Incident şocant într-un bar din localitatea Sinersig, judeţul Timiş. Un bărbat de 56 de ani a deschis focul, după ce s-a certat cu un alt localnic.
La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, suporterii ASU Politehnica Timişoara îşi cinstesc eroii. Ca în fiecare an, sute de polişti vor participa la Marşul Eroilor. Cu coroane în mână, ei vor pleca, miercuri seara, din Piaţa Maria şi se vor îndrepta spre Cimitirul Eroilor.
Timişoara a fost în 2014 în topul naţional al creşterilor de preţ la apartamente, dar nu se regăsește în top trei al celor mai scumpe locuinţe. Tendinţa pentru anul viitor este una clară, de creştere a preţurilor.
În apropierea Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, Fundaţia „Pentru Voi” a pregătit un program special pentru ca beneficiarii săi să se bucure de atmosfera Crăciunului.
Noii miniștri din Guvernul Ponta au depus jurământul de învestitură, miercuri, la Palatul Parlamentului. Printre aceștia s-a numărat și deputatul PSD de Timișoara, Sorin Grindeanu, care va conduce Ministerul pentru Comunicaţii şi Societatea Informaţională.
Zilele Revoluţiei de la Timişoara sunt la 25 de ani distanţă. Totuşi, oamenii îşi mai amintesc de acele zile de teamă, frică, bucurie, victorie, chiar dacă nu mai ştiu cu exactitate datele în care s-au întâmplat anumite lucruri. Doctorul Marius Margan, medic primar la Clinica Bega Timişoara, a prins zilele Revoluţiei la muncă...
”Liliacul” se joacă cu casa închisă la Opera Națională Română din Timișoara, ca de fiecare dată. Biletele pentru spectacolul extraordinar al nopții dintre ani, cu opereta lui Johann Strauss, au costat între 25 și 100 de lei și s-au epuizat în doar câteva zile.
Timișorenii au avut ocazia să se întâlnească, marți, în repetate rânduri cu președintele ales al României, Klaus Iohannis. Liberalul și-a încheiat vizita la Timișoara adresându-se, din nou, cetățenilor orașului de pe Bega. Iohannis a vorbit de pe scena Operei Naționale Timișoara despre Revoluție, libertate și viitorul țării.
Baie de mulțime pentru președintele ales Klaus Iohannis, marți seara, în centrul Timișoarei. Câteva sute de timișoreni l-au așteptat în fața Catedralei Mitropolitane, iar unii dintre ei au și apucat să schimbe câteva vorbe cu acesta. Printre cerințele timișorenilor s-a numărat și arestarea fostului președinte Ion Iliescu, pe care unii dintre revoluționari îl consideră vinovat pentru morții din decembrie 1989.
Aflat marţi la Timişoara, la manifestările dedicate Revoluţiei, preşedintele ales Klaus Iohannis a efectuat şi o vizită la Universitatea de Vest, unde a avut programată o întâlnire cu studenţii şi cadrele didactice. Au venit însă şi alte persoane, Aula Magna a UVT devenind neîncăpătoare. „Educaţia este cheia succesului nu doar pentru un om, ci şi pentru o naţiune”, a afirmat Iohannis în faţa audienţei, angajându-se să facă din educaţie o temă şi o prioritate naţională.
Ştiri din Timiș
Reorganizarea administrativ-teritorială a României riscă să devină un subiect de dispută politică, în loc să fie tratată ca o reformă majoră a administrației publice. Este avertismentul transmis de senatorul USR Sorin Șipoș, care acuză PSD că promovează mai multe variante de reorganizare, fără să prezinte un plan concret și fundamentat pe studii și analize.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
3
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
2
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.