Programul cu lucru la Tribunalul Timiș se va desfășura după programul de vară, în perioada 1 iulie – 31 august 2017. Reprezentanții instituției anunță noul orar de lucru:
Registratura: de luni până joi între orele: 9-11.
Arhiva: de luni până joi între orele: 9-11.
Arhiva de sindic: de luni până joi între orele: 9-11.
Biroul de informare şi relaţii publice: de luni până joi între orele: 9-11.
Biroul de aplicare a apostilei:
– marţi între orele: 9-11 (preluare cereri)
– marţi la ora 12 (eliberarea actelor apostilate).
„Conform prevederilor art. 113 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, pe perioada vacanţei judecătoreşti se vor forma complete separate pentru a se asigura soluţionarea cauzelor urgente sau a celor care impun celeritate”, transmit reprezentanții Tribunalului Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!