După acuzațiile aruncate către arheologi în urma unui control pe șantierul Popa Șapcă, primarul Nicolae Robu s-a calmat și a explicat de ce s-a panicat. Problema a fost rezolvată, susține edilul-șef, după ce municipalitatea a încheiat un contract cu Universitatea de Vest pentru descărcarea arheologică, în valoare de 20.000 de euro. Primarul are totuși o temere că ne va prinde iarna cu șantierul deschis.
Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion, anunţă încă o dată lansarea licitaţiei pentru reabilitarea unuia dintre cele mai proaste drumuri bănăţene, cel dintre Oraviţa şi Moraviţa. Subiectul revine în actualitate după ce în 2015 organizarea licitaţiei era... tot la câteva săptămâni distanţă.
La Timișoara se desfășoară Festivalul coral internațional de muzică modernă și contemporană pentru copii și tineret – Vox Mundi. Pe scenă au urcat și vor concerta în continuare formații corale renumite, printre care Les Choristes – corul de copii din Franţa, Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, dar și Corul de copii „Cantanti”. Vă prezentăm programul festivalului.
Consumul de droguri și alcool la volan reprezintă unul dintre motivele cauzatoare de moarte pe șoselele din România. În Timișoara puteți experimenta condusul sub influența drogurilor sau a licorii lui Bachus prin intermediul unor ochelari speciali. Totul pentru a putea spune Stop joc. Stop drog.
În campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara s-a deschis vineri ediţia a 15-a a Banat Agralim, principala expoziţie de specialitate adresată domeniul agricol, alimentar şi zootehnic organizată în această zonă. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea, la rândul său absolvent de Agronomie la Timişoara.
Incident extrem de grav, joi seară, într-un local din apropierea Stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. Mugurel Laviniu Poinar, șeful polițiștilor de la Crimă Organizată din Timișoara, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale după ce a fost bătut de un prieten. Scandalul a izbucnit pe fondul consumului de alcool, susțin surse din cadrul IPJ Timiș.

Ştiri din Timiș

Încă o companie aeriană mută temporar zborurile de la Timișoara la Arad, în perioada 2–22 noiembrie
Zborurile Wizz Air către și dinspre Timișoara vor fi operate temporar de pe Aeroportul Internațional Arad, în perioada 2–22 noiembrie 2026, ca urmare a lucrărilor de modernizare programate la Aeroportul Internațional Timișoara.

Eveniment

I-a trimis mamei unei fete de 14 ani o poză cu conținut sexual în care apărea fiica sa. Bărbat din Jimbolia arestat preventiv
Un bărbat de 41 de ani din Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a determinat o minoră de 14 ani să îi trimită imagini cu caracter sexual și că a întreținut relații sexuale cu aceasta. Cazul este anchetat de procurorii DIICOT Timișoara, sub acuzațiile de pornografie infantilă și viol asupra unui minor.

Ştiri din Timiș

Supermarketul de la fosta fabrică Kandia vine cu arbori și spațiu verde sacrificați. Primăria îi cere să „compenseze” pe Torontalului
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.

Cinema

Actrița Hilary Swank va deveni mamă pentru a treia oară, la 52 de ani
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.

România

Nicușor Dan: „Noul guvern ar putea fi votat marți”
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide. 2

Cinema

„Școala altfel” la cinema. Animații, drame și documentare pentru elevii din Timișoara
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.

Sănătate

Gripă sau răceală? Medicii Spitalului CFR Timișoara explică diferențele și când pot apărea complicații
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.

Capitală Culturală

Din parc, spre galerie: Ecaterina Vrana, eveniment de artă la Timișoara
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.