Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, începând de luni, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Meteorologii anunță averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Avertizarea este valabilă de luni, 22 august, de la ora 09, până miercuri, 24 august, la ora 06 și vizează întreaga țară.
“Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în vest, nord-vest şi în zonele montane, apoi, local şi în celelalte regiuni. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, transmit reprezentanții ANM.
Citiți principiile noastre de moderare aici!