Asociația Culturală Ariergarda a pus la cale lansarea mai multor volume despre istoria orașului de pe Bega, toate aducând contribuții semnificative la patrimoniul Timișoarei. Cu toate acestea, Primăria Timișoara a ales să nu se implice în acest proiect, iar, când s-au cerut bani pentru finanțare, Comisia de Cultură a respins solicitarea. Mai mult, asociația a depus o contestație împotriva acestei decizii în luna mai, dar nu a primit nici până acum vreun răspuns.
Preafericitului Daniel, Patriarhul României şi înlocuitor al Mitropolitului Banatului, i se va conferi titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Timiş”. Cel puţin asta prevede proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor judeţeni în şedinţa de miercuri. Cu această ocazie, Preafericitul va primi o plachetă şi un colan de argint.
Arheologii timişoreni au demontat, cu cărţile pe masă, reproşurile aduse de edilii Timișoarei, cum că din cauza lor se întârzie lucrările de reabilitare a centrului istoric şi că se pierd bani europeni. Mai mult, coordonatorii şantierelor arheologice acuză bâlbâieli din partea proiectanţilor şi a constructorilor, care fac solicitări succesive de descărcare arheologică, neprevăzute în proiectul iniţial. Marţi, la Bastionul Theresia, arheologii i-au convins şi pe proprietarii afacerilor din Piaţa Unirii că nu din cauza lor îi paşte falimentul.
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona Campusului Universitar din Timişoara vor rămâne joi fără apă la robinete, de dimineaţă până în cursul după-amiezii, din cauza unor lucrări programate de Aquatim la intersecţia străzii Aurelianus cu Aleea Studenţilor.
Dacă luna trecută primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţa că are de gând să ceară introducerea unei aşa-numite „taxe pe paragină”, care să fie aplicată în cazul proprietarilor care au terenuri şi clădiri ajunse într-o stare deplorabilă şi nu iau măsuri –, un impozit de fapt, marţi edilul a recunoscut că o astfel de taxă... nu se poate aplica. Autorităţile s-au gândit la alte măsuri: să intervină pe proprietăţile private!
Mulţi părinţi își schimbă domiciliul din buletin cu o adresă din centrul oraşului, doar pentru ca odrasla lor să aibă şansa de a învăţa la o şcoală mai bună, spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș. Astfel, din cauza numărului mare de elevi înscriși la o singură unitate de învățământ se ajunge în situația, reclamată de mulți părinți, în care în unele școli se țin ore atât dimineața, cât și după-masa, iar altele stau cu sălile goale. Din anul şcolar viitor însă inspectorii vor să schimbe regulile.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a lansat procedurile licitaţiei pentru stabilirea firmei care va realiza studiul de fezabilitate pentru şoseaua de legătură între Timişoara şi autostrada A1. Șoseaua ar urma să facă legătura între DN 69 şi A1, de la bifurcaţia spre Sânandrei, de pe drumul naţional spre Arad.
Iubitorii de teatru din orașul de pe Bega vor avea ocazia să se bucure de o nouă premieră a Teatrului Național Timișoara. De miercuri, 26 noiembrie, pe scenă se va juca „Daddy”, un spectacol inedit despre oameni și vulnerabilitatea acestora.
La mai bine de un an de când a fost aprobat, în consiliul local, programul Primăriei Timişoara privind reabilitarea clădirilor istorice cu bani de la bugetul local, oficialii instituţiei au ajuns la concluzia că aplicarea sa ar fi ambiguă pentru că... municipalitatea nu poate funcţiona ca o bancă! Între timp, autorităţile locale au făcut două apeluri către deţinătorii de imobile istorice să vină la primărie să depună proiecte. Juriştii au acum semne de întrebare cu privire la... legalitatea unui astfel de program.
Peste 7.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământul din Timiş beneficiază de câte 700 de lei pentru formare profesională. Banii sunt veniţi direct de la Ministerul Educaţiei, prin intermediul fondurilor europene.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin de pe strada Drăgășani din Timișoara. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 5.000 de lei, însă polițiștii au reușit să recupereze bunurile sustrase.
România
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a obținut cinci nominalizări la cea de-a 39-a ediție a Premiilor Academiei Europene de Film, una dintre cele mai importante competiții dedicate cinematografiei europene. Producția intră în cursa pentru trofeele de „Cel mai bun film european", „Cel mai bun regizor”, „Cel mai bun scenariu”, „Cel mai bun actor” și „Cea mai bună actriță”.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Timișoara au la dispoziție o nouă modalitate de a colecta separat ambalajele cu garanție. Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu RetuRO, amplasează aproximativ 300 de suporturi speciale, montate pe coșurile stradale din oraș, unde oamenii pot lăsa PET-urile, sticlele și dozele care fac parte din Sistemul de Garanție-Returnare.
2
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Uneori, pentru a simți cu adevărat magia sărbătorilor, este suficient să schimbi puțin decorul. Să lași în urmă agitația cotidiană și să pornești spre un oraș luminat de iarnă, unde te așteaptă cine festive, muzică, răsfăț și promisiunea unui început de an fără grabă. La Oradea, hotelul Mercure pregătește o poveste de sărbătoare în care fiecare oaspete își poate alege propriul capitol.
Sănătate
Profesorul universitar doctor Cristian Oancea, prorector pentru Cercetare Științifică al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost ales viitor președinte al Societății Române de Pneumologie. Acesta va prelua conducerea organizației la finalul mandatului actualului președinte, profesorul doctor Florin Mihălțan.
1
Eveniment
Scandal într-un supermarket din Lugoj. Un bărbat a amenințat angajații cu o seceră și a fost reținut
Momente tensionate într-un supermarket de pe strada Valentin Rosada din Lugoj. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a intrat în magazin având asupra sa un obiect contondent și a amenințat angajații. Incidentul a avut loc vineri seară, 13 noiembrie, iar în urma intervenției polițiștilor, bărbatul a fost identificat și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Eveniment
Un accident rutier în lanț s-a produs vineri seară, 13 noiembrie, într-o parcare a unei societăți comerciale de pe strada Timișorii din Lugoj.
Eveniment
Persoana bănuită de furtul unui autoturism Hyundai Kona, sustras în urmă cu câteva săptămâni din Timișoara, s-a prezentat la sediul poliției. Anunțul a fost făcut sâmbătă dimineața de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.