Programul proiectului „Marea Muzică” cheamă oamenii să se bucure de spiritul sărbătorilor, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”. Spectacolul Hansel și Gretel a fost foarte bine primit în Lugoj, motiv pentru care revine pe scena teatrului municipal. Accesul este gratuit pentru public, iar cei care vor să vină cu grupul sunt rugați să anunțe în prealabil.
În spiritul sărbătorilor care se apropie cu pași repezi, Asociația Scena Muzicală anunță o nouă serie de evenimente muzicale în Lugoj, prin proiectul Marea Muzică. Luna decembrie va fi marcată prin dorința de a le oferi tinerilor care aspiră să urmeze o carieră muzicală oportunitatea de a interacționa cu un muzician profesionist, precum și prin dorința de a aduce cât mai mulți lugojeni în sala Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu, printr-o serie de concerte care ne vor purta prin lumea copilăriei și înapoi.
Programul evenimentelor
Miercuri, 6 decembrie, ora 11:00: Moș Nicolae va aduce în scenă pentru cei mici ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Timișoara, cu piesa Hänsel și Gretel.
Duminică, lugojenii sunt invitați să participe la un recital de excepție, începând cu ora 19:00: ansamblul CelloTim al Filarmonicii „Banatul” Timișoara va susține un recital uimitor, cu lucrări simfonice în aranjamentele lui Mladen Spasinovici pentru 10 violoncele – D. Popper, G. Mahler, A. Piazzola, A. Dvořák, G. Enescu, C. Orff, H. Berlioz, E. Elgar, D. Shostakovich.
În paralel, în această săptămână, copiii de la Școala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj participă la 5 masterclass-uri de instrument, în cadrul cărora se vor desfășura atât lecții de grup, cât și sesiuni unu-la-unu cu fiecare participant în parte.
Finanțarea este asigurată din bugetul local al Municipiului Lugoj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!