La Timişoara se pregăteşte primul festival al florilor - Timfloralis, ce va avea loc în luna mai în Piaţa Victoriei şi pe străzile Alba Iulia şi Mărăşeşti. În centrul oraşului vom avea porţi şi cupole din flori, iar pe parcursul celor trei zile de festival sunt programate manifestări inedite. Va fi realizată o rochie din flori, iar un bucătar va găti folosind ca ingrediente... flori - clătite din flori de dovleac şi preparate din panseluţe comestibile!
Prima zi de Paști a fost cu ghinion pentru doi timișeni. Ei au ajuns la spital și s-au ales și cu dosare penale după ce au fost implicați în accidente.
Germania a devenit cel mai important partener comercial al României în 2014, iar cea mai mare parte a acestor exporturi sunt în industria auto, mai precis a pieselor auto. După cum se ştie deja, Timişul ocupă locul întâi în România atunci când vine vorba de această industrie.
Unul dintre parcurile Timişoarei care urmează să intre în modernizare pe bani europeni în acest an este Parcul Justiţiei. Gardurile parcului din apropierea primăriei vor fi desfiinţate, se va reface gazonul şi sunt prevăzute noi plantări – arbori, lalele, narcise şi alte flori, vor fi înlocuite complet aleile – se va opta pentru unele eco, spun autorităţile locale, vor fi montate noi bănci şi corpuri de iluminat fotovoltaice.
Silviu Cadia, tânărul din Lugoj, care a plecat în lume pe bicicletă, pentru a-i întreba pe oameni ce-i face fericiţi şi pentru a o ajuta pe Karina, o fetiţă care are nevoie de o operaţie costisitoare, a trecut de ceva timp graniţa. Continuă să-i întrebe pe cei care-i întâlneşte în drum ce-i face fericiţi... A avut doar mici probleme cu bicicleta.
Cele mai importante evenimente care au avut loc în săptămâna ce a trecut în Timișoara și județul Timiș au fost surprinse de fotografii www.tion.ro.
La Urgenţele Spitalului Judeţean din Timişoara nu au ajuns încă cazurile specifice sărbătorilor, datorate consumului excesiv de mâncare. Au ajuns însă alte urgenţe. Unii au petrecut în noaptea de Înviere... şi... au adormit...
Peste 600 de noi locuri de parcare ar urma să fie realizate la Timişoara, în cursul acestui an, din banii încasaţi de societatea Drumuri Municipale din exploatarea sistemului TimPark. Cel puţin acestea sunt planurile autorităţilor locale.
Teatrul German de Stat din Timișoara este în căutare de dansatori talentați. Astfel, artiștii din orașul de pe Bega care vor să-și demonstreze talentul sunt așteptați să participe la audițiile din luna mai. Dintre participanți vor fi selectați trei dansatori, iar aceștia vor apărea în spectacolul „Simuliert”.
Cinefilii din orașul de pe Bega sunt invitați la încă o proiecție marca „FilmparaDE”. De data aceasta, timișorenii sunt invitați să vizioneze filmul germano-argentinian „Lacrimile mamei mele”. Pelicula spune povestea dramatică a unei familii argentiniene care emigrează în Germania.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe proiecții sau spectacole.
Sănătate
Timișoara va avea un centru de expertiză pentru bolile neurologice rare, după ce Ministerul Sănătății a aprobat joi, 12 noiembrie, certificarea acestuia. Anunțul a fost făcut de ministrul Alexandru Rogobete, care a precizat că, la nivel național, au fost certificate încă trei centre, iar rețeaua României ajunge astfel la 85 de unități recunoscute oficial.
Mapamond
Jensen Huang, fondatorul și directorul executiv al Nvidia, și-a anunțat demisia din funcție, într-un moment de criză majoră pentru compania care domină industria procesoarelor pentru inteligență artificială.
1
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) organizează gratuit cursul „Cercul Siguranței”, un program de educație parentală destinat asistenților personali aflați în evidența instituției, mulți dintre aceștia fiind părinți ai copiilor cu dizabilități. Prin intermediul celor șapte întâlniri săptămânale, participanții învață să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor, să comunice mai eficient și să construiască relații bazate pe încredere și siguranță.
Ştiri din Timiș
Timișorenii cu balcoane închise fără autorizație nu vor plăti impozite duble, clarifică Primăria Timișoara. Municipalitatea precizează și cum pot fi regularizate lucrările, în baza noilor instrucțiuni naționale.
2
Ştiri din Timiș
Primăria comunei Balinț a instalat primul sistem de monitorizare video din localitate, format din 48 de camere de supraveghere. Dintre acestea, 34 au fost montate pe domeniul public, iar alte 14 la sediul Primăriei. Autoritățile locale spun că investiția are ca scop prevenirea abandonării deșeurilor, a vandalizării bunurilor publice și menținerea curățeniei în comună.
1