Mașinile din categoria crossover SUV sunt cunoscute pentru spațiul lor generos, care le face perfecte pentru a călători confortabil cu familia sau prietenii. Totodată, dacă iubești aventura, un astfel de automobil îți oferă suficientă putere și este proiectat pentru a face față terenurilor dificile. Pe lângă aceste avantaje, un crossover SUV este o mașină sigură, la volanul căreia poți avea încredere să călătorești alături de cei dragi. Află în continuare care sunt măsurile de siguranță pe care te poți baza atunci când conduci un crossover SUV.
Asociația „Inițiativă în Educație” provoacă publicul timișorean, atât adulți dar și copii, să se întâlnească cu autorul Francesc Miralles, ajuns, în premieră, la Timișoara. Cunoscut pentru seria cărților Ikigai, autorul este prezent în această săptămână în vestul țării și are în program mai multe evenimente, special dedicate elevilor, cadrelor didactice dar și publicului larg.
În Timișoara și în alte șapte orașe din țară, Compania Națională Poșta Română a lansat o colecție unică a 100 de cărți poștale și 100 de NFT-uri cu figuri ale românilor care au opus rezistență regimului comunist, majoritatea fiind arestați. 92 de figuri aparțin unor disidenți necunoscuți până acum publicului și alcătuiesc colecția de cărți poștale „Eroi anonimi”, iar restul reprezintă personalități marcante anticomuniste.
ADVERTORIAL. Cu o poziție privilegiată în inima vechiului oraș Timișoara, Le Palatine deschide porțile unei experiențe culinare de excepție, îmbinând istoria și tradiția cu modernitatea. Designul meticulos, cu draperii groase, candelabre vintage și o suită de picturi și barul impunător din lemn masiv, oferă oaspeților o evadare din cotidian printr-o atmosferă de eleganță clasică, unde fiecare simț este răsfățat. 
ADVERTORIAL. Compania dm drogerie markt a marcat sfârșitul de an financiar în data de 30 septembrie, cu o creștere importantă în urma implementării strategiei, eforturilor susținute ale întregii echipe dm și a expansiunii continue. Cifra de afaceri a ajuns, astfel, la 1.308.295.008 lei, înregistrând o creștere de peste 58% față de anul anterior. dm drogerie markt, prezent în România de 16 ani, împlinește și un an de la lansarea magazinului online.
Prefectura pregătește, și în acest an, o ceremonie militară de Ziua Națională a României. Primul moment festiv al zilei va avea loc în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, dar defilarea propriu-zisă va avea loc în fața Catedralei Mitropolitane. În premieră, vor fi prezente la o astfel de acțiune și transportatoare blindate Piranha V.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.

România

Bolojan despre PSD: „A vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării”
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.

România

Trei regiuni din România, printre zonele UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de facultate. Ce loc ocupă vestul țării
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.

Eveniment

Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.

Cinema

Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.