Ministrul Transporturilor vrea să facă un clasament al firmelor de construcţii care se ocupă de realizarea de drumuri pentru ca românii să poată vedea care constructori sunt serioşi şi care nu. Reacţia lui Răzvan Cuc vine după vizita efectuată pe autostrada Lugoj - Deva, unde a constatat întârzieri în derularea contractelor. Ministrul a spus că singura societate românească ce lucrează aici cu un contract are număr dublu de utilaje şi muncitori, spre deosebire de o altă firmă, cu acţionariat străin, care efectuează mai multe lucrări și are mai multe contracte.
Primarul Timișoarei nu primește pe oricine în audiență, așa că dacă aveți de rezolvat o problemă la primărie nu are sens să vă pierdeți timpul așteptând pe la uși. Cereți celor de la Camera 12 să vă îndrume la direcția de specialitate de care ține problema dumneavoastră. Robu susține că este mândru de cum funcționează sistemul de la Camera 12, dar un cititor tion.ro susține că a fost trimis să-i scrie primarului pe Facebook.
Mai mulți angajați de la RATT, printre care și vatmani și șoferi, sunt deciși să își ceară drepturile în stradă. Ei au obținut autorizație de la primărie pentru a protesta joi, între orele 15-17, chiar în fața sediului RATT. Este vorba despre un sindicat nou, numit Sindicatul Independent Armonia. Liderul sindicatului principal din cadrul regiei spune că negocierile cu conducerea au trecut deja și că s-au obținut beneficii pentru câteva sute de angajați.
Timișoara va mai avea un festival de film, care se mută din altă parte a țării și primește cea mai mare finanțare pe care municipalitatea o alocă unei asemenea manifestări. Cel puțin așa spun organizatorii de evenimente din oraș. În Agenda culturală pe 2017, reprezentanții primăriei au alocat 180.000 de lei, aproape 40.000 de euro, pentru Festivalul Filmului Central European.
În ansamblul mixt Openville, dezvoltat de compania IULIUS, au început lucrările de construcţie a primei parcări supraetajate din Timişoara. Situată în imediata vecinătate a Iulius Mall, în laterala dinspre Calea Sever Bocu, parcarea va avea o capacitate de peste 900 de locuri, fiind printre cele mai mari din ţară.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 16 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la Festivalul Medieval, la mai multe expoziții și spectacole.

România

UPDATE. Luca Niculescu a depus lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament. Când ar putea fi votat noul Executiv
Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seara, 15 octombrie, la Parlament, lista miniștrilor propuși și programul de guvernare al viitorului Cabinet. Audierile candidaților pentru funcțiile de ministru ar urma să aibă loc luni, 19 octombrie, iar votul de învestitură este programat pentru marți, 20 octombrie, potrivit informațiilor Digi24. Calendarul urmează să fie stabilit oficial de conducerile celor două Camere ale Parlamentului. UPDATE. Parlamentul votează marți învestirea Guvernului Niculescu.

Eveniment

Tatăl și fratele unui elev, arestați preventiv după ce au agresat un profesor la o școală din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un adolescent de 16 ani, au fost arestați preventiv după conflictul de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Profesorul de educație fizică ar fi fost agresat după ce i-a atras atenția elevului în timpul orei.

România

Guvernul interimar nu va aloca cele 5 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților. Ce urmează
Guvernul condus de Ilie Bolojan nu va aloca, în această perioadă, cele aproximativ 5 miliarde de lei necesare pentru plata restanțelor salariale ale magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Ene Dogioiu, a explicat că un guvern interimar nu poate face rectificări bugetare. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție obligă însă Guvernul să înceapă procedurile de alocare a banilor în termen de 10 zile.

Ştiri din Timiș

Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean, luat în calcul pentru o funcție în viitorul Guvern
Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara și consilier local PSD, este luat în calcul pentru funcția de ministru delegat pentru învățământul preuniversitar în viitorul Guvern condus de Luca Niculescu, potrivit informațiilor publicate de Edupedu.ro și G4Media.ro. Propunerea ar presupune o împărțire a conducerii Ministerului Educației între un ministru tehnocrat și un ministru delegat cu susținere politică.

Ştiri din Timiș

Încă o companie aeriană mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad, în perioada 2–22 noiembrie
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.

Eveniment

I-a trimis mamei unei fete de 14 ani o poză cu conținut sexual în care apărea fiica sa. Bărbat din Jimbolia arestat preventiv
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.

Ştiri din Timiș

Supermarketul de la fosta fabrică Kandia vine cu arbori și spațiu verde sacrificați. Primăria îi cere să „compenseze” pe Torontalului
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.