Legile făcute pe genunchi şi aprobate de Parlament cauzează confuzie în rândul părinţilor şi elevilor. De parcă nu ar fi fost de ajuns bâlbele Ministerului Educaţiei în privinţa obligativităţii orei de Religie, precum şi modul în care indicaţiile transmise de acesta au fost preluate de conducerile şcolilor, acum un deputat de Timiş, Petru Andea, membru în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, susţine că, în ciuda verdictului dat de Curtea Constituţională, modalitatea de înscriere sau retragere de la ora de Religie nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba în acest an şcolar. Iar elevii care nu au depus cerere de înscriere la această materie vor fi obligaţi şi în continuare să participe la aceste ore...
Reprezentanţii Aquatim anunţă începerea lucrărilor de reabilitare a reţelei de canalizare pe încă o stradă din Timişoara. Este vorba de strada Martir Sorinel Leia (Artiştilor), din zona Piaţa Crucii. Şantierul ar urma să dureze până la sfârşitul lunii aprilie în zonă.
Dosar penal pentru furt pentru un tânăr de 15 ani din Banloc. El a fost prins de polițiști după ce a spart o casă și a furat mai multe telefoane mobile și cosmetice.
Curaj nebun pentru un puști de 14 ani din Checea. El a furat o mașină dintr-un garaj și a început să se plimbe cu ea prin sat, fără frică. A fost însă ridicat de polițiști.
Accident grav de circulație, vineri dimineață, pe raza comunei Boldur din județul Timiș. Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite după ce mașinile în care se deplasau s-au ciocnit.
Timişorenii care au trecut, joi după-amiaza, prin zona Piaţa 700 au rămas consternaţi când au văzut modul în care a staţionat şoferul unui SUV. În graba lui, omului nu i-a mai păsat că intră pe liniile de tramvai cu maşina şi, cu tupeu maxim, a pus avariile şi şi-a văzut de treabă.
Două noi premiere la Timişoara. Artistii Teatrului „Merlin” lucrează simultan la spectacolele „Ursul păcălit de vulpe” şi „Privește înapoi cu mânie”, două producţii care se adresează atât celor mai mici dintre spectatori, cât şi celor mari.
Filarmonica Banatul dedică seara de vineri, 6 martie 2015, creației unuia dintre cei mai fascinanți compozitori ai lumii, de la începutul epocii romantismului: Felix Mendelssohn Bartholdy. Concertul simfonic va fi dirijat, de la ora 19, în sala Capitol, de Radu Popa, iar programul va fi deschis de primele acorduri din Suita ”Visul unei nopți de vară”.
ADVERTORIAL. Corpul omenesc reprezintă o structură impresionantă, alcătuită din 50 de trilioane de celule, dintre care 100 de miliarde de celule nervoase. Dar, ca orice structură vie, el este supus îmbătrânirii. Cu excepția celulelor nervoase, cardiace și musculare, toate celelalte celule ale țesuturilor îmbătrânesc, mor și sunt înlocuite de celule noi. Zilnic, în corpul omenesc mor aproximativ 50-70 de miliarde de celule. Într-un an, într-un organism adult, masa de celule moarte este egală cu masa individului. Odată la 7 ani, majoritatea celulelor din organism sunt regenerate.
Scene de groază pe drumul care leagă Timișoara de Cenad, joi seara. Un bărbat a murit după ce a fost lovit în plin de un microbuz, care se îndrepta spre Cenad. Se pare că victima mergea pe carosabil, iar șoferul nu a putut să o evite.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unei persoane bănuite de de furt calificat.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Minotaur”, cel mai nou lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev. Filmul, despre un om de afaceri prins între presiunile autorităților, problemele din căsnicie și propriile alegeri, a fost recompensat cu Marele Premiu la Festivalul de la Cannes.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.
Ştiri din Timiș
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.
Ştiri din Timiș
Peste 300.000 de treceri au fost înregistrate din aprilie pe pista de pe malul Begăi și pe traseele monitorizate în șase zone din județul Timiș. În cadrul proiectului Cycling ROSE au fost cumpărate și 51 de biciclete, iar în perioada următoare sunt vizate amenajarea unor spații de odihnă pentru bicicliști și dezvoltarea unor circuite turistice.
1
Ştiri din Timiș
Noul Spital Municipal Timișoara intră într-o nouă etapă: Primăria și IFC pregătesc procedura pentru selectarea partenerului privat care va proiecta, construi, dota și întreține unitatea medicală de pe Torontalului. Investiția este estimată la 150 de milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.
2
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.