Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
Parcul Central, redeschis în sfârșit după reabilitare. Primarul Robu, tur de onoare prin grădina vieneză a Timișoarei

Parcul Central, redeschis în sfârșit după reabilitare. Primarul Robu, tur de onoare prin grădina vieneză a Timișoarei

la 2 August 2019 13:16 Reactualizat la: 2 August 2019 14:48

Parcul Central, redeschis în sfârșit după reabilitare. Primarul Robu, tur de onoare prin grădina vieneză a Timișoarei

2 August 2019 13:16 Reactualizat la: 2 August 2019 14:48
Fără cvartet de coarde, dar cu diplome și un tur de onoare! Așa a inaugurat primarul Nicolae Robu Parcul Central, după mai bine de doi ani de șantier. Edilul-șef a tăiat panglica, a ciocnit un pahar de șampanie și apoi a plecat la plimbare pe alei, însoțit de directorii din primărie. Specialiștii PMT spun că parcul are nouă zone de interes.
Scris de Roxana Deaconescu - Fără cvartet de coarde, dar cu diplome și un tur de onoare! Așa a inaugurat primarul Nicolae Robu Parcul Central, după mai bine de doi ani de șantier. Edilul-șef a tăiat panglica, a ciocnit un pahar de șampanie și apoi a plecat la plimbare pe alei, însoțit de directorii din primărie. Specialiștii PMT spun că parcul are nouă zone de interes.

Trimite articolul

X

Parcul Central, denumit inițial Scudier, a fost amenajat în 1870 și încă păstrează exemplare de arbori din acea perioadă, însă în număr redus: platani, stejari și frasini, nuc negru american, salcâm japonez și castan sălbatic. În anii 80 s-au făcut modificări de tip arhitectural, iar în 2009 a fost amenajată Aleea Personalităților, cu zece busturi: Alexandru Mocioni, Stan Vidrighin, Carol Küttel, Török Ianos, Béla Bartók, Claudius Florimund Mercy, Eugeniu de Savoya, Aurel Cosma şi Sever Bocu.

„Avem bucuria să inaugurăm Parcul Central și o facem ca o dedicație pentru Timișoara și timișoreni, ca un dar de Ziua Timișoarei, la centenar. A fost o lucrare grea, dar a meritat și ceea ce a rezultat este pur și simplu minunat. Sunt noi aranjamente florale, cu pietriș alb, covoare de iarbă peste tot, iarbă minunată, vedem Aleea Personalităților pusă la punct, așa cum merită aceste personalități ale căror busturi sunt prezente aici, putem observa și copaci vechi, străvechi, prezenți în parc încă de când a fost creat parcul și putem vedea și noi arbuști care au fost plantați, aranjamente minunate de flori, pentru că am mers pe principiul grădinilor vieneze, avem o abundență de flori”, a explicat Nicolae Robu.

Edilul-șef a tăiat panglica alături de directorul Direcției de Mediu din primărie și de șeful firmei care a reabilitat parcul, Sorin Doda, de la Lovrintim. A ciocnit un pahar de șampanie, apoi a plecat la plimbare prin parc, a lăudat lucrările și pe cei implicați și a vorbit cu oamenii care se adăposteau la umbră.

Potrivit reprezentanților primăriei, au fost amenajați 5.232 mp de alei din pavele, 5.960 mp alei asfaltate și 440 mp alei nou create, cu pavele. S-au plantat 4.635 de arbori și arbuști, 1.398 de plante perene, 280 de trandafiri și peste 20.000 de flori anuale. De asemenea, au fost transplanți 302 arbori și arbuști. Au fost montate opt pergole, fiecare cu câte o specie de liane: glicină, clematis, trandafiri, iederă și altele. Parcul Central are de acum și un pavilion muzical, dar și trei gradene: una la labirintul sub forma unei frunze de Ginkgo Biloba, alta la patio și alta la intrarea dinspre Podul Maria. Au fost montate și 134 de bănci, 56 de scaune și 112 coșuri de gunoi, iar tot parcul are sistem de irigare nou, dar și o conductă de apă potabilă nouă.

Ca și la alte inaugurări, primarul Timișoarei a împărțit diplome celor care s-au ocupat de șantier și a lăudat fântânile arteziene din parc, care au fost dotate cu jocuri de lumini. I-a informat pe timișoreni că se poate sta pe iarbă și că oricine vrea se poate tolăni pe spațiul verde, cu condiția să nu degradeze.

„Ce frumos, de jur împrejur flori, fântâni. Unii, constat, urăsc fântânile, e greu de înțeles. Pe de o parte, ele purifică aerul, pe de altă parte sunt frumoase. Vă invit să veniți și noaptea, să vedeți cum arată tot jocul acesta de apă și lumini, arată minunat. Parcul este făcut pentru noi, să ne bucurăm de el, prin urmare cine dorește să se tolănească pe iarbă aici poate să o facă, să se bucure de tot ce-i în jur, atâta tot să nu degradeze”, a mai spus Robu.

Edilul-șef a făcut o tură și prin labirintul sub forma unei frunze de copac, iar la un moment dat a început să alerge prin el, după care s-a oprit lângă fântâna de la intrarea dinspre Podul Maria, pe care a admirat-o și a lăudat-o.

„Eu mă aștept să văd aici, pe aceste gradene, un chitarist cântând, iar în față fântâna, aranjamentele florale… Sigur, ne putem imagina multe”, a conchis primarul Timișoarei.

Oficialii PMT mai spun că noul Parc Central, amenajat sub formă de grădină vieneză, are nouă zone de interes: statuia lui A. Mocioni, statuia lui Vicențiu Babeș, Aleea Personalităților – care are acum stema Timișoarei la întrarea în parc, o mică grădină spaniolă – patio, ce imită o curte interioară de casă spaniolă, arabescuri din flori ca cele din Viena – formează un model de ie românească, pavilionul și banca circulară – unde va cânta fanfara, labirintul sub forma unei frunze de Ginkgo Biloba, zona pentru șahiști – prelungită și cu mese de șah pentru nevăzători, dar și cu o tabșă de șah de mari dimensiuni pentru piese de exterior și statuia lui Barbu Ștefănescu Delavrancea – cu aranjament sub formă de stea.

Șantierul de la Parcul Central a început încă din 1 iunie 2017 și ar fi trebuit să fie închis în 12 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor. S-a lucrat cu pauze, iar scuze de pauză au fost destule, astfel că parcul nu a fost deschis la data anunțată inițial. Nici la următoarele, pentru că au fost mai multe amânări, dar iată că în sfârșit, după mai bine de doi ani, Parcul Central și-a redeschis porțile sub forma unei grădini vieneze.

Parcul Central „Anton Scudier” a trecut printr-o transformare completă, proiectul fiind făcut după modelul grădinilor vieneze. Are un sistem de irigare complet, alei noi, un monument consolidat, foișoare, copaci noi, dar și gazon nou. Proiectul a presupus și un foișor muzical pentru orchestră, precum și un labirint din gard viu, sub forma unei frunze de Ginkgo Biloba, dar și un amfiteatru în jurul căruia să fie plantați stejari care să dea impresia unei curți interioare. De asemenea, proiectul include și o zonă numită „Șahul verde”, un spațiu de trecere de la stilul geometric la cel peisager, prin amenajarea unui caroiaj realizat din gazon intercalat cu dale din granit compozit, însoțit de piese de mari dimensiuni.

De refacerea Parcului Central s-a ocupat firma Lovrintim, care a câștigat licitația primăriei și contractul în valoare de 7,7 milioane de lei cu tot cu TVA, adică 1,6 milioane de euro, cu subcontractantul Rogera Prest Com.

Parcul Central „Anton Scudier” este unul dintre parcurile de referință ale Timișoarei, cu o suprafață de peste șase hectare, dar și unul dintre cele mai vechi parcuri ale orașului.

Articole pe aceeași temă:

http://www.tion.ro/redeschiderea-parcului-central-sub-semnul-intrebarii-dupa-vandalizarea-fantanilor/2294223

Trimite articolul

X
Taguri:
fantana parc ,
parc ,
parc deschis ,
parc reabilitat ,
parcul central ,
reamenajare parc ,
robu parc ,
robu tur parc ,
santier parc ,
vegetatie
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    FOTO. 10 zile prin Banatul Montan, de la apele termale din Băile Herculane la peisajele spectaculoase din Munții Țarcu
    2
    Alin Nica, despre decizia CCR și mandatul lui Dominic Fritz: „Timișoara nu trebuie să plătească factura unei răfuieli politice”
    3
    Deshidratarea poate deveni o urgență medicală. Care sunt semnele de alarmă
    4
    Ca să evite monitorizarea șederii în Europa un sârb a venit cu acte false la vama Moravița
    5
    Alfred Simonis, despre situația lui Dominic Fritz: „Nu am ce comenta pentru că nu există consecințe juridice în acest moment”
    6
    Două firme vor să proiecteze pista de biciclete dintre Timișoara și Ghiroda. Traseul va avea aproape 3 kilometri
    7
    Zilele Culturii Maghiare revin la Timișoara. Halász Judit, invitată de onoare
    8
    Pisi-Cuțu Fest, primul festival din România dedicat iubitorilor de câini și pisici, va avea loc la Murani
    9
    „Cu binele la probă”, târg caritabil la Timișoara. Hainele primesc o nouă poveste
    10
    Nu doar trenurile întârzie la CFR. Asfaltările primăriei din zona Gării de Nord, date peste cap de lucrările la calea ferată

    Cele mai noi știri

    Eveniment

    Ca să evite monitorizarea șederii în Europa un sârb a venit cu acte false la vama Moravița

    Mapamond

    Nuntă și botez în același hotel organizate de același bărbat, cu femei diferite, în China

    Utile

    Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 14 octombrie

    Ştiri din Timiș

    „Dacă vrei să fii luată în serios, trebuie să muncești de trei ori mai mult”. Rodica Militaru, la „Femei în funcții-cheie”

    Ştiri din Timiș

    Cuvioasa Paraschiva, pilda unei vieți închinate lui Dumnezeu

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 14 octombrie 2026, în Timișoara?

    Mapamond

    Papa Leon al XIV-lea, diagnosticat cu cancer pulmonar

    Cinema

    Trei ani de Cinema Timiș. Un maraton „True Detective”, un concert ABBA și un documentar despre Delta Dunării

    România

    Luca Niculescu anunță că joi va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor

    România

    Bolojan a discutat cu premierul Bulgariei despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323