Din anul 2020, donatorii de sânge din România nu vor mai primi bonuri de masă pentru donări. Inițiatorul unui grup de prieteni care donează sânge și cu bonurile primite cumpără alimente și cele necesare pentru copiii din centre de plasament sau care sunt pe patul de spital, trage un semnal de alarmă în acest sens – vrea să trimită o scrisoare Comisiei Europene și să lanseze o petiție online.
Restricțiile pentru șoferi din zona centrală se ridică în septembrie, iar aspectul orașului va fi schimbat, spune primarul Nicolae Robu, care crede că toate străzile aflate în șantier vor fi mai aspectuoase, iar Timișoara va fi un oraș cu artere largi, cu multe benzi, așa cum i se potrivește unui oraș de câmpie.
Sâmbătă, USR Timișoara își va alege candidatul pentru Primăria Timișoara, în competiția internă intrând patru pretendenți. În același timp, și colegii de alianță de la PLUS și-au anunțat intenția de a avea un candidat la funcția ocupată în prezent de Nicolae Robu. Prezent, marți, la Timișoara, președintele USR, Dan Barna, a explicat ce se va întâmpla în aceste situații, pentru ca Alianța USR+PLUS să vină cu același candidat în 2020.

Ştiri din Timiș

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, lecția despre păcat, răbdarea lui Dumnezeu și pocăință
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită de Biserica Ortodoxă în 29 august, aduce înaintea credincioșilor una dintre cele mai cutremurătoare relatări din Sfânta Evanghelie. Este istoria unui prooroc care nu s-a temut să spună adevărul, chiar atunci când adevărul i-a adus suferința și moartea.

Ştiri din Timiș

Cum avansează lucrările la centrul pentru minorii cu adicții de la Ciacova
Lucrările la Centrul de recuperare pentru minorii cu adicții din Ciacova sunt în grafic, iar șantierul a ajuns la etapa de execuție a structurii supraterane. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Timiș, au fost realizate mai multe elemente din beton armat, inclusiv stâlpi și grinzi, iar la unul dintre corpurile clădirii a fost montată structura metalică a acoperișului.

Ştiri din Timiș

AJOFM Timiș: 2.250 de lei pe lună pentru angajatorii care iau ucenici
Angajatorii din Timiș care încadrează persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și le formează profesional prin ucenicie pot primi un sprijin financiar de 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 august
Sâmbătă, 29 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 august 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 29 august, la Pădurea Verde are loc CODRU Festival. Continuă Festivalul de Operă și Operetă în Parcul Rozelor. Mai puteți merge la film sau la expoziții.

România

Bolojan, despre Fritz și Primăria Timișoara: „Vom găsi o soluție comună”
Bolojan speră ca Dominic Fritz să nu-și piardă mandatul și spune că, în caz contrar, PNL și USR ar putea susține un candidat comun la Timișoara. Premierul susține că România nu va pierde fondurile UE și cere verificarea Legii ANI de către Comisia Europeană.

Cinema

Filmul săptămânii: „Constelația Câinelui”, într-o lume aproape fără oameni, un semnal radio reaprinde speranța
Recomandarea de film din această săptămână este „Constelația Câinelui”, un thriller SF regizat de Ridley Scott, cu Jacob Elordi, Josh Brolin, Margaret Qualley și Guy Pearce în rolurile principale. Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Peter Heller, publicat ăn 2012, și prezintă o lume aproape pustie, la câțiva ani după o pandemie care a decimat omenirea.

Capitală Culturală

Liliana Laichici și formația Doru Țăranu, la Nedeea Românilor de Pretudindeni. A 52- ediție se desfășoară pe Valea Fărășești
Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate folclorului si tradițiilor bănățene va aduce, în acest sfârșit de săptămână, artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești, pe Valea Fărășeștiului. Cea de-a 52-a ediție a Nedeei Românilor de Pretutindeni, una dintre sărbătorile tradiționale ale zonei Tomești, se va desfășura în zilele de 29 și 30 august 2026.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici