ADVERTORIAL. Marile bucurii vin la prețuri mici! Cu ocazia aniversării de primăvară, Auchan sărbătorește cu reduceri, oferte și beneficii la produse din cele mai importante categorii. Până pe 1 aprilie, peste 1.600 de produse cu prețuri spectaculoase sunt disponibile în supermarketurile și hipermarketurile Auchan.
Consiliul Județean Timiș a încercat, la inițiativa președintelui Alfred Simonis, să cumpere fosta bază sportivă AEM de pe bd. Liviu Rebreanu, de 1,2 hectare, aflată în vecinătatea Stadionului Dan Păltinișanu. Inițiativa n-a avut însă succes, baza ajungând în posesia Grupului Bega, condus de frații Cristescu.
Indicele S&P 500 reflectă evoluția a 500 dintre cele mai mari companii listate la bursă din Statele Unite, acoperind sectoare esențiale ale economiei. Acest indice este considerat un barometru al economiei americane și este deseori folosit pentru a evalua performanța pieței bursiere în ansamblu. Interesul pentru S&P 500 vine în principal din faptul că oferă o diversificare naturală a portofoliului, dar este important de menționat că acest lucru nu elimină riscurile.
Încă din primele luni ale acestui an s-au conturat la nivelul pieței rezidențiale o serie de tendințe care au potențialul de a marca evoluția sa în 2025. Semnale vin și din sectorul de creditare, care are o influență puternică asupra imobiliarelor, în contextul în care mulți dintre români se bazează pe obținerea finanțării de la bancă pentru a deveni proprietari.
Societatea de Transport Public Timișoara a recuperat anul trecut, după o victorie în instanță, baza sportivă de la fosta Electrica. Acum, primăria Timișoara anunță că vrea să cumpere de la societatea pe care o are în subordine aproximativ jumătate din suprafața complexului. Nu vrea, însă, terenurile cu gazon natural.
Reprezentanții Consiliului Județean Timiș promit din nou că Bastionul Theresia din centrul Timișoarei va fi revitalizat. Astfel de promisiuni au mai fost făcute și în mandatele trecute de către reprezentanții administrației județene, însă deși se află în centrul Timișoarei, Bastionul nu atrage suficienți vizitatori cu excepția unor evenimente de anvergură.
ADVERTORIAL. Chirurgia robotică devine standardul în patologiile complexe, benigne sau maligne, ginecologice, urologice și de chirurgie generală. De la finalul anului trecut, Spitalul Premiere din Timișoara pune la dispoziția pacienților săi robotul chirurgical iar în acest timp, peste 100 de pacienți au beneficiat deja de precizia sistemului daVinci X și de expertiza medicilor chirurgi.
România
Familia rămâne cea mai importantă plasă de siguranță pentru români atunci când se confruntă cu probleme financiare sau de sănătate. Aproape nouă din zece persoane spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-o situație de criză, în timp ce prietenii sunt prima opțiune pentru doar 6% dintre respondenți. Datele reies din cea de-a doua ediție a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).
Utile
Marți, 10 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În data de 3 noiembrie, Continental Anvelope România a avut onoarea de a primi vizita Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și a Alteței Sale Regale Principele Radu, la fabrica de anvelope din Timișoara.
Dialoguri Sănătoase
Durerea funcționează ca un avertisment esențial prin care corpul ne protejează de posibile pericole. Reprezintă unul dintre cele mai importante semnale de protecție ale organismului. De cele mai multe ori, asociem durerea cu o leziune și considerăm că intensitatea ei reflectă gravitatea problemei, dar nu întotdeauna lucrurile sunt atât de simple.
Ştiri din Timiș
Lucrările la Centrul de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie din Lovrin au ajuns la un stadiu de execuție de 50%, potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș. Șantierul avansează conform graficului, iar centrul ar urma să fie deschis în 2027.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții și la spectacole.
România
România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a raportului dintre prețurile locuințelor și veniturile populației în perioada 2015-2025. Indicatorul s-a redus cu 42,8%, în timp ce la nivelul UE a crescut cu 6,8%, arată datele publicate luni de Eurostat.
1
România
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului dacă premierul Luca Niculescu își asumă răspunderea în Parlament pentru reforma administrativ-teritorială.