Cursurile sunt susținute de lectori nativi și îmbină studiul limbii cu elemente de cultură și civilizație, oferind participanților o incursiune în tradițiile, istoria și cultura Turciei și Bulgariei.
Activitățile vor începe pe 24 noiembrie, câte un modul pe săptămână, cu o durată de 90 de minute, și se vor desfășura în spațiile Universității de Vest din Timișoara.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Înscrierile se pot face până pe 20 noiembrie, prin completarea următorului formular.
Vă amintim că începând din această lună, UVT organizează și cursuri gratuite de limba chineză, deschise publicului larg și membrilor comunității universitare. Activitățile includ, pe lângă studiul limbii, și elemente de cultură chineză, alături de doi lectori invitați din China.
Citiți principiile noastre de moderare aici!