A treia ediție a Festivalului Internațional de Literatură aduce la Timișoara scriitorii din șase țări, alături de autori importanți din România. În 2014, FILTM își propune și o mai bună cunoaștere a literaturii maghiare de astăzi, iar în ultima seară a Festivalului va avea loc o petrecere cu muzică și mâncăruri ungurești, anunță organizatorii.
Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, va începe efectuarea probelor la rece, pentru ca, în funcţie de temperaturile exterioare, să poată da drumul la căldură.
Un număr de 521 de membri au fost prezenţi, vineri, la conferinţa judeţeană extraordinară a PSD, care a avut loc cu câteva ore înainte de cea judeţeană. Aceasta din urmă va avea loc vineri după-amiază, în sistem de videoconferinţă, fiecare organizaţie judeţeană va fi în legătură directă cu organizaţia centrală şi celelalte organizaţii din ţară.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat, vineri, un proiect de hotărâre prin care se ridică, parţial, prohibiţia din Complexul Studenţesc. De acum înainte, orice firmă va avea voie să vândă alcool, însă cei care cumpără nu au voie să consume băuturi alcoolice la terase sau în baruri.
Inaugurat în urmă cu aproape cinci luni, Incuboxx, imobilul de pe Circumvalaţiunii în care ar trebui să funcţioneze un incubator de afaceri IT&C, este neocupat şi iscă scandaluri în plenul consiliului local. Oficialii Primăriei Timişoara dau vina pe lipsa de interes a mediului de afaceri timişorean şi doresc ca municipalitatea să administreze această clădire. În cazul în care până în ianuarie clădirea rămâne tot goală, municipalitatea ar putea pierde cele 17,7 milioane de lei, fonduri nerambursabile de la UE folosite pentru ridicarea Incuboxx.
Gata cu hârtiile! Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a reuşit, din aceasta lună, informatizarea completă a activităţii cu furnizorii de servicii medicale din ambulatoriul clinic, paraclinic, recuperare medicală şi stomatologie, eliminând astfel raportarea pe hârtie.
Monica Macovei se află pentru două zile la Timişoara. Vineri dimineaţă candidatul independent la prezidenţiale s-a întâlnit cu oamenii de cultură de la Timişoara, la Salonul Vega, urmând ca pe parcursul celor două zile să aibă mai multe întâlniri, inclusiv cu Traian Orban, preşedintele Memorialului Revoluţiei din Timişoara.
Parterul Operei din Timişoara s-ar putea transforma în zonă comercială, afirmă viceprimarul Traian Stoia. Acesta a precizat că Primăria Timişoara are în vedere reabilitarea porţiunii Operei situată pe strada Mărăşeşti, un proiect evaluat la 600.000 – 800.000 de lei.
Viceprimarul Traian Stoia a anunţat, vineri, că poliţiştii locali au început să intre şi în curţile imobilelor de patrimoniu din Timişoara pentru a verifica dacă proprietarii le îngrijesc. Primele controale au avut loc în zona Piaţa Traian, unde poliţiştii locali au constatat că în unele imobile, deşi faţada a fost reabilitată, în curtea interioară proprietarii au montat termopane. Stoia afirmă că amenzile în aceste cazuri pot ajunge şi la 10.000 de lei.
În Timiş s-a finalizat admiterea şi înscrierea în clasa a IX-a. Totuşi, mai pot veni şi întârziaţi, chiar după începerea şcolii. Aceştia pot intra în clasele care nu au numărul maxim de elevi – 28. În Timiş, unele clase nici nu s-au format din cauza lipsei elevilor.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit.
3
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
1
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
10
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
1