Primăria Timișoara se alătură și în acest an proiectului „Mame cu brațele goale”, astfel că miercuri clădirea Operei Naționale din Timișoara va fi pictată în roz și bleu. Ziua de 15 octombrie a fost decretată, anul trecut, „Ziua națională de comemorare a copiilor decedați” sau „Ziua Părinților de Îngeri”.
Între 16 și 18 octombrie, Timișoara găzduiește cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură (FILTM), un eveniment care, de 14 ani, aduce împreună scriitori și cititori, provocând reflecții asupra literaturii și lumii contemporane. Tema acestei ediții este „La limita ficțiunii # realitatea”, invitând publicul să exploreze legătura dintre imaginație și evenimentele actuale.
Selectarea proiectului RECALT - Centrul Regional pentru Terapii Laser Avansate în Oftalmologie ca exemplu de bune practici de către Direcția Generală Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene a adus prof.univ.dr. Mihnea Munteanu, șef al Clinicii de oftalmologie a Spitalului Municipal Timișoara, și echipei sale un premiu pentru rezultatele remarcabile în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontaliera România-Serbia.
La începutul lunii octombrie, gesturi de altruism din partea familiilor unor donatori au făcut posibile șase prelevări de organe și țesuturi în România, dintre care două au avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. Intervențiile au oferit o nouă șansă la viață mai multor pacienți care au beneficiat de transplanturi renale, hepatice și de cornee.
Forumul Național „De Vocație Antreprenoare” ajunge la Timișoara astăzi, 14 octombrie, între orele 15:00 și 20:00, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Evenimentul, ajuns la ediția a VII-a, este organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) împreună cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).
Dintre cele patru loturi ale proiectului de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, primul, Caransebeș – Lugoj, este cel mai întârziat. Contractul pentru proiectarea și execuția acestui lot a fost semnat cu un an mai târziu decât celelalte. La aproape doi ani de la parafarea lui, pare că încep să se și miște lucrurile.
DN 69A, noua legătură dintre DN69 și autostrada A1, a fost deschisă luni, la ora 17. De atunci, șoferii care au trecut cel puțin o dată deja pe aici – atât cei curioși care au vrut doar să testeze drumul, cât și cei care aveau treabă oricum prin zona Sânandreiului – și-au făcut o părere.

Eveniment

Doi bătrâni rătăciți, ajutați de polițiștii locali din Timișoara să ajungă acasă
Doi vârstnici, care s-au rătăcit pe străzile Timișoarei și nu au mai știut cum să ajungă acasă, au fost ajutați de polițiștii locali. Cel mai recent caz a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona centrală a orașului.

România

PSD, reuniune la Sinaia pentru strategia de formare a noului guvern
Liderii PSD se întâlnesc luni, la Sinaia, pentru a discuta strategia privind formarea unei noi majorități parlamentare care să susțină viitorul guvern. Reuniunea are loc cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare de toamnă a Parlamentului, după aproape patru luni de blocaj politic și negocieri fără rezultat pentru instalarea unui Executiv cu puteri depline.

Ştiri din Timiș

Primul tramvai de mici dimensiuni va ajunge la Timișoara
Un tramvai de mici dimensiuni ajunge, luni, la Timișoara, fiind primul vehicul din lotul de zece tramvaie noi cumpărate de municipalitate. 7

Cinema

PROGRAM. TIFF Timișoara revine în septembrie cu patru zile de filme, avanpremiere și întâlniri cu cineaști
Cea de-a treia ediție a TIFF Timișoara va avea loc între 17 și 20 septembrie, când publicul este așteptat la patru zile de proiecții de filme, avanpremiere românești, întâlniri cu cineaști, masterclassuri, un cineconcert, expoziții și ateliere pentru copii. Evenimentele vor avea loc la Cinema Timiș, Cinema Studio, Grădina de Vară Capitol și Faber.

Ştiri din Timiș

FOTO. Peste 140 de copii din zona Făgetului au primit ghiozdane și rechizite înainte de începerea noului an școlar
Cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar, 145 de copii din zona Făgetului au primit ghiozdane complet echipate, rechizite, produse de igienă și dulciuri, în cadrul campaniei „Back to School for All Kids”.

Ştiri din Timiș

Fii solidar! Donează sânge. Dăruiește viață
În baza inițiativei implementate începând cu luna aprilie 2022, Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara (TIMPARK) oferă posibilitatea obținerii unui abonament gratuit, de tip COMBINAT, valabil pentru o perioadă de o lună, destinat staționării autovehiculelor în zonele tarifare roșie, galbenă și albastră, persoanelor care donează sânge.

Ştiri din Timiș

Colectarea separată corectă începe cu recipientul potrivit
ADVERTORIAL. Colectarea separată începe cu un gest simplu: identificarea corectă a deșeului și depunerea în recipientul corespunzător. Pentru ca deșeurile să poată fi reciclate, acestea trebuie separate corect încă din momentul în care sunt generate.

Ştiri din Timiș

Cod galben de caniculă în Banat. ANM anunță temperaturi de până la 37 de grade
Banatul intră de luni sub Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță temperaturi de până la 37 de grade Celsius la umbră.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici