Nici nu s-au încheiat bine alegerile că se negociază noi majorităţi şi se pregătesc schimbări la vârful Primăriei Timişoara şi la Consiliul Judeţean Timiş. În interiorul noului PNL au apărut deja neînţelegeri, după ce PDL l-a nominalizat pe consilierul Simion Moșiu ca înlocuitor pentru viceprimarul PSD Traian Stoia. Copreședintele PNL Timiş Nicolae Robu spune că nu a fost consultat: „Nu am nimic cu persoana Moşiu, este un om serios - nu ştiu dacă este omul Cristeştilor pe fond -, dar nu îmi place să se forţeze primirea cuiva, indiferent cine ar fi el, în echipa mea!”, a avertizat Robu.
Prin spatele Gării de Nord din Timişoara se poate trece din nou. Poarta a fost ferecată în ianuarie, după ce în luna decembrie a anului trecut un om a fost sfâşiat de câini în acel loc. Acum, însă, gardul de lângă poartă a fost spart şi se poate trece din nou peste linii, ilegal. Ce-i drept, pe lângă poarta, care este încuiată.
Limuzina Hilllman Hunter (Chrysler) a lui Nicolae Ceaușescu va fi scoasă la licitație, în luna decembrie, de una dintre cele mai importante case de licitații din România. De sărbători, când casa sărbătorește 6 ani de la prima licitație, se vor scoate la vânzare și artefacte de aur dacic, precum și bijuterii ale soției fostului premier al Greciei.
Băut și inconștient. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din Șag care a fost lovit de un autoturism în timp ce se plimba pe mijlocul drumului european care leagă Timișoara de Moravița.
Mandat de arestare pentru următoarele 30 de zile. Asta au primit cei doi tineri de 26 și 36 de ani reținuți după ce au spart mai multe locuințe în Timișoara. Ei au ajuns în arestul IPJ Timiș.
Deşi teoretic şantierul din zona Michelangelo este păzit, doi şoferi au reuşit să intre cu maşinile în noul pasaj subteran, pe o porţiune unde tocmai se turnase beton, reclamă reprezentanţii Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu îi ameninţă cu concedierea pe poliţiştii locali care supraveghează zona respectivă.
Percheziții în județul Timiș în casele unor persoane care dețineau arme letale și neletale fără autorizații, vineri dimineața. Polițiștii au descins în patru locații și au ridicat trei arme din locuințele suspecților.
Județul Timiş a devenit în ultimul timp o destinaţie turistică despre care se spune că e extrem de bine văzută prin reviste străine. Este în acest an mai atractiv judeţul pentru turişti decât acum un an? Datele statistice arată că nu.
Team Dental Clinic este locul în care vă puteţi rezolva orice problemă stomatologică. Echipa de profesionişti specializaţi în toate ramurile stomatologice vă aşteaptă într-o clinică modernă, ce oferă servicii de calitate la preţuri accesibile.
Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică Banat organizează competiția regională de dezbateri pentru începători, sâmbătă şi duminică, la Timişoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
1
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Eveniment
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.
Eveniment
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.