Prima atestare documentară a Volocăi e din 1514. În epoca medievală a aparținut Țării Moldovei, iar apoi a fost inclus în Imperiul Habsburgic odată cu anexarea Bucovinei. În 1775, satul avea doar 56 de case. Astăzi, Voloca are 998 de case și cam 3000 de locuitori, care se ocupă aproape în exclusivitate cu croitul și cusutul rochiilor de mireasă, afacere care s-a dovedit profitabilă înainte de război. Voloca are o biserică de lemn veche de 200 de ani și se află în raionul Adâncata, la doar 12 km de Cernăuți.

În satul Alionei s-au născut arhimandritul mitrofor și deputat în Dieta Bucovinei din secolul XIX Ghideon Balmoș, actrița Dina Cocea, activistul comunist evreu și istoric marxist Leo (Jonas Leib) Stern și fratele său mai mare, revoluționar bolșevic, aventurier, spion, ofițerul GRU Manfred Stern.

Aliona Dovghei a trăit în Timișoara între anii 2002 și 2009, a absolvit facultatea de Litere și masteratul American Studies la Universitatea de Vest. Limba ei maternă este româna. Vorbește engleză, ucraineană, dar și rusă, ca mai toată lumea din Ucraina. De anul trecut, este și cetățean român. A așteptat cetățenia 3 ani, de când a depus dosarul și până i-a fost acordată. Când a primit cetățenia, a plâns de fericire.

 

De 1251 de zile e război în Ucraina. Cum a schimbat războiul viața oamenilor din Voloca?

Totul s-a dat peste cap în primele zile. A fost haos și frică, nimeni nu știa dacă vor ajunge rușii în satul nostru. Din motive de siguranță multe mame cu copii mici au părăsit țara, multe dintre ele s-au stabilit în România, știind româna și pentru că este mai aproape de casă, dar au fost și care au plecat în diferite țări din Europa, pe unde aveau rude demult plecate la muncă acolo.

Dar ziua aceea de 24 februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, cum ți-o amintești? Unde erai, ce făceai, cum ai aflat vestea? Care a fost primul gând?

Mi-o amintesc foarte bine. M-am trezit ca de obicei, era trecut de ora 7 dimineața. Mi-am urmat ritualul matinal obișnuit: mi-am făcut cafeaua, am tras pe mine o scurtă și un fes pe cap, mi-am luat cana cu cafea, pachetul de țigări și am ieșit afară la locul meu de fumat. Era frig afară și foarte posomorât, o vreme urâtă. Numai mi-am aprins țigara că a venit tata și mi-a spus: Hai, că Rusia a început războiul! Nu i-am raspuns nimic. Am oftat în sinea mea și mi-am zis că așa și simțeam că va fi.

Pentru că știam că de la Putin te puteai aștepta la aceasta, mai ales după conflictul armat început de Rusia în Donbas în 2014 și anexarea Crimeei. După aceea ziua a trecut toată în ceață, cititul știrilor non-stop online, în casă lucrau și televizorul și radioul pe rând, urletul alarmelor care se auzeau din Cernăuți până la noi în Voloca. Panică și discuții aprinse pe grupul de chat comun al satului pe Messenger.

Am fost toți aici îngrijorați când am aflat de atacul rusesc cu drone și rachete asupra orașului și regiunii Cernăuți, din 12 iulie. Practic, la câțiva pași de casa ta. Cum ai resimțit acest pericol? Cum v-ați apărat?

În primul rând a fost un atac cu o zi înainte, pe la prânz. După declanșarea alarmelor peste tot în regiunea Cernăuți, au urmat mesaje cu infomații actuale despre traiectoria dronelor și rachetelor pe diferite canale special create cu acest scop pe Telegram. Toată lumea era la curent ce se întâmpla în timp real. Autoritățile locale distribuiau și ele informații și îndemnuri ca lumea să se ascundă în adăposturi. Eram îngrijorată, urmărind toată situația, deoarece fratele meu cu familia sa locuiesc în Cernăuți.

Mi-am luat pisica în brațe, am ieșit afară și mă uitam în direcția orașului. Exact în acel moment am auzit una dintre bubuituri… De toate au fost trei în ziua aceea în regiune. A funcționat apărarea aeriană locală, doborând drone în afara orașului, pe niște terenuri virane, n-au fost jertfe sau distrugeri.

În data de 12 iulie, totul s-a întâmplat noaptea. Sincer, eu nu am auzit absolut nimic, pentru că dormeam și eu dorm cu dopuri de urechi. Totuși, dimineața pe la ora 7 m-a trezit apelul fratelui care ne-a sunat și ne-a povestit ce s-a întâmplat. Din fericire soția sa cu copiii erau plecați în vacanță în Polonia în perioada aceea. Fratele era singur acasă și când a început totul, pur si simplu s-a mutat pe podea în coridor și a stat acolo până când totul a încetat.

Pentru siguranță în astfel de cazuri, când te afli în apartament/casă, există regula celor doi pereți – acolo ai șanse să reziști și să rămâi în viață, chiar dacă blocul/casa sunt lovite de unda de exploziei. De asemeni, te poți ascunde pe podea în camera de baie, sau chiar și în cadă. Eu și părinții în Voloca nu ne ascundem nicăieri, niciodată…

Ce a mai rămas la fel ca înainte de război în viața oamenilor din Voloca? Se mai cos rochii de mireasă? Se cultivă grădinile? Se țin nunți, se întâlnesc prietenii la un pahar? În ce fel se vorbește despre război?

La începutul războiului, după cum am menționat, a fost haos total. Când lumea a înțeles că rușii în vestul țării nu au cum să ajungă și-au mai ieșit din șocul inițial, viața a continuat ca înainte de război. E adevărat, avem câțiva consăteni, români de-ai noștri, care au plecat pe front, unul dintre ei e un fost coleg de clasă de al meu, ne bucurăm pentru ei că sunt în viață și acum. Dar, da, viața a mers mai departe. Rochiile de mireasă se cos în continuare.

Lucrările în grădini au continuat în mod normal ca de obicei. Nunți, botezuri, serbări de diferite feluri – toate acestea au loc. Cafenelele, pizzeriile și restaurantele toate sunt deschise. Lumea cum lucra și se odihnea înainte, așa o face și acum. Desigur cu mai multă îngrijorare și anxietate, dar nu are încotro, banul trebuie câștigat, iar viața trăită…

S-au scumpit alimentele, hainele, medicamentele? E criză de ceva anume?

Când s-a declanșat războiul și mii de ucraineni din estul, nordul și sudul Ucrainei s-au refugiat la Cernăuți, proprietarii de apartamente au ridicat prețurile chiriilor de 2 și chiar de 3 ori. Și refugiații, și localnicii s-au revoltat din acest motiv, și pe bună dreptate, de aceea autoritățile locale, prin legi speciale adoptate, i-au amenințat cu amenzi dure pe proprietarii care nu scad prețurile, aceia s-au conformat. Cu timpul lucrurile s-au mai stabilizat. Dar erau norocoși acei refugiați care aveau bani să închirieze un apartament, o casă, ceva.

Însă zeci, sute au fost care au fost cazați prin săli sportive în școlile din regiunea noastră, prin cămine studențești, studenții trecând la studiile online, cei care aveau rude pe la noi, au fost primiți la ele. La noi în Voloca un număr de cam 15-20 de refugiați au trăit în sala spotivă din școala unde am învățat și eu. Le-au fost create toate condițiile pentru un trai decent, de la mese calde de trei ori pe zi, până la mașini de spălat și cabină de duș disponibilă.

Cu timpul toți s-au împrăștiat, unii s-au mutat la Cernăuți pentru un serviciu, că în sat la noi nu există prea multe variante de angajare, dar majoritatea au reușit să plece peste graniță. La început s-au scumpit multe din cauză că treptat a scăzut hrivna (moneda națională a Ucrainei, n.r.). S-a simțit la benzină, medicamente, unele alimente. Dar cu timpul situația s-a ameliorat și oscilațiile de prețuri acum sunt la fel de comune ca și în alte țări. Dacă e criză de ceva? De muniție pentru armata ucraineană!

Dar în Cernăuți ce schimbări vezi și simți? Mai auzi vorbind rusește pe stradă și în instituții sau magazine?

Orașul trăiește în ritmul lui liniștit. Foarte multe afaceri din zonele de front s-au mutat în Cernăuți și în regiune și s-au integrat ușor pe piață, au creat locuri de muncă în zonă, plătesc impozite la stat, este o situație win/win. În ce privește limbile este o situație mai delicată, că la noi în Bucovina circulă mai multe. În primul rând, la nivel de stat absolut toate instituțiile sunt obligate să comunice numai în limba de stat – limba ucraineană, fără excepții. La acestea treptat s-au adăugat și magazinele, cafenelele, restaurantele, farmaciile, librăriile, orice loc, oriunde te-ai întoarce.

Dacă nu cunoști și nu vorbești limba ucraineană măcar la nivel conversațional, ai puține șanse să te angajezi undeva. După cum spuneam, în regiunea Cernăuți din motive istorice există mai multe limbi de circulație. Cea de bază este ucraineana, populația fiind preponderent de naționalitate ucraineană. De asemenea avem câteva mii bune de vorbitori de limba română. Se vorbea la greu și limba rusă, dar din cauza răboiului, ucrainenii născuți rusofoni au trecut la limba ucraineană din principiu.

Asta s-a întâmplat peste tot în Ucraina. Ucrainenii nu mai vor să vobească în limba inamicului. Însă există și o altă latură în ce privește limba rusă. Sunt mulți ucraineni, a căror limbă maternă este rusa și o vorbesc și în vremurile acestea la ei acasă, în familie, poate între prieteni. Majoritatea refugiaților, a căror limbă maternă a fost rusa de-a lungul multor generații, la ei în familii comunică în rusă. Însă NU și pe stradă, nici în transportul public, nici în magazine, etc., deloc. Toți vorbesc ucraineana. Se întâmplă aceasta pentru că sunt judecați de populația locală și li se fac observații în spații publice.

Șocul invaziei a fost urmat de criza majoră a refugiaților și valul imens de atenție, compasiune și solidaritate pentru milioanele de oameni nevoiți să-și părăsească țara și casele. Știrile despre război curgeau nonstop. Tu ai ales să rămâi în Ucraina. De ce?

În anul 2022, când a început războiul, cu ajutorul bunei mele prietene, Mona Donici, am avut posibilitatea să locuiesc și să lucrez pentru 5 luni în Timișoara. Din motive grave de sănătate, care nu mi-au permis să mai mențin vreun job oarecare, am ales să mă întorc în Ucraina. De ce nu aleg să plec din Ucraina acum, mai ales că rachetele rusești ajung și în Cernăuți? Din aceleași motive de ce și locuitorii Kyevului nu pleacă, deși acolo sunt atacuri practic zilnic, și anume: aceasta este țara mea, aici m-am născut, aici îmi este familia, casa, mormintele bunicilor și amintirile din copilările.

Deși am trăit în România în total aproape 10 ani de zile, 30 de ani din viața mea i-am petrecut în Ucraina. Totuși, dacă aș vorbi de identitatea mea etnică, mă cam rup în două aici și acesta este un subiect trist și dureros pentru mine, despre care aleg să nu discut…

Cum ți se pare că e acum atitudinea românilor față de ucraineni?

Uf, dacă aceasta se referă la românii etnici din Ucraina, majoritatea sunt de partea Ucrainei și a ucrainenilor, am mai spus, mulți români etnici luptă pe front în cadrul armatei ucrainene. Alta este situația dacă vorbim despre atitudinea ucrainenilor față de românii din țară. Și nu numai față de minoritatea noastră națională. După începutul conflictului armat din Donbas în 2014, s-au adoptat diferite legi în defavoarea minorităților (Legea cu privire la limba ucraineană).

Ca exemplu, o mulțime de școli cu predare în limba română, atât din regiunile Cernăuți și Odesa, cât și din zona Maramureșului istoric, au fost ucrainizate, mulți români s-au revoltat și se revoltă și acum, după atâția ani, deoarece statul ucrainean ne asimilează ca etnie, fapt care poate duce la pierderea culturii și tradițiilor românești, inclusiv până la dispariția limbii române. Și totuși românii ucraineni își susțin Patria, că numai una au. E și normal, după părerea mea.

Se vorbește mult în România, mai ales în cercurile naționaliste, despre interzicerea școlilor sau limitarea limbii și culturii române. Cum stau, în realitate, lucrurile? E școală românească în Voloca? Se țin lecțiile în română? Dar în Cernăuți? Până la ce nivel poți urma studii în română?

Exact despre asta am vorbit mai sus. În școala din Voloca încă se predă în limba română. Dar din câte mi-a povestit recent o fostă colegă de clasă, care de aproape 20 de ani predă limba și literatura română la școala de la noi din sat, s-a micșorat simțitor numărul de ore de limbă și literatură română, respectiv și remunerarea. Și nu numai în localitatea noastră. În Cernăuți există un singur liceu, Liceul Nr.1, cu predare totală în limba română. Momentan poți urma studii în română până la terminarea școlii sau liceului.

Însă are loc deja o reformă serioasă de organizare a școlilor cu predare în limba română în regiunea Cernăuți, care va avea ca rezultat o drastică scădere a numărului de ore predate în limba română, deoarece treptat elevii vor studia diferite discipline exclusiv în limba ucraineană. Totuși învățământul în limba română a minorității naționale române este asigurat de Constituția Ucrainei și de standardele Uniunii Europene.

Cum sunt respectate drepturile minorităților (etnice, religioase, sexuale) în Ucraina?

Minoritățile etnice, inclusiv, cea română, au de suferit după invazia rușilor din 2022, deoarece se adoptă legi pentru păstrarea intactă a națiunii ucrainene și minoritățile se cam asimilează. Se întâmplă din patriotism și naționalism pur. Și este oarecum normal în contextul războiului ruso-ucrainean raportat la istoria ambelor țări de-a lungul istoriei. În ce privește religia, este o situație foarte gravă. Statul ucrainean este un stat laic.

Preponderentă este confesiunea creștinismului ortodox. După cum se știe, biserica ortodoxă ucraineană multe secole se subordona Patriarhiei de la Moscova. În 2018 s-a înființat controversata Biserică Ortodoxă Autocefală și de aici au început lupte crunte între aceste două biserici. Conform legii semnate de Președintele Volodymyr Zelenski la 24 august 2024, activitatea Bisericii Ortodoxe sub egida Patriarhiei de la Moscova trebuia să înceteze pe teritoriul Ucrainei în timp de 9 luni. Lucru care încă nu s-a întâmplat în totalitate, din păcate.

Creștinii ortodocși din ambele tabere, aflandu-se pe teritoriului statului ucrainean, luptă între ei, nu numai la nivel de discuții și negocieri, ci se ajunge la conflicte dure verbale și violență fizică. Dar tot mai multe parohii trec la Biserica Ortodoxă Ucraineană, ceea ce mi se pare logic într-un stat independent care este Ucraina. Celelalte confesiuni religioase își văd de viața lor…

Drepturile minorităților sexuale capătă tot mai multă publicitate și se respectă, începând din anii 90, mai ales 2000, dar în special după începerea aderării Ucrainei la integrarea în Uniunea Europeană. Pentru a intra în UE, statul ucrainean trebuie adopte multe legi și să îndeplinească condițiile necesare și în ce privește și drepturile persoanelor LGBTQIA+. La momentul de față activiștii minorităților sexuale vor să obțină legalizarea parteneriatului civil dintre aceleași sexe.

Problema este și mai urgentă din cauza războiului, deoarece dacă o persoană dintr-un cuplu gay, să zicem, este rănită pe front, partenerul nu are niciun fel de drept să fie primit la spital la partenerul său, nemaivorbind despre moștenirea proprietății comune și custodia copiilor. Însă lucrurile se mișcă în direcția bună, primul Pride în Ucraina a avut loc în 2013 și de atunci în fiecare an se alătură tot mai multe orașe și tot mai mulți participanți.

 

Ce e cel mai bine și ce e cel mai rău în România și în Ucraina (în afară de război) ?

Că România se află în Uniunea Europeană și are salarii mai mari decât în Ucraina. Aceste lucruri cresc calitatea vieții.

Cum crezi tu că se va încheia războiul?

Habar n-am. Spun și de ce. Nu mai cred în nicio promisiune a niciunui lider de stat, care se implică în ameliorarea situației. Știu doar că Ucraina luptă pentru victorie, alte variante nu ia în considerare.

Unde te vezi trăind după aceea? În Ucraina? În România?

Să vedem mai întâi cu ce și când și dacă se va termina acest război. Că dacă va începe al treilea război mondial, cu bombe atomice și toate consecințele, unde vom trăi cu toții?