Vești bune pentru timișorenii care dețin smartphone-uri cu sistemul de operare iOS. A fost lansată în sfârșit o aplicație mai decentă pentru aceste telefoane mobile. Așadar, utilizatorii de telefoane cu Android, iOS sau chiar Windows pot vedea direct pe smartphone în cât timp ajung mijloacele de transport în comun în stații, oriunde s-ar afla.
Tinerii care învață elevii și studenții să salveze vieți, ducându-se chiar în școli, vor face acest lucru, de această dată, într-un local din centrul istoric al Timișoarei. Evenimentul este unul gratuit și caritabil, așa că dacă doriți să susțineți inițiativa acestor studenți la Medicină puteți dona. Tinerii mediciniști oferă elevilor și studenților cursuri de prim ajutor în școli, dar au nevoie și de materiale cu care să le arate acestora cum pot salva o viață.
ADVERTORIAL. Cum este să ai biroul la cea mai mare înălţime din Timişoara? „Îmi place priveliştea din orice unghi”, „îmi place faptul că avem lumină naturală, iar noaptea priveliştea este superbă” sunt doar două dintre impresiile angajaţilor Autoliv România, recent mutaţi la ultimele trei etaje ale clădirii de birouri United Business Center 2 din ansamblul Openville, dezvoltat de grupul Iulius. De aici, pot vedea oraşul de la înălţime sau silueta Catedralei Mitropolitane, iar la final de program, pot admira cele mai frumoase apusuri.

Ştiri din Timiș

Muzică și dans la Carnavalul Toamnei, organizat pentru beneficiarii Fundației „Pentru Voi”
Fundația „Pentru Voi” organizează luni, 26 octombrie, Carnavalul Toamnei la centrele de zi „Orizonturi Noi” și „Ladislau Tacsi” din Timișoara. Evenimentul coincide cu împlinirea a 14 ani de la înființarea Centrului de zi „Orizonturi Noi”, care oferă servicii sociale adulților cu dizabilități intelectuale.

Cinema

Patru filme românești, pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027
Patru filme românești au fost incluse pe lista scurtă a Premiilor Europene de Film 2027, anunțată de Academia Europeană de Film. Este vorba despre „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, „Nu e locul tău aici”, de Florin Șerban, „Eu contez”, semnat de Alina Șerban, și „Jurnalul unei cameriste”, regizat de Radu Jude. Toate sunt incluse în categoria lungmetrajelor de ficțiune și se află în cursa pentru o posibilă nominalizare.

Ştiri din Timiș

Familie din Lovrin, rămasă fără casă în urma unui incendiu. Puteți ajuta cu donații pentru reparații
O familie din Lovrin a rămas fără locuință și bunuri în urma unui incendiu izbucnit joi dimineață, 15 octombrie, la casa în care locuia. Pentru a-i ajuta pe membrii familiei să își refacă locuința înainte de venirea iernii, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” din Lovrin a lansat un apel public pentru strângerea de donații.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 17 octombrie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la Festivalul Medieval, la spectacole și expoziții, dar și la tururi ghidate.

România

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Luca Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, relatează Agerpres. Formațiunea a anunțat că va continua activitatea politică din opoziție și a criticat formula de majoritate parlamentară pe care se bazează viitorul Executiv. 1

Cinema

Filmul săptămânii: „Primetime”, un thriller psihologic cu Robert Pattinson despre un jurnalist care vânează suspecți de abuzuri asupra minorilor
Recomandarea de film din această săptămână este „Primetime”, un thriller psihologic în care Robert Pattinson îl interpretează pe jurnalistul american Chris Hansen, cunoscut pentru emisiunea „To Catch a Predator”, în care suspecții de abuzuri sexuale asupra minorilor erau prinși în flagrant. Regizat de Lance Oppenheim, filmul explorează granița dintre jurnalism, spectacol și dorința de a face dreptate.

Ştiri din Timiș

PNL Timiș îi răspunde lui Simonis: „Fiecare partid să se preocupe de propria ogradă”. Liberalii își vor desemna singuri candidatul la Primăria Timișoara
Reprezentanții PNL Timiș au reacționat după ce președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că PSD ar putea susține un candidat liberal la eventualele alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara, inclusiv în cazul unei alianțe PNL-USR. Liberalii spun că nu au existat presiuni din partea organizației din Arad și că își vor decide singuri candidatul, în urma unei analize interne și a sondajelor. 3

Ştiri din Timiș

Ilie Bolojan, după acuzațiile lui Simonis privind stadionul „Dan Păltinișanu”: „Este o minciună”
Premierul interimar Ilie Bolojan respinge acuzațiile președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, potrivit cărora ar fi fost convins, în urma unei vizite la Primăria Timișoara, să nu anunțe deblocarea proiectului noului stadion „Dan Păltinișanu”. Bolojan susține că nimeni nu i-a cerut să blocheze un proiect al Timișoarei și afirmă că investiția a fost deblocată după ce a existat garanția că poate fi susținută financiar în anii următori. 1