Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Primul proiect depus de Primaria Timisoara la ADR Vest, pentru fonduri europene

Primul proiect depus de Primaria Timisoara la ADR Vest, pentru fonduri europene

la 25 November 2016 09:12

Primul proiect depus de Primaria Timisoara la ADR Vest, pentru fonduri europene

25 November 2016 09:12
Reprezentanții Primăriei Timișoara se pregătesc să depună primul proiect pentru fonduri europene, la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, pe Axa prioritară 5 a POR 2014-2020. Vorbim despre cel mai ambițios proiect de infrastructură culturală de după 1989 din Timișoara, cel care prevede transformarea fostei Clinici de Dermatologie din centrul orașului într-un muzeu și un spațiu multicultural.
Scris de Roxana Deaconescu - Reprezentanții Primăriei Timișoara se pregătesc să depună primul proiect pentru fonduri europene, la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, pe Axa prioritară 5 a POR 2014-2020. Vorbim despre cel mai ambițios proiect de infrastructură culturală de după 1989 din Timișoara, cel care prevede transformarea fostei Clinici de Dermatologie din centrul orașului într-un muzeu și un spațiu multicultural.

Trimite articolul

X

Fostul sediu al Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărășești va trece printr-o transformare radicală. Acolo va fi amenajat un centru multicultural, care va fi împărțit în două sectoare: spațiu multicultural și un spațiu în care va funcționa Clinica de Radiologie a Spitalului Municipal. Încăperile care au adăpostit Dermatologia vor găzdui, după renovare, Muzeul Cetății Timișoara, dar și alte instituții culturale.

Primăria Timișoara urmează să depună proiectul „Refuncționalizare clădire din funcțiune de spital de Dermatologie în clădire cu funcțiune de spațiu multicultural” spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 – „Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”. Valoarea totală a proiectului este de 22 de milioane de lei, adică aproape 5 milioane de euro, din care municipalitatea speră să obțină de la UE, fonduri nerambursabile, 20,8 milioane de lei, adică 4,6 milioane de euro.

„Este primul proiect pe care îl depunem la ADR Vest, pe Programul Operațional Regional. Este prima axă de finanțare deschisă pentru primărie, pentru care se pot depune în sfârșit proiecte. Vom aștepta aprobarea și apoi vom începe proiectul, nu ne asumăm încă să îl începem pe fonduri de la bugetul local. Așteptăm ca într-un timp cât mai scurt să primim aprobarea, iar dacă nu o primim, atunci îl vom face pe fonduri proprii”, a explicat, pentru tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu.

Fosta clinică de Dermatologie ar trebui să fie transformată radical în trei ani de la demararea lucrărilor, clădirea fiind un monument istoric de Clasa A. Apoi, se dorește introducerea centrului multicultural în circuitul turistic al orașului și atragerea unui prag de 18.000 de vizitatori.

În toamna anului trecut, consilierii locali și-au dat acordul pentru realizarea investiției și pentru trecerea la faza următoare: studiu de fezabilitate și proiect tehnic. Lucrarea era estimată la aproape 27,4 milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 6,2 milioane de euro.

Clădirea din centrul Timișoarei este una dintre cele mai vechi din oraș, fiind construită în perioada 1754-1757, refăcută ulterior în secolul al XIX-lea. A avut destinație de spital municipal, primul din România, cu 24 de ani înaintea Vienei și cu 34 de ani înaintea Budapestei. Până nu demult, a adăpostit Clinica de Dermato-Venerologie și Clinica de Radioterapie ale Spitalului Municipal. În prezent, în fostul sediu al Clinicii de Dermatologie mai funcționează Radioterapia Spitalului Municipal. Dermatologia a fost mutată în fostul sediu al Universității Tibiscus de pe strada Daliei din Complexul Studențesc.

Articole pe aceeași temă:

Muzeul Cetatii Timisoara are nevoie de 5 milioane de euro, de la UE. Robu: proiectul este gata

Primaria vrea bani europeni pentru Muzeul Cetatii Timisoara, inclus in cel mai ambitios proiect de infrastructura culturala de dupa ‘89

Muzeul Cetatii Timisoara – cladirea Clinicii de Dermatologie de pe Marasesti devine partial muzeu

Trimite articolul

X
Taguri:
proiect centru multicultural timisoara ,
proiect primaria timisoara adr vest ,
proiect primaria timisoara dermatologie marasesti
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Un autobuz și un firobuz, deviate din cauza lucrărilor de pe Rebreanu
    2
    USR acuză PSD că pune în pericol aproape un miliard de euro din PNRR prin modificările la strategia pentru biodiversitate
    3
    Incendiu de vegetație la Lugoj. Văcuțe salvate și mai multe pierderi materiale
    4
    Temperaturi extreme și radare pe drumurile din Timiș. Săptămână de controale pentru șoferi
    5
    iȘcoala Verde: două licee și o gimnazială din Timișoara vor avea „spații pentru învățare și recreere în aer liber”
    6
    Peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea termică a două blocuri din Lugoj. Primăria a lansat licitația
    7
    Alertă în Mamaia după ce o dronă a fost găsită în mare
    8
    Cu un ghiozdan donat, puteți ajuta un copil să înceapă anul școlar cu tot ce are nevoie. Campania revine la Timișoara
    9
    Festivalul Răchiului, în weekend, la Sânpetru Mare: concurs, paradă și jocuri sătești
    10
    Peste 3.500 de metri cubi de lemn din pădurile Primăriei Timișoara, scoși la licitație. Cu cât se dau

    Cele mai noi știri

    Ştiri din Timiș

    Incendiu de vegetație la Lugoj. Văcuțe salvate și mai multe pierderi materiale

    Ştiri din Timiș

    A murit prof. dr. Ioana Micle, o personalitate importantă a pediatriei timișorene

    Ştiri din Timiș

    Medicamente expirate, arhive deteriorate și un conflict la Neurochirurgie. Ce răspunsuri dă Spitalul Județean Timișoara

    Ştiri din Timiș

    De ce știau angajații de controalele DSP? Explicația Spitalului Județean din Timișoara

    România

    Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituțională legea ANI

    Eveniment

    Motocicliști, bicicliști și trotinetiști, verificați de polițiștii din Timiș

    Eveniment

    Peste 100 de șoferi au rămas fără permis, iar amenzile au curs pe drumurile din Timiș

    Angajari TION

    Societatea DRUMURI MUNICIPALE TIMIŞOARA S.A. angajează personal

    Ştiri din Timiș

    Lucrările la noua școală specială „Dumitru Ciumăgeanu” din Giroc se apropie de final

    Ştiri din Timiș

    FOTO. TNTm și SCM, împreună pentru „următorul act”. Sportul și cultura își dau mâna la Timișoara
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323

    Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

    Pentru detalii apasati aici