Unul dintre proiectele majore anunţate pentru anul 2015 la Timişoara vizează amenajarea pasajului rutier din Piaţa Victoriei, realizarea unei parcări subterane cu 700 de locuri în zonă şi reorganizarea circulaţiei pe Inelul I, în zona centrală a oraşului - începerea lucrărilor. Studiul de fezabilitate ar putea fi supus spre aprobare în plenul consiliului local chiar luna aceasta. De jur împrejurul centrului ar urma să fie sens unic. Cu această ocazie se intenţionează desfiinţarea sensului giratoriu din Piaţa Mărăşti şi realizarea unuia nou în zona Spitalului de Copii. Până să se ajungă la execuţie mai este însă cale lungă...
Accident de circulație între localitățile Bencecu de Jos și Pișchia, joi după-amiază. Șase persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit violent de un pom de pe marginea drumului.
În centrul istoric al Timişoarei se lucrează la capacitate redusă în această perioadă, dar reprezentanţii primăriei spun că de luni ar trebui să vedem o desfăşurare mai mare de forţe, dacă vremea va permite acest lucru. Pe strada Florimund Mercy muncitorii au început să pună piatra la sfârşitul anului trecut, în noiembrie, dar lucrurile nu sunt încă bătute în cuie în privinţa variantei finale de pavaj.
Comportamentul clienţilor magazinelor online din România s-a schimbat total în 2014, arată datele culese de o societate comercială timişoreană care operează un magazin electronic de vânzare anvelope. De la mărcile premium, preferinţele acestora s-au îndreptat spre cele ieftine, care ocupă o treime din vânzări, iar plata la livrare domină total modul de achitare al produselor.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 14 noiembrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.

România

Furtuna Charles aduce o răcire bruscă în România. Temperaturile scad cu până la 15 grade
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.

România

Bolojan despre PSD: „A vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării”
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.

România

Trei regiuni din România, printre zonele UE cu cei mai puțini tineri absolvenți de facultate. Ce loc ocupă vestul țării
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.

Eveniment

Poliția caută hoțul unei mașini din Timișoara
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.

Cinema

Filmul săptămânii: „Minotaur”, o căsnicie destrămată într-o Rusie care se confruntă cu urmările propriului război din Ucraina
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.