Dacă te duci prin centrul Timişoarei sau în orice alt punct al urbei de pe Bega vei vedea că vânzătorii acestor simboluri de sărbătoare nu au deloc simţul măsurii. Comercianţii stau cu beţele la margine de drum şi… nu îi doare gura să ceară. Problema e că nu lasă deloc din preţ. „Nu sunt ale mele domnu`. Sunt a lu` nepoată-mea”, spune un nene postat la trecerea de pietoni de la Gara de Nord, mirosind discret a alcool. Are nişte beţe vai de ele, care nu le lasă de la 5 lei. E un băţ de lemn. Dar lemn, nu încrustat, nu lăcuit, nu nimic. Un lemn rupt dintr-un copac atunci când poliţiştii comunitari au fost neatenţi, iar pe el e pusă sfoară. Sfoară din aceea pe care o cumperi de la orice magazin cu 2-3 lei, un ghem sănătos. Nu sunt mai mult de 30 de centimetri de sfoară pe fiecare băţ. În vârf e o fundiţă – 30 de bani. Şi cam atât. Total – 5 lei.
La intersecţia Bulevardului Cetăţii cu Calea Bogdăneştilor, unde se desparte tramvaiul 4 de 5, stă un tânăr care vinde un alt fel de beţe, unele care au în mijloc un glob (kitsch-ul de pe lume) şi cere 5 lei pe ele. Cele din lemn – un băţ noduros plus o fundă – 10 lei. Sunt puţin mai mari decât ale domnului „parfumat” cu nepoata neînduplecată. Dar astfel de exemple găseşti peste tot. Şi astfel de preţuri.
Oamenii sunt revoltaţi, le mai aruncă câte o vorbă de ocară vânzătorilor, dar înghit şi cumpără pentru că, aşa cum se întâmplă de obicei, Moş Nicolae i-a luat pe nepregătite şi nu se pot duce acasă cu mâna goală. Au de ales între kitsch şi tradiţional. Oricum ar fi… costă mulţi bani. Sunt preţuri… usturătoare, ca nuieluşa lui Moş Nicolae.
Citiți principiile noastre de moderare aici!