ADVERTORIAL. Iarna bate la ușă, iar cardiganele pentru femei sunt pregătite să-și facă intrarea în garderoburile noastre. Acele piese vestimentare adorabile, cu nasturi care parcă strigă „Vino la mine, frigule!", sunt esența confortului și a stilului casual. Dar să recunoaștem, cardiganele au o aură unică - acea combinare de chic și căldură care le face să iasă în evidență în lumea modei.
Angajații United Business Center (UBC) din Iulius Town au adus zâmbete pe chipurile a 335 de copii din medii defavorizate din proximitatea Timișoarei, pentru că bradul de Crăciun care îndeplinește dorințe a fost împodobit și în acest an. Scrisorile copiilor mai puțin norocoși au ajuns la cei din UBC, iar ei l-au ajutat pe Moș Crăciun să le ducă daruri celor mici.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 4 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la film, la ateliere diverse sau la expoziții.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a cerut prudență față de noi angajamente financiare pentru Ucraina, afirmând că prioritatea Poloniei este protejarea frontierei estice a UE, înaintea summitului NATO.
1
România
Doi români au fost condamnați în Marea Britanie la închisoare pentru atacul cu cuțitul asupra jurnalistului Pouria Zeraati, de la Iran International. Procurorii susțin că atacul a fost comis în beneficiul statului iranian, acuzație negată de Teheran.
Mapamond
Un zbor Ryanair pe ruta Milano Malpensa–Alicante a fost întârziat aproape trei ore după ce cabina aeronavei a fost invadată de un număr mare de țânțari. Din motive de siguranță și după ce o pasageră a anunțat că este alergică la înțepăturile de țânțar, toți călătorii au fost debarcați și îmbarcați ulterior într-o altă aeronavă.
3
România
Tăițeii cu ouă au fost incluși în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat vineri Ministerul Agriculturii. Potrivit MADR, produsul va fi fabricat după o rețetă tradițională atestată și standarde stricte de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „The Invite”, o comedie care transformă o cină aparent obișnuită într-un șir de situații incomode, dezvăluiri neașteptate și discuții despre relații, fidelitate și limitele intimității.
Ştiri din Timiș
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează, în 9 iulie, o nouă ediție a Galei Absolvenților programului de studiu Modă-Design Vestimentar (MDVTM). Evenimentul este programat de la ora 20:00, la Iulius Gardens.