cancerelor de sânge la copii şi adolescenţi se situează uşor peste 50 la sută în România, faţă de media europeană de peste 80 la sută.

„Este posibil să diagnosticăm şi să tratăm şi în România copiii şi tinerii care până acum trebuiau trimişi în străinătate, cu costuri imense pentru familiile lor. Facem toate aceste eforturi pentru ca fiecare caz de leucemie să nu se mai transforme într-o tragedie, ci să devină o boală tratabilă într-un spital de stat, disponibil pentru toţi copiii care au nevoie de tratament în România. Un laborator performant este absolut necesar pentru diagnosticarea în profunzime şi tratarea corectă a bolnavilor. Amenajarea a încă două camere sterile, aşa cum ne dorim, se va traduce în tratarea a încă 60 de copii pe an, însemnând că aceşti copii nu vor mai aştepta de acum înainte să moară, ci să trăiască”, a afirmat Margit Şerban, şeful Centrului de Transplant Medular de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Conform estimărilor, în România trăiesc în prezent 5.000 de copii bolnavi de leucemie sau alte cancere limfatice, iar 500 de cazuri noi se înregistrează anual.

Rata de succes în tratarea cancerelor de sânge la copii şi adolescenţi este redusă – puţin peste 50% în România, faţă de peste 80% în UE. Cauza acestei situaţii este lipsa sau precaritatea mijloacelor de diagnosticare în profunzime a tipurilor de cancer, investigaţii esenţiale pentru stabilirea tratamentului potrivit. Fără diagnosticare detaliată, sunt şanse mari ca bolnavii să primească tratament nepotrivit şi să nu supravieţuiască…

În prezent, analizele pentru diagnosticare se fac la Viena, la Spitalul Sf. Ana, unde clinica din Timişoara beneficiază de această facilitate, acordată doar până la finalul anului 2010.

Pe lângă diagnostic, tratamentul este esenţial. Această etapă presupune existenţa camerelor sterile, în care pacienţii trebuie izolaţi atunci când imunitatea scade dramatic în urma chimioterapiei. În clinica din Timişoara există deja două camere sterile cu flux laminar şi alte două camere curate cu hepafiltrare şi presiune pozitivă necesare tratamentului chimioterapeutic sau transplantului de celule stem.

Asociaţia Salvează Vieţi a demarat în 2009 proiectul „Salvaţi copiii care se sting aşteptând”, proiect ce se apropie de finalizare şi prin care va fi realizată încă o cameră sterilă. Existenţa unei astfel de încăperi înseamnă, în medie, 30 de copii salvaţi în fiecare an.

Delia S. Barbu

Trimite articolul

X
Taguri:
Ana ,
campania ,
care ,
Carmen Uscatu ,
copii ,
din ,
este ,
Louis ,
mai ,
pentru ,
romania ,
salveaza ,
sau ,
timisoara ,
vieti
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Se scumpesc permisul auto și talonul. Șoferii vor scoate din buzunar mai mulți bani de la 15 septembrie
    2
    Miley Cyrus revine în forță cu un nou album. Când va fi lansat „Bass Persuades”
    3
    Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
    4
    Accident cu două persoane rănite la Sânnicolau Mare
    5
    Beta 2026: arhitectura, pusă în practică în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
    6
    Satiră contemporană despre putere, corupție și dezvoltare urbană, în premieră, la Timișoara
    7
    Înțepenirea articulațiilor dimineața poate ascunde o problemă reumatologică. Când este recomandat consultul
    8
    Strada Baader, închisă sâmbătă în prima parte a zilei. Restricții de lungă durată în Lipovei, de luni
    9
    Luați bicicletele și pensulele! Timișorenii sunt invitați să picteze pe malul Begăi
    10
    Fritz este optimist că „Timișoara rămâne pe mâinile bune ale echipei mele”. El va rămâne „timișorean implicat”

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis

    Ştiri din Timiș

    VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul

    Capitală Culturală

    Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea

    Ştiri din Timiș

    „Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara

    România

    Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie

    Ştiri din Timiș

    REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro

    Ştiri din Timiș

    Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea

    Ştiri din Timiș

    Parcarea supraetajată din spatele Bega, deblocată de noua comisie unică? Presiune suplimentară odată cu proiectul de pe Proclamația

    Eveniment

    Motociclist la spital după ce a fost lovit de o mașină, pe strada Cluj din Timișoara
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323