Reprezentanții Primăriei Timișoara transmit că instituția a respins recepția proiectului de modernizare a Parcului Civic din cauză că executantul nu a refăcut lucrările neconforme. Comisia ar fi descoperit mai multe nereguli la lucrările începute încă din 2019 și care ar fi trebuit să dureze doar șase luni.
Profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea a câștigat funcția de rector al Universității din de Vest din Timișoara (UVT), un mandat prevăzut pentru perioada 2023 – 2028. A obținut voturile a 416 de electori ai comunității academice din UVT, reprezentând 72% din numărul total de voturi exprimate în cadrul alegerilor organizate în 11 decembrie.
A trecut aproape o lună de când angajații companiei AEM, neplătiți pentru luna octombrie, au început să protesteze în fața fabricii. Acțiunile lor de până acum au dus doar plata restanțelor pe luna septembrie. Pentru că nu mai au speranțe că își vor primi prea curând banii, angajații deja se gândesc la o grevă generală.
O nouă ediție a campaniei de conștientizare pentru persoanele cu nevoi speciale, „SocioClaus”, se desfășoară la Universitatea de Vest din Timișoara, începând de luni, 18 decembrie. Este deja a șasea ediție a târgului, organizat de Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie, în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”. Și în acest an, sloganul „Și tu poți fi SocioClaus” este un îndemn pentru public, să vină și să susțină cauza, prin achiziția unui obiect unicat, la târg.
Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 din Timișoara va fi evacuată în ianuarie din spațiul pe care îl ocupă în prezent, lângă Parcul Copiilor. Reprezentanții Primăriei Timișoara au organizat o întâlnire cu corpul didactic și părinții pentru a se prezenta posibilele soluții. Față de săptămâna trecută au apărut alternative, iar soluția finală va fi decisă, cel mai probabil, până la finalul săptămânii curente.
O speranță în plus pentru viața socială și culturală a sutelor de oameni din cartierul Plopi-Kuncz. Centrul Cultural și Educațional, finanțat cu fonduri europene, dar și din bugetul local, urmează să găzduiască primele sale activități cu copiii din cartier iar, de la anul, calendarul va fi și mai plin, cu servicii pentru persoanele din categoriile vulnerabile ori marginalizate.
Câteva zeci de piese de patrimoniu, de la artefacte rezultate din săpăturile arheologice de salvare din Piața Libertății, Piaţa Sfântu Gheorghe nr. 2-3 și Ciacova „Culă” vor putea fi văzute în cadrul expoziției etno-arheologice ce se va deschide vineri la Muzeul Satului Bănățean Timișoara.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.

România

Bolojan despre PSD: „A vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării”
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.

România

Trei regiuni din România, printre zonele UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de facultate. Ce loc ocupă vestul țării
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.

Eveniment

Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.

Cinema

Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.