Primăria Municipiului Timișoara (PMT) se conformează modificărilor legislative, urmând să adopte o nouă organigramă, una care va elimina 51 de posturi. Restructurarea propusă astfel a intrat în dezbatere publică timp de 10 zile, perioadă în care se va putea cere și organizarea unei dezbateri publice.
20 de tineri din județul Timiș au ocazia să viziteze capitala României și să afle cum funcționează Parlamentul României. Asociația Elevilor din Timiș invită colegii lor din liceu să se înscrie la o nouă ediție a proiectului „Parlamentul României prin ochii mei” – o excursie interesantă la București, ocazie cu care pot intra în Casa Poporului și afla cum se desfășoară lucrurile în organul legiuitor al statului.
Firma Strabag, care a câștigat licitațiile organizate de Consiliul Județean Timiș pentru extinderea la patru benzi a tronsonului 1 și 2 ale DJ691, între Timișoara și autostrada A1, s-a mobilizat serios. Astfel, miercuri, pe șantierul care traversează comuna Dumbrăvița, Alin Nica, liderul CJT, a anunțat că deja 75% din tronsonul 1 de șosea este lărgită la patru benzi la primul strat de asfalt.
Arhitectul este persoana cu care relaționăm cel mai mult pe parcursul desfășurării investiției propuse. El este cel care îți va gestiona multitudinea de idei pe care le-ai strâns pe parcursul planificării construirii unei case și va concretiza orice detaliu. Tot el poate să-ți reducă costurile investiței printr-o planificare amănunțită.
Ştiri din Timiș
Astăzi, 7 iulie, au fost publicat rezultatele inițiale la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2026. Rata de promovare la prima sesiune a examenului din acest an a ajuns la 70,90% în județul Timiș, înainte de contestații, în ușoară creștere față de anul trecut. Din cei peste 4.300 de candidați prezenți la examen, 3.082 au promovat, iar o singură medie de 10 a fost înregistrată în județ.
Ştiri din Timiș
În contextul sezonului estival și al plecărilor în concediu, oamenii legii atrag atenția că locuințele lăsate nesupravegheate pot deveni ținta infractorilor.
Dialoguri Sănătoase
De cele mai multe ori, când ne gândim la oase, ne imaginăm o structură rigidă, dură ca piatra. Însă oasele noastre sunt vii, vascularizate, extrem de complexe și, uneori, pot suferi „vânătăi” profunde care nu se văd la suprafață. În termeni medicali, această problemă se numește edem osos.
Ştiri sportive
Spania și Belgia s-au calificat în sferturile Cupei Mondiale 2026 și se vor înfrunta pentru un loc în semifinale. Ibericii au eliminat Portugalia și l-au trimis la pensie mondială pe Cristiano Ronaldo, iar belgienii au surclasat SUA cu 4-1.
Utile
Marți, 7 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții
Turism
Relația dintre turiști și proprietarii unităților de cazare din România devine tot mai dificilă, pe fondul nerespectării regulilor de bază privind cazarea. Un sondaj realizat de Travelminit în rândul hotelierilor arată că, în sezonul estival, cele mai frecvente probleme sunt legate de orele de check-in și check-out, numărul real de persoane cazate și deteriorarea și furtul bunurilor din camere.
1
Capitală Culturală
Orgă, voci tinere și poezie! În cadrul festivalului Orgile Cetății, studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest vor susține un recital de muzică sacră și poezie românească. Evenimentul se va desfășura în răcoarea uneia dintre cele mai frumoase biserici din Timișoara, iar accesul publicului va fi liber.