Totul a început de Sfântul Andrei, dimineața. Aveam deja lista de cumpărături, iar una era foarte importantă – bucătăria. Erau vreo trei tipuri, o doream pe cea medie, dar am ajuns să o iau pe cea mare… XXL…

Părinții intră în febra cumpărăturilor la final de noiembrie și început de decembrie, când la marile magazine vin produse „faine”, la prețuri considerate de mulți corecte. Așa că începe „alergătura”, iar cineva care este de câțiva ani „în branșă” știe că nu te duci la magazin la miezul zilei, sperând să găsești produsul din catalog, mai ales dacă este tentant. Nu, nu ai să-l găsești că „s-a dat”… Sunt antrenat, acum doi ani era să-mi dispară de sub nas… Nu s-a mai întâmplat și anul acesta…

Înainte de ora 7 dimineața deja mă apropiam de magazin. Câțiva oameni deja afară, cu cărucioarele pregătite, gata de start. Am mai dat „o tură” la un magazin din apropiere, 15 oameni la coadă, am mers înapoi, la timp ca să-mi iau căruciorul, să mă pun la rând și să aștept să se deschidă ușile. S-au deschis… Fiecare încerca să meargă normal, să-și păstreze calmul, dar, la primul colț, când nu îl vede nimeni, o lua la fugă, aruncându-se cu tărie înspre căruț și făcând și niște fandări, alunecând ca pe o pârtie de schi. Unde doream să ajung… au ajuns deja alții, înaintea mea. Mai erau trei bucătării mari. Eu trebuia să iau pentru o prietenă una mare și una mijlocie pentru mine – prietena respectivă era la alt magazin, din oraș, având aceeași misiune…

Pachetele erau voluminoase. M-am „înfipt” la grămadă. Un doritor se chinuia să ia un pachet. L-am ajutat, O doamnă ar fi vrut și ea. Am ajutat-o. Am mai rămas eu. M-a ajutat. Am pus repede cutia în coș și, din voleu, am luat și o bucătărie mijlocie. Le aveam pe amândouă, restul erau amănunte. O sun pe prietena din misiune: le-a găsit și ea, pe amândouă. Îi spun că și eu, le am în coș. Nu-mi venea să renunț chiar la cutia mare, pentru care m-am luptat atât, era cât pe ce să nu mai fie… După un telefon de lămurire cu soția am decis să luăm bucătăria mare, chiar dacă era aproape dublu ca preț și cam greu de transportat. Dar are luminițe…

Am mai făcut mici cumpărături, încă trei produse, din care unul pentru prietena de pe celălalt „front” al cumpărăturilor de Crăciun și dus am fost. Când mergeam prin magazin, unii se uitau la mine, cu oarecare ciudă, că nu au prins pachetul cel mare. Adevăru-i că nici nu am putut să-l dau jos din cărucior la casă și mă gândeam cu groază la cum îl voi pune în mașină…

Ies din magazin bucuros și cu un zâmbet de satisfacție: Moșul are ce să pună-n tolbă. Un tip care tocmai s-a dat jos din mașină și a aruncat o privire spre coșul meu, în timp ce se îndrepta „lansat” spre magazin, șuieră printre dinți (poate și cu ciudă că s-a trezit târziu): „Bă, da mulți copii ai”. Mă opresc și spun, cu voce tare: „Nu am așa mulți, dar vin Moș Nicolae și Moș Crăciun”. Nu am putut să-i zic mai multe, deși aș fi vrut să facem o analiză a cadourilor pentru copiii cei „mulți”, după ce mi-a stricat cele trei secunde de fericire, acel moment în care ieși triumfător din magazin, cu banii dați, poate, pe cadouri mult prea mari…

Am revenit cu picioarele pe pământ și mi-am dat seama că mașina e mult prea mică, trebuind aproape să o demontez ca să încapă voluminosul pachet. V-am spus că are luminițe? Și scoate și sunete…