Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT) va fi prezentă la Ars Electronica 2025, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale dedicate conexiunilor dintre artă, tehnologie și societate. Evenimentul are loc la Linz, Austria, între 3 și 7 septembrie 2025, reunind artiști, designeri, cercetători și inovatori din întreaga lume.
Locuitorii din zona Gării de Nord au organizat, în prima parte a lunii august, „Protestul Jucăriilor” pentru a atrage atenția asupra problemelor din zonă, în special a celor legate de siguranța publică. Între timp, poliția a declarat arealul „zonă specială de siguranță publică”. Locuitorii salută colaborarea cu IPJ Timiș, dar încă acuză anumite „blocaje” din partea DSP și DGASPC Timiș.
Dumbrăvița a devenit, în weekend, punct de referință pe harta reciclării din România. Primul Centru de Aport Voluntar (CAV) din țară, realizat prin PNRR, a fost inaugurat duminică în prezența ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Noul spațiu le va permite cetățenilor să aducă anual tone de deșeuri care, altfel, ar ajunge pe câmpuri sau la gropile de gunoi, de unde nu ar mai putea fi reciclate.
Cum ar fi să lași deoparte tastatura și telefonul și să te întorci la pix și foaie? Timișoara lansează „Marea Dictare”, un concurs inspirat de modelul parizian „La Grande Dictée des Champs Élysées”, care își propune să readucă în prim-plan frumusețea și corectitudinea limbii române. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în Piața Libertății. La bătaie au fost puse și premii atractive, cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.
În pragul începutului de an școlar, timișorenii sunt invitați să aducă un zâmbet pe fețele copiilor defavorizați prin campania „Ghiozdane pentru Visuri Mari”, organizată de grupul Less is More, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș.
O călătorie în timp, chiar în Era Mezozoică, când planeta era populată de giganții dinozauri îi așteaptă pe cei dornici să descopere misterele animalelor preistorice. 55 de exemplare de dinozauri și animale marine preistorice transformă parcarea VIP UBC0 din Iulius Town într-o lume desprinsă din Jurassic Park, odată cu expoziția Lumea Dinozaurilor și Monștrii Marini.

Eveniment

Accident într-o intersecție din Timișoara. O femeie a fost rănită
O femeie de 50 de ani a fost rănită într-un accident rutier produs sâmbătă, 7 noiembrie, în jurul orei 15:10, la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iepurelui din Timișoara.

Mapamond

Cuprul, la mare căutare în Franța. Șase români, acuzați că au furat 500 de kilometri de cabluri din parcuri fotovoltaice
Șase cetățeni români, cu vârste între 19 și 45 de ani, au fost puși sub acuzare în Franța, fiind suspectați că au furat peste 500 de kilometri de cabluri din cupru din parcuri fotovoltaice, potrivit Mediafax, care citează Le Figaro. Anchetatorii au identificat cel puțin 13 furturi în șase departamente din sud-vestul țării, iar prejudiciul este estimat la peste un milion de euro.

Mapamond

UE ar putea amenda TikTok pentru efectele algoritmului asupra sănătății mintale a utilizatorilor
Comisia Europeană (CE) consideră, în urma unei evaluări preliminare, că TikTok încalcă legislația Uniunii Europene prin modul în care recomandă conținut utilizatorilor. Algoritmul platformei îi poate expune în mod repetat la videoclipuri despre tristețe, izolare sau imagine corporală, cu posibile efecte asupra sănătății mintale, transmite Agerpres, citând DPA.

Eveniment

UPDATE. Un bărbat a murit într-un accident pe Centura Lugojului după ce două mașini s-au ciocnit
Accident produs sâmbătă, 7 noiembrie, pe Centura Lugojului. Un bărbat a murit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Alte două persoane au fost rănite și au fost preluate de echipajele medicale.

Cinema

Filmul regizorului timișorean Lucas Neagu, selectat la un festival din Italia. Va putea fi văzut în avanpremieră la Cinema Timiș
Filmul „Nimic mai mult și nimic diferit”, regizat de cineastul timișorean Lucas Neagu, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia, unde a fost selectat pentru cea de-a XI-a ediție a evenimentului, programată în perioada 26-30 noiembrie. Înainte de participarea la festival, producția va putea fi văzută în avanpremieră la Timișoara, pe 13 noiembrie, la Cinema Timiș, în prezența echipei filmului.

Mapamond

Armata americană oferă o recompensă de 20 de milioane de dolari pentru informații despre programul nuclear iranian
Armata americană caută informații despre instalațiile nucleare ale Iranului, echipamentele folosite și persoanele implicate în program, inclusiv cercetători și specialiști. Comandamentul Militar American pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat o recompensă de până la 20 de milioane de dolari, la care se adaugă posibilitatea relocării celor care furnizează informații relevante.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Baza sportivă din Dumbrăvița, aproape finalizată. Aproape 500 de copii vor beneficia de terenul sintetic
Baza sportivă din Dumbrăvița, realizată cu finanțare de la Consiliul Județean Timiș, este aproape finalizată. Investiția include un teren de fotbal cu suprafață sintetică și un culoar de alergare, iar de facilități vor beneficia aproape 500 de copii înscriși la Academia de Fotbal Dumbrăvița, anunță președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.

Sănătate

Femeile din Ciacova pot face gratuit un test pentru depistarea cancerului de col uterin
Femeile cu vârste între 25 și 64 de ani din Ciacova vor putea beneficia de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin. Caravana CLARA va ajunge în localitate sâmbătă, 21 noiembrie, iar testarea se adresează în special persoanelor vulnerabile sau celor care întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor medicale.