Judecată a romilor la un bar de pe strada Pomiculturii din Timişoara supravegheată de Poliţie şi Jandarmerie. Gradu Cârpaci, proprietarul casei atacate în urmă cu două nopţi cu un cocktail Molotov, s-a împăcat cu presupuşii atacatori.
A fost agitație mare, sâmbătă dimineață, în fața sediului pompierilor din Timișoara. Sute de prichindei, părinți și trecători au sărbătorit împreună cu salvatorii timișoreni 166 de ani de la bătălia de pe Dealul Spirii.
Surpriză în viaţa politică a Timişului de munte. Venit la Surduc pentru a participa la şedinţa Comitetului de Bazin Banat, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, a anunţat ultima racolare de primar chiar la finalul şedinţei. Surpriză, Samuel Lupulescu, edilul comunei pe teritoriul căreia se află celebrul lac, preferat pentru vile de vacanţă de potenţii Timişoarei, a fost racolat de şeful PSD Timiş... cu cravata.
Cele două mari proiecte derulate de Comitetul de Bazin Banat pentru canalul Bega au toate perspective foarte bune de a fi finalizate la timp. Aceasta înseamnă luna martie, atât pentru proiectul de reparare a malurilor Begăi în zona Timişoarei, dar şi pista de cicloturism realizată de la ieşirea din oraş şi până la graniţa cu Serbia.
Un bărbat de 44 de ani, care s-a urcat pe bicicletă deşi se afla aproape în comă alcoolică, a fost lovit de o motocicletă la Ghiroda.
Cel mai mare şi mai longeviv festival din Timişoara -PLAI – a început, vineri, cu concerte de excepţie susţinute de Light in Babylon, BaLaKo şi englezii de la Asian Dub Foundation. Ultimii veniţi pe scenă au făcut show în faţa numeroşilor spectatori, iar la final, impresionaţi de atmosfera din Timişoara, i-au invitat pe cei din public la Londra.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, însoţit de viceprimarul Dan Diaconu, a împărţit, sâmbătă, 300 de ghiozdane şi rechizite elevilor, în special de etnie romă, de la Şcolile Generale Nr. 1 şi 15 din Timişoara. Prin această acţiune caritabilă finanţată cu 15.000 de lei de societăţile din subordinea Primăriei Timişoara, Robu susţine că a încercat două lucruri: să îi ajute pe copiii defavorizaţi din municipiu şi să demonstreze că nu e rasist, după ce Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării l-a amendat cu 2000 de lei.
Mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu a fost transportat de urgenţă, sâmbătă dimineaţă, cu salvarea, la spital. Starea mitropolitului este una delicată. Acesta a mai fost internat în luna iulie, având probleme mai vechi de sănătate.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare de cod galben de ploi pentru județul Timiș. Sunt preconizate ploi cu caracter torențial și căderi de grindină.
Clinica de chirurgie cardiacă din Timișoara (Institutul de Cardiologie) a beneficiat de o importantă sponsorizare din partea partenerilor din Elveţia - „Oesteuropahilfe – Internationales Hilfswerk –Triumph des Herzen”, sponsorizarea constând în echipamente medicale și materiale, de care clinica avea mare nevoie.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, care a provocat accidentul mortal de sâmbătă seara, din Giroc, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii timișeni. Adolescentul conducea fără permis un autoturism pe care l-a luat fără acordul proprietarei și nu a oprit la semnalele polițiștilor, încercând să fugă. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, aflată pe scaunul pasagerului, a murit.
3
Lugoj
Șoferii și pietonii din Lugoj trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație. Începând de luni, 16 noiembrie 2026, traficul rutier și pietonal va fi închis complet pe un tronson al Splaiului 1 Decembrie 1918. Restricțiile vor rămâne în vigoare până la 16 mai 2027 pentru desfășurarea unor lucrări de modernizare.
România
În timp ce în majoritatea țărilor europene profesorii, medicii și specialiștii IT se numără printre angajații cel mai greu de recrutat, România are o problemă diferită. Cele mai mari dificultăți de angajare sunt întâlnite în agricultură, silvicultură și pescuit, urmate de învățământ și de funcțiile de conducere, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
1
România
Două nave comerciale au fost lovite de drone în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, în noaptea de sâmbătă spre duminică. În urma incidentelor, la bordul unui petrolier și al unui vrachier au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipajele celor două nave. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost înregistrate victime.
Ştiri din Timiș
Postul Crăciunului, mai mult decât renunțarea la anumite alimente. Explicațiile preotului Horia Țâru
Credincioșii ortodocși intră, în 15 noiembrie, în Postul Crăciunului, una dintre cele patru perioade importante de post din calendarul bisericesc. Timp de 40 de zile, până în Ajunul Crăciunului, credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, cumpătare, fapte bune și pregătire sufletească pentru sărbătoarea Nașterii Domnului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe spectacole și la proiecții.
Eveniment
Tânărul de 17 ani, fără permis, care a provocat accidentul mortal din Giroc, nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să fugă. Mașina s-a răsturnat, iar pasagera de 18 ani a murit ulterior la spital. Polițiștii continuă cercetările.
10
Eveniment
Accident grav, sâmbătă seara, în Giroc. Un tânăr de 17 ani, fără permis de conducere, a pierdut controlul mașinii, care s-a răsturnat și s-a oprit într-un cap de pod. Atât șoferul, cât și pasagera de 18 ani au fost răniți. Tânăra a suferit două stopuri cardio-respiratorii și a fost transportată la spital în stare gravă. UPDATE. Din nefericire, tânăra de 18 ani a murit
1