Un cititor tion.ro, specialist în geografie, a calculat, pe baza datelor oferite de Institutul Național de Statistică, numărul real al turiștilor din Timișoara din ultimii 17 ani. A făcut o comparație între Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. Din analiza cititorului nostru reiese că în Cluj au fost de două ori mai mulți turiști decât în Timișoara, în perioada 2001-2017, inclusiv 2001 și 2017. Până și Iași are o creștere mai mare decât capitala Banatului.
După ce au trecut de Evaluarea Națională, elevii care au terminat clasa a VIII-a sunt în mijlocul unei alte etape pline de emoții – admiterea la liceu sau școala profesională. Peste 4.700 de locuri sunt disponibile la liceele de stat din Timiș, în anul școlar 2018-2019 și peste o mie de locuri la școlile profesionale.
Voluntarii asociației „Acasă în Banat” au izolat o casă din Caraș-Severin. Peste 30 de voluntari veniți din Timișoara, din satele din jurul Măureniului, dar și localnici din Șoșdea, au reușit într-o singură zi să izoleze casa Morariu și să pregătească baia pentru a pune gresie și faianță, urmând ca în zilele următoare lucrările să continue.
Enel da explicatii pentru bezna de pe strazile Timisoarei. Dorel si lipsa mentenantei, printre cauze
Una dintre cele mai stringente probleme ale Timișoarei o reprezintă bezna care se lasă seară de seară pe străzile orașului. Recent, iluminatul public nu a funcționat pe zeci de străzi din capitala Banatului, așa că am decis să contactăm Enel și să aflăm ce s-a întâmplat, de fapt.
Vin vremuri mai bune pentru bicicliștii din Timișoara! Este ultima promisiune a primarului Nicolae Robu, care le-a cerut prietenilor virtuali să-l ajute cu idei pentru modernizarea infrastructurii pentru deplasările pe două roți. Edilul-șef recunoaște, din nou, că poate cea mai dureroasă problemă o reprezintă trecerile de nivel înalte de la marginea pistelor de biciclete, care ajung și până la 25 de cm, și spune că a cerut SDM să renunțe la această practică ilogică. În ceea ce privește conectivitatea pistelor de biciclete, Robu spune că trebuie să gândim în termeni realiști.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3