Un proiect care le-a dat mari bătăi de cap reprezentanţilor Primăriei Timişoara în ultimii ani, cel privind managementul traficului şi supravegherea video, care trebuia implementat pe bani europeni, ar putea începe în sfârşit. Problema contestaţiilor de la licitaţie a fost soluţionată în instanţă. Municipalitatea a obţinut câştig de cauză la Curtea de Apel.
Un timișorean ne-a cerut disperat ajutorul: și-a pierdut câinele în zona Torontal și vrea să dea de urma lui. Ciobănescul german pe care îl puteți vedea în imagine răspunde la numele de Alma, iar dacă o vedeți pe cățelușă prin oraș sunteți rugați să-i dați un semn proprietarului. Omul oferă și recompensă.
Pasagerii curselor cu trenul oferite de compania CFR sunt tot mai interesaţi de utilizarea serviciilor online oferite de companie. Doar în primele trei luni ale anului numărul utilizatorilor online a crescut de două ori faţă de perioada similară a anului trecut. De curând acest serviciu a primit noi opțiuni.
Drumul care leagă Moldova Noua de Orşova rămâne în continuare închis cirulației, mai exact, porţiunea dintre localitățile Svinița și Berzasca. Din cauza unei alunecări de teren, carosabilul a devenit impracticabil, iar pentru rezolvarea problemei este nevoie de intervenţia celor de la Romsilva, care trebuie să acţioneze pe versanţii aflaţi în administrarea acesteia.
Preşedintele PC Timiş Maria Grapini nu este de acord cu fuziunea PC cu PLR în forma pe care o propune Daniel Constantin, preşedintele la nivel naţional al conservatorilor – într-un Partid Social Liberal. Mai mult, deşi Daniel Constantin a declarat despre Grapini şi alţi membri PC că sunt oamenii lui Voiculescu, europarlamentarul din Timiş spune că situaţia stă cu totul invers...
Aquatim şi-a anunţat programul de sărbători. Casieriile şi birourile de relaţii cu publicul ale societăţii vor fi închise în cea de-a doua şi cea de-a treia zi de Paşti. Echipele de intervenţie vor lucra însă non-stop, aşa că, dacă aveţi probleme cu reţelele de apă şi canalizare, puteţi suna oricând la dispeceratul Aquatim.

Ştiri din Timiș

FOTO. ARIS Boutique Hotel & SPA – O experiență boutique în inima Oradiei
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 13 noiembrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.

România

Comitetul ministerial pentru situații de urgență, convocat din cauza ploilor și riscului de inundații. Sunt vizate și râuri din Timiș
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a convocat joi Comitetul ministerial pentru situații de urgență, după ce Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de avertizări meteorologice și hidrologice de tip cod galben și portocaliu. 1

Sănătate

Timișoara va avea un centru de expertiză pentru boli neurologice rare. Ministrul Sănătății a aprobat certificarea
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.

Mapamond

Jensen Huang demisionează din funcția de CEO al Nvidia după scandalul amoros cu implicații de spionaj
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială. 1

Ştiri din Timiș

„Cercul Siguranței”. Curs gratuit pentru părinții copiilor cu dizabilități, la Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.

Ştiri din Timiș

Supraimpozitarea balcoanelor închise? PMT: „Se aplică doar clădirilor construite integral fără autorizație”
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale. 2

Ştiri din Timiș

Balințul, supravegheat video. Zeci de camere instalate pentru combaterea vandalismului și a depozitării ilegale a deșeurilor
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună. 1