„Grădina vieneză” a Timișoarei a prins contur după o investiție de 1,6 milioane de euro. Parcul Central „Anton Scudier” va fi deschis cu siguranță luna aceasta, ne-a confirmat primarul Timișoarei, după mai bine de doi ani de șantier. S-a ajuns la stadiul de măturat și spălat alei, iar plasa de pe gard a fost dată jos.
Consilierii județeni din Timiș au avut miercuri, 17 iulie, pe ordinea de zi, o hotărâre prin care se cerea constituirea unei comisii care să efectueze cercetări prealabile pentru a declara Casa Muhle de utilitate publică, urmând ca mai apoi imobilul să fie expropriat, cumpărat și trecut în patrimoniul județului pentru a fi renovat. Comisia nu se mai constituie... deocamdată.
ADVERTORIAL. Mai orientați spre confort decât oricând, tinerii care caută apartamente noi în Timișoara își doresc spații deschise, luminoase și prietenoase, pe care să nu le aglomereze cu mobilier inutil. Ei vor locuințe spațioase de care să se poată bucura cât mai mult, fără bătaie de cap. De aceea, dezvoltatorul Geneva Residence a proiectat apartamente cu trei camere care pun accent pe răspunsul la cele mai simple nevoi.
După mai bine de un an și jumătate de discuții și promisiuni, primarul Robu schimbă iarăși planurile pentru primele parcări etajate din cartierele Timișoarei. Nu e loc de ele în zona Girocului, dar s-a găsit un loc excelent în Soarelui. Rămân în picioare cea din cartierul Dacia și cea de pe str. Liniștei. Când vor fi bani.

Ştiri din Timiș

AJOFM Timiș: 2.250 de lei pe lună pentru angajatorii care iau ucenici
Angajatorii din Timiș care încadrează persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și le formează profesional prin ucenicie pot primi un sprijin financiar de 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 august
Sâmbătă, 29 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 29 august 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 29 august, la Pădurea Verde are loc CODRU Festival. Continuă Festivalul de Operă și Operetă în Parcul Rozelor. Mai puteți merge la film sau la expoziții.

România

Bolojan, despre Fritz și Primăria Timișoara: „Vom găsi o soluție comună”
Bolojan speră ca Dominic Fritz să nu-și piardă mandatul și spune că, în caz contrar, PNL și USR ar putea susține un candidat comun la Timișoara. Premierul susține că România nu va pierde fondurile UE și cere verificarea Legii ANI de către Comisia Europeană.

Cinema

Filmul săptămânii: „Constelația Câinelui”, într-o lume aproape fără oameni, un semnal radio reaprinde speranța
Recomandarea de film din această săptămână este „Constelația Câinelui”, un thriller SF regizat de Ridley Scott, cu Jacob Elordi, Josh Brolin, Margaret Qualley și Guy Pearce în rolurile principale. Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Peter Heller, publicat ăn 2012, și prezintă o lume aproape pustie, la câțiva ani după o pandemie care a decimat omenirea.

Capitală Culturală

Liliana Laichici și formația Doru Țăranu, la Nedeea Românilor de Pretudindeni. A 52- ediție se desfășoară pe Valea Fărășești
Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate folclorului si tradițiilor bănățene va aduce, în acest sfârșit de săptămână, artiști îndrăgiți ai muzicii populare românești, pe Valea Fărășeștiului. Cea de-a 52-a ediție a Nedeei Românilor de Pretutindeni, una dintre sărbătorile tradiționale ale zonei Tomești, se va desfășura în zilele de 29 și 30 august 2026.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Dominic Fritz, după promulgarea legii ANI: „Nu vor scăpa de mine”
Dominic Fritz susține că noua lege ANI îi va încheia mandatul de primar în 30 de zile și acuză PSD și AUR de „răzbunare politică”. El anunță că va continua lupta politică din fruntea USR. 6

România

Nicușor Dan a promulgat legea ANI. Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei
Nicușor Dan a promulgat vineri legea privind reforma ANI, motivând că România risca să piardă 770 de milioane de euro din PNRR. Legea păstrează prevederea care vizează persoanele declarate definitiv incompatibile sau în conflict de interese, astfel că mandatul lui Dominic Fritz de primar al Timișoarei va înceta în 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial. 20

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici