De câteva săptămâni, paginile publicațiilor din toată țara au fost împânzite cu știri despre anchete DIICOT, DNA sau despre liderii politici care acum sunt acuzați de diferite ilegalități. Aceste subiecte nu au fost ratate nici de Teatrul Național Timișoara, care pregătește un nou spectacol-eveniment. Premiera comediei va avea loc în luna martie.
Scandalul comasării Colegiului Tehnic „Henri Coandă” și Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” continuă. După ce vineri au protestat la sediul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, dascălii de la Colegiul „Henri Coandă” au decis să înainteze și o petiție împotriva fuziunii dintre cele două licee. Profesorii susțin că această comasare ar putea să-i afecteze atât pe elevii, cât și pe angajații de la Coandă.
Un bărbat de 52 de ani, din Lugoj, a murit, duminică dimineaţa, după ce a fost lovit de un tren Regio pe strada Timişorii din municipiu. Mecanicul trenului nu a observat că l-a acroşat pe biciclist, aşa că şi-a continuat drumul, fiind găsit ulterior de poliţişti.
Vechii liberali timişeni au pierdut majoritatea în propria filială, sâmbătă seara, după şedinţa Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al PNL, care a avut loc la Bucureşti. Deşi în continuare filiala PNL Timiş va avea doi copreşedinţi, foştii pedelişti au obţinut majoritatea în toate celelalte foruri de conducere, ceea ce înseamnă că vor controla şi deciziile pe care partidul le va lua în continuare.
Hoţii au observat că timișorenii sunt mai grijulii cu bicicletele lor, pentru a nu mai rămâne fără ele și s-au adaptat. Unui cititor TION i s-a furat bicicleta din universitate… Campania “Ţi s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găseşti!” continuă.
Inspectoratul Şcolar Timiş va trebui să se mute în această vară din actuala clădire. S-a găsit o variantă pentru spaţiul în care se va muta activitatea instituției, rezultată în urma discuţiilor cu reprezentanţii primăriei.
Vântul puternic a cauzat distrugeri în judeţul Timiş. Mai mulţi copaci au căzut pe străzi şi drumuri sau pe firele de curent şi chiar pe un autoturism, iar în centrul Timişoarei, o bucată grea de metal, parte a sistemului de climatizare a unui magazin din zonă s-a prăbuşit pe carosabil.
Doi hoţi, de 29 şi 33 de ani, au fost prinşi de poliţiştii din Timiş, după ce judecătorii i-au condamnat la ani grei de închisoare pentru că, la începutul acestui an, au spart un garaj situat în localitatea Nădrag.
Zeci de şoferi care virează ilegal la stânga de pe bulevardul Republicii spre Circumvalaţiunii au fost amendaţi de poliţiştii de la Rutieră, în urma unei acţiuni care a durat doar trei ore. Valoarea totală a amenzilor date de poliţişti se ridică la peste 17.000 de lei.
Un tânăr de 27 de ani, extrem de beat, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara drumului, lângă localitatea Peciu Nou.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la spectacole și la proiecții.
România
România trece, de sâmbătă, de la temperaturi neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii noiembrie la o vreme mult mai rece. Maximele vor coborî cu peste 10-15 grade față de cele înregistrate vineri, iar la munte sunt prognozate ninsori și un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, a anunțat directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Antena 3.
România
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, acuză PSD că încearcă să denatureze datele economice și să compromită măsurile de redresare bugetară. Într-un mesaj de vineri, Bolojan a susținut că economia a început să crească, deficitul bugetar a scăzut, iar investițiile publice au avansat, contrazicând astfel, în opinia sa, scenariile privind o posibilă prăbușire economică.
România
România are cea mai mică pondere a tinerilor cu studii superioare din Uniunea Europeană, iar diferențele dintre regiuni sunt considerabile. Regiunea Vest se află printre cele cu cele mai slabe rezultate, cu 17,3% dintre tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani absolvenți de facultate. Potrivit datelor Eurostat, prezentate de Edupedu, doar București-Ilfov depășește media europeană, în timp ce șapte dintre cele opt regiuni ale țării se situează sub media națională.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.