Cel mai mare producător japonez de bere şi trei fonduri de investiţii au rămas în competiţia finală pentru preluarea Timişoreana, dar şi a altor mărci de bere deţinute de consorţiul SABMiller în Europa de Est. Marca de bere din oraşul de pe Bega pare să fie doar un punct secundar în cadrul tranzacţiei, interesul fiind mai ales o marcă cehă de bere.
Intersecția proaspăt semaforizată din Piața Mărăști le dă mari bătăi de cap șoferilor, dar și autorităților locale. O șoferiță acuză că se schimbă marcajele peste noapte și spune că a făcut un accident din cauză că lipsesc indicatoarele. Mai mult, susține că, în doar o săptămână, acolo au fost 30 de accidente.
Fostul premier Victor Ponta s-a aflat, luni, la Lugoj, într-un turneu de promovare a candidaților PSD la alegerile parlamentare din această iarnă. Fostul lider PSD le-a vorbit lugojenilor despre binele pe care social-democrații l-au făcut în timpul guvernării, precum și despre candidatura președintelui PNL, Alina Gorghiu, în Timiș.
Studenţii din mai multe centre universitare din România vor putea experimenta modul în care se studiază în alte universităţi din ţară, prin intermediul unui proiect susţinut de Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara. Vor fi implicaţi tineri din şase centre universitare.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
1
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
3
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
3
România
Aplicația Revolut întâmpină probleme în România și în alte țări, utilizatorii raportând dificultăți la accesarea conturilor, transferuri și plăți cu cardul. Compania a confirmat întreruperea serviciilor și precizează că banii și datele clienților sunt în siguranță, echipele lucrând la remedierea situației.
2
Mapamond
Japonia a lansat cu succes o sondă spațială care va explora lunile planetei Marte și va încerca să aducă pe Pământ mostre de rocă și praf de pe Phobos, cea mai mare dintre acestea. Misiunea, considerată o premieră mondială, ar putea oferi informații despre formarea sistemului marțian și despre originile Sistemului Solar, relatează Agerpres, citând agențiile Kyodo și AFP.