Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, apare din nou în public cu vechea amenințare a rezilierii contractului de construcție a lotului 3 din autostrada Lugoj – Deva, unul destul de avansat. De situație profită un alt lider parlamentar, Ludovic Orban, care a găsit un nou subiect politic împotriva adversarilor de la putere.
Bicicleta este un mijloc de transport care aduce zâmbete pe chipurile celor care îl folosesc. Pe 3 iunie se sărbătorește Ziua Mondială a Bicicletei, începând din acest an, după o decizie luată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Tion.ro vă prezintă câteva trasee ideale pentru deplasările pe două roți, numai bune de folosit dacă vreți o plimbare în familie sau cu prietenii.
Romulus Timar, doctor din Timișoara, este noul președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Doctorul are 34 de ani de experiență în domeniul diabetului. Doctorul Romulus Timar este decanul Facultăţii de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara, având 25 de ani de activitate didactică universitară.
Circ în toată regula, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea timișeană Dudeștii Vechi. Trei vecini s-au luat la ceartă și, după ce și-au spart geamurile pe rând și au sărit unii la alții cu topoarele. Polițiștii au intervenit de două ori să aplaneze conflictul, iar la ultima încăierare au fost nevoiți să folosească focuri de armă pentru a-i potoli.
Distracția de 1 iunie a fost în toi, în județul Timiș. Bazele de agrement și ștrandurile din oraș au fost luate cu asalt de cei mici și părinții lor care au vrut să petreacă Ziua Copilului în aer liber. Fie că vorbim despre locații din Timișoara, de la marginea orașului sau aflate la zeci de kilometri de el, toate au devenit punct principal de atracție pentru cei mici și părinții lor.

Ştiri din Timiș

La șase ani de la câștigarea primăriei și cu trei zile înainte de a o pierde, Fritz își adună susținătorii. „Nu este despre mine”
Dominic Fritz pregătește un eveniment pe 27 septembrie, la șase ani de la câștigarea Primăriei Timișoara și cu trei zile înainte de expirarea mandatului său, în contextul noii legi a integrității. „Timișoara. Revoluția continuă” este numele acțiunii.

Eveniment

Băiat de 13 ani pe trotinetă accidentat de autobuz în centrul Timișoarei
Un șofer de autobuz a accidentat un minor duminică în centrul Timișoarei.

Eveniment

Un bărbat a fost rănit după un accident pe Calea Sever Bocu din Timișoara
Un bărbat a fost rănit după un accident petrecut duminică pe Calea Sever Bocu din Timișoara.

Ştiri din Timiș

„Colectarea separată face diferența”. Zeci de tone de deșeuri din piețe au fost transformate în biogaz, energie și fertilizator
Proiectul-pilot de colectare separată a biodeșeurilor din piețele Timișoarei a strâns aproape 53 de tone în prima lună. Fructele, legumele, florile și resturile alimentare sunt transformate în biogaz, energie electrică și fertilizator organic.

Ştiri din Timiș

Avansează lucrările pe cel mai întârziat lot al liniei Caransebeș – Timișoara – Arad. Activitate intensă în stația Caransebeș Triaj
Lucrările de modernizare a Lotului 1 Caransebeș–Lugoj avansează în Stația Caransebeș Triaj, unde constructorul intervine la linii, aparate de cale, linia de contact și instalațiile aferente. Lotul a fost cel mai întârziat din proiect. 2

România

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că va continua politicile lui Ilie Bolojan
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că își propune să continue reformele inițiate de guvernul Bolojan, despre care a spus că a făcut foarte multe lucruri bune pentru România. 18

Turism

Cinci orașe europene superbe pentru un city-break fără cozi și aglomerație
Vrei să pleci câteva zile în Europa, dar te-ai săturat de cozile și aglomerația din marile capitale turistice? Cinci orașe mai puțin frecventate de turiști oferă o combinație atractivă de cultură, gastronomie, arhitectură și plimbări într-un ritm mai relaxat. Nantes, Basel, Lübeck, Parma și Santander au fost incluse de cotidianul The Guardian într-o selecție de destinații europene ideale pentru un city-break diferit.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 20 septembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici