Primăria Timișoara a împărțit în sfârșit banii prin programul de finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru proiectele de sport, pe anul 2017. Bugetul a fost de 2 milioane de lei, deși asociațiile sportive au cerut aproape 7,5. Au putut fi finanțate doar evenimentele care au loc în perioada iunie – decembrie, iar cei mai mulți bani îi primește echipa de futsal Informatica, după ce a adus Cupa României la Timișoara.
ADVERTORIAL. Miercuri, 31 mai, ora 20:00, KOLORO – primul Resta-Pub-Events din Timișoara unde se servește berea îmbuteliată prin sistemul Draught Master - își deschide porțile. Timișorenii sunt așteptați la evenimentul numit „Avanpremieră”, care se va desfășura pe parcursul întregului weekend, pentru a se bucura de numeroasele surprize și premii pregătite de organizatori.
Dacă aveți treabă joi, 1 iunie, vineri, 2 iunie sau luni, 5 iunie, la permise sau la înmatriculări, va trebui să vă reprogramați vizita. Ghișeele vor fi închise joi și luni, iar vineri nu se va lucra cu publicul. Vor fi însă și excepții, în ziua de vineri, 2 iunie, în cazul cererilor de preschimbare a permiselor de conducere și înmatriculare definitivă pentru care este făcută programare online.
Ştiri din Timiș
Un nou supermarket Lidl va fi amenajat în zona Iosefin, pe amplasamentul fostei fabrici Kandia. Pentru accesul camioanelor, dezvoltatorul va afecta 212 mp de spațiu verde și va îndepărta nouă arbori, urmând să amenajeze în schimb 250 mp de spațiu verde și să planteze 18 arbori pe Calea Torontalului.
Cinema
Actrița americană Hilary Swank, laureată a două premii Oscar pentru rolurile din „Boys Don't Cry” și „Million Dollar Baby”, este însărcinată cu al treilea copil. Ea și soțul său, Philip Schneider, au deja gemeni, Aya și Ohm, născuți în aprilie 2023.
România
Președintele Nicușor Dan estimează că noul guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu, ar putea fi învestit marți de Parlament, în contextul acordurilor politice agreate între partide.
Cinema
Elevii din Timișoara pot merge la cinema în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Între 21 și 23 octombrie, Cinema Victoria și Cinema Timiș organizează proiecții pentru copii și adolescenți, de la animații pentru preșcolari până la filme documentare și drame pentru liceeni.
Sănătate
Gripa și răceala obișnuită sunt infecții respiratorii provocate de virusuri diferite, iar simptomele lor se pot suprapune. Medicii Spitalului CFR Timișoara explică prin ce se deosebesc cele două afecțiuni, ce complicații pot apărea și de ce antibioticele nu trebuie folosite pentru tratarea infecțiilor virale.
Capitală Culturală
Proiectul „Ecaterina Vrana. La două voci” aduce opera artistei în două spații din Timișoara: în Parcul de Sculptură prin instalația PUI, recent relocată printre lucrările din parc, și în Galeria Jecza, unde vineri, 16 octombrie, de la ora 18, se deschide expoziția "L’appuntamento", curatoriată de Erwin Kessler. Fundația Jecza invită publicul timișorean să parcurgă împreună acest captivant itinerar artistic, din parc spre galerie.
Ştiri din Timiș
După mai bine de șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, proiectul transformării sale în pădure-parc mai face un pas. Consilierii locali vor vota studiul de fezabilitate pentru amenajarea unor trasee pentru pietoni și bicicliști, podețe, alei suspendate și zone de relaxare.
1
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, între 19 și 22 octombrie, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”. Programul include conferințe și dezbateri despre inteligența artificială, influența în mediul online, lectură și situația geopolitică din Europa, dar și ateliere creative și momente artistice.