Societăţile care se ocupă de construcţia autostrăzii dintre Lugoj şi Deva au solicitat Companiei de Drumuri nu mai puţin de 180 de milioane de lei în plus faţă de sumele contractate. Aceştia revendică apariţia unor probleme în momentul realizării construcţiei, cea mai mare fiind cea a nivelului ridicat al pânzei freatice, spune Marcel Boloş, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.
Grupul Iulius va aduce, în premieră pe piaţa din afara Bucureştiului, unul dintre cei mai mari retaileri de modă din lume. Brandul spaniol Desigual va deschide, la Iulius Mall Timişoara, în această primăvară, primul său magazin din afara Capitalei şi al patrulea din România. Parteneriatul încheiat vine şi în contextul dezvoltării ansamblului urbanistic Openville, proiect de tip multifuncţional, care va completa oferta de retail a Iulius Mall Timişoara cu numeroase premiere, naţionale şi regionale.
Hoții din ziua de astăzi nu mai au... „maniere” și distrug tot în jur atunci când vor să fure ceva. S-a întâmplat la Timișoara. Au „atacat” o bicicletă, iar în avântul lor de a o fura au tăiat țeava de cupru a caloriferului de care era legată. Campania „Ți s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găsești!” continuă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 7 noiembrie, sunt programate proiecții speciale în cadrul Timișoara Football Film Festival, expoziții, ateliere, concerte, spectacole de teatru și petreceri.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.
Ştiri din Timiș
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.
Eveniment
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.
Ştiri din Timiș
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.
Ştiri din Timiș
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.
5
Ştiri din Timiș
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.
1