Locuitorii din comuna Săcălaz s-au întâlnit, sâmbătă după-amiază, cu specialiști în chimie și geologie, pentru a afla mai multe despre procesul de fracturare hidraulică. Duminica viitoare în localitatea din apropierea Timişoarei va avea loc un referendum pe tema gazelor de şist. În urma discuțiilor de sâmbătă, concluzia localnicilor este că vor accepta ca acest procedeu să fie implementat în comuna lor doar dacă... va fi folosit mai întâi în jurul Parlamentului.
În semn de solidaritate cu consilierul local Bogdan Herzog, pe care primarul Nicolae Robu l-a catalogat drept „un frustrat” după ce alesul a reuşit, cu sprijinul PSD în principal, anumite permutări în privinţa banilor alocaţi ACS Poli Timişoara, mai exact reducerea bugetului destinat primei echipe, reprezentanţii Ligii Bănăţene se declară şi ei, cu toţii, frustraţi... Vedeţi în continuare motivele lor.
În centrul istoric al Timişoarei s-ar putea lucra și noaptea pentru a se termina la timp lucrările de reabilitare începute pe fonduri europene, care ar trebui finalizate în vara acestui an conform proiectului sau cel târziu până la sfârşitul anului. Primarul Nicolae Robu intenţionează să solicite constructorului să lucreze şi pe perioada nopţii la pavarea străzilor şi pieţelor din Cetate.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au prezentat o primă propunere de amenajare pentru noul parc pe care intenţionează să îi realizeze în cartierul Lipovei. Autorităţile locale dau asigurări că lucrările vor începe anul acesta, a fost identificat şi un teren de peste jumătate de hectare în zonă, dar deocamdată... nu sunt prevăzuţi bani în buget pentru această investiție.
Cititorii ne sesizează din nou starea deplorabilă în care au ajuns unele dintre parcurile Timișoarei de când nu se mai ocupă nimeni de întreținerea lor... De această dată, un cetățean ne-a prezentat situația Parcului Uzinei. În plus, omul reclamă faptul că în parc nu funcționează, de câteva luni, iluminatul public. Reprezentanţii primăriei spun că este bezna, noaptea, în parc, din cauza actelor de vandalism...
Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a venit, vineri, la Timişoara cu o mulțime de promisiuni, dar poate cea mai importantă este că noul Cod Fiscal va rămâne cod şi nu o lege modificată permanent. Ministrul a participat la Centrul Regional de Afaceri la o dezbatere referitoare chiar la acest nou Cod Fiscal. Bani mai mulţi la nivel local, reduceri de taxe, susţinerea mediului de afaceri, sprijin pentru IMM-uri şi pentru noi locuri de muncă, toate incluse în noul plan guvernamental, au fost prezentate oamenilor de afaceri locali, în cadrul întâlnirii organizate de Camera de Comerţ.

Ştiri din Timiș

Peste 57 de milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor din Timiș. CJT caută firme pentru șase zone din județ
Consiliul Județean Timiș a lansat o licitație pentru serviciile de prevenire și combatere a înzăpezirii drumurilor județene în următorii patru ani. Contractul este împărțit în șase loturi, care acoperă aproximativ 1.399 de kilometri de drumuri județene din Timiș. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 34,38 și 57,21 milioane de lei, fără TVA.

Ştiri din Timiș

O nouă investiție de 30 de milioane de lei la Spitalul de Copii Timișoara. Primăria vrea și fonduri europene
Primăria vrea să construiască un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, o investiție estimată la peste 30 de milioane de lei. Proiectul prevede demolarea unei clădiri degradate și ridicarea unui centru cu laborator propriu și paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice.

Ştiri din Timiș

Peste 300.000 de treceri pe traseele velo monitorizate din Timiș. Ce pregătește CJT pentru EuroVelo 13
Peste 300.000 de treceri au fost înregistrate din aprilie pe pista de pe malul Begăi și pe traseele monitorizate în șase zone din județul Timiș. În cadrul proiectului Cycling ROSE au fost cumpărate și 51 de biciclete, iar în perioada următoare sunt vizate amenajarea unor spații de odihnă pentru bicicliști și dezvoltarea unor circuite turistice.

Ştiri din Timiș

Parteneriatul public-privat pentru noul Spital Municipal Timișoara într-o nouă etapă. Primăria caută privatul
Noul Spital Municipal Timișoara intră într-o nouă etapă: Primăria și IFC pregătesc procedura pentru selectarea partenerului privat care va proiecta, construi, dota și întreține unitatea medicală de pe Torontalului. Investiția este estimată la 150 de milioane de euro.

Ştiri din Timiș

Primăria a emis certificatul de urbanism pentru noul „Dan Păltinișanu”. Lațcău: „Să începem munca reală”
Stadionul „Dan Păltinișanu” mai face un pas spre construcție: Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru noua arenă. Viceprimarul Ruben Lațcău profită însă de ocazie pentru a-i transmite lui Alfred Simonis că e timpul ca proiectul să treacă de la randări spectaculoase la „munca reală”.

Ştiri din Timiș

Săptămâni întregi cu noi restricții de circulație în Timișoara
Noi restricții de circulație intră în vigoare în Timișoara începând de duminică, respectiv luni, pe mai multe străzi din oraș. Măsurile, avizate de Comisia de circulație a Primăriei Timișoara, sunt necesare pentru lucrări la rețelele electrice și de gaze.

Eveniment

VIDEO. Canabis cultivat în Arad și cocaină vândută în Timiș. Doi bărbați au fost arestați preventiv
Aproape patru kilograme de canabis și 200 de grame de cocaină au fost ridicate de polițiști în urma unor percheziții în Timiș și Arad. Doi bărbați, de 42 și 58 de ani, acuzați de trafic de droguri, au fost arestați preventiv.

Ştiri din Timiș

Vanessa Opriș (PSD), noua subprefectă de Timiș, a depus jurământul. „Vin într-o instituție pe care o cunosc foarte bine”
Vanessa Opriș a depus vineri jurământul pentru funcția de subprefect al județului Timiș, la o zi după numirea oficială prin hotărâre de Guvern. În vârstă de 32 de ani, Opriș a mai lucrat în Instituția Prefectului și în Consiliul Județean Timiș. 2