Timișorenii nu vor putea plăti taxele pentru concesionarea locurilor de veci în perioada 2 decembrie – 1 februarie, primăria suspendând încasările pentru procedurile de închidere și deschidere de exercițiu financiar. În acest timp, rămâne deschisă depunerea documentelor pentru încheierea sau actualizarea contractelor de concesiune.
Mai mulți elevi din județul Timiș se numără printre premianții Galei Olimpicilor Internaționali, ce va avea loc mâine, 3 decembrie, la București. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării și marchează recunoașterea rezultatelor excepționale obținute de elevi români la competițiile internaționale.
Deși Primăria Timișoara promitea reabilitarea completă a bulevardului Liviu Rebreanu încă din vară, lucrările au rămas doar parțial finalizate, din cauza ritmului lent al SDM și a intervențiilor întârziate ale distribuitorului de gaz. Cele mai multe reparații vor fi reluate abia vara viitoare, inclusiv în intersecțiile principale rămase de reparat.
Asociația Acasă în Banat a lansat o nouă ediție a campaniei umanitare „Dar din Dar de Crăciun”, prin care sunt sprijinite anual familii aflate în dificultate, persoane vârstnice singure și copii din județele Timiș și Caraș-Severin. Inițiativa, ajunsă la al șaselea an, își propune ca în 2025 să ajungă la cel puțin 100 de familii din cele două județe.
Primul centru de legume și fructe realizat de autoritățile județene ar fi trebuit să se deschidă încă din toamna anului 2023 în comuna Tomnatic. Acest lucru nu s-a întâmplat nici măcar în 2025, iar reprezentanții Consiliului Județean Timiș, instituție care a realizat investiția, nu pot oferi un termen la care depozitul ar putea fi deschis pentru producătorii agricoli din zonă.
Universitatea de Vest din Timișoara se pregătește să găzduiască, în perioada 8–12 decembrie, cea de-a opta ediție a campaniei „Și tu poți fi Socio Claus!”, un proiect devenit tradiție, organizat de Departamentul de Sociologie al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, alături de studenți voluntari ai UVT. Inițiativa urmărește să promoveze solidaritatea, empatia și sprijinul față de persoanele cu dizabilități, invitând atât comunitatea academică, cât și publicul larg să se implice.
Primăria Moșnița Nouă anunță un pas decisiv în realizarea Centrului Respiro, un proiect esențial pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile din comunitate. Inițiativa a fost declarată admisă în etapa de evaluare tehnică și financiară calitativă, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P07 – Sprijin pentru persoanele cu dizabilități.

Cinema

Filmul săptămânii: „George Michael: The Faith Tour”, imagini rare cu artistul în plină glorie, pe scena din Paris
Recomandarea de film din această săptămână este „George Michael: The Faith Tour”, un film-concert care aduce pe marile ecrane înregistrări nedifuzate până acum ale spectacolelor susținute de artist la Paris, în mai 1988. Pelicula surprinde unul dintre momentele importante ale carierei sale, în timpul primului turneu solo, organizat după succesul albumului „Faith”.

România

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027. Se amână „spre finalul perioadei de consolidare”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă începând cu 2027. Măsura, prevăzută inițial în PNRR, a fost cel puțin amânată în urma renegocierii cu Comisia Europeană.

Ştiri din Timiș

Sviatlana Tsikhanouskaya, la Timișoara: „Am stat pe balconul Operei și m-am gândit că trăim aceeași istorie, doar că la 30 de ani distanță”
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției belaruse și una dintre cele mai cunoscute voci ale luptei pentru democrație din Europa, a vorbit vineri, 6 noiembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, despre lupta pentru libertate din Belarus și legătura dintre experiența țării sale și Revoluția din decembrie 1989.

Eveniment

Tânăr de 17 ani, reținut după ce a distrus oglinzile a șase mașini parcate în Timișoara
Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit că a distrus oglinzile retrovizoare a șase autoturisme parcate pe o stradă din Timișoara. Incidentul a fost semnalat polițiștilor la sfârșitul lunii octombrie, iar suspectul a fost identificat în urma cercetărilor.

Ştiri din Timiș

Accademia Donizettiana: Filarmonica Banatul încheie un parteneriat cu Opera Rara
Filarmonica Banatul Timișoara devine prima instituție culturală din România care încheie un parteneriat cu Opera Rara, anunță instituția timișoreană. Parteneriatul se desfășoară în cadrul proiectului Musica Ricercata – Accademia Donizettiana, organizat la Timișoara între 5 și 12 decembrie 2026. Programul reunește recitaluri vocale, prelegeri și conversații cu publicul, în mai multe spații ale orașului, și propune o întâlnire cu Donizetti prin muzica sa, prin istoria operei și prin experiența unor artiști și specialiști.

Ştiri din Timiș

S-a închis Forumul „Timișoara pentru Valori Europene”. Sviatlana Tsikhanouskaya și-a primit distincția
Forumul „Timișoara pentru Valori Europene” s-a încheiat vineri, la Cinema Timiș, după două zile de dezbateri despre viitorul Europei, democrație și libertate. Prima ediție a evenimentului s-a terminat cu decernarea Premiului „Timișoara pentru Valori Europene” către Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției democratice din Belarus.

Ştiri din Timiș

Șomajul crește în Timiș. Zece angajatori pregătesc disponibilizări colective
Rata șomajului în județul Timiș a crescut în luna octombrie 2026, ajungând la 1,15%, față de 1,07% în septembrie. La sfârșitul lunii trecute, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș figurau 3.867 de persoane fără un loc de muncă, cu 272 mai multe decât în luna precedentă.

Ştiri din Timiș

FineStore reduce spectaculos prețurile de Black Friday: Cumpără băuturi de calitate, la reducere!
ADVERTORIAL. Black Friday la FineStore este un moment de neratat pentru toți iubitorii de bauturi de calitate. Campania aduce în noiembrie unele dintre cele mai atractive prețuri ale anului.