Puțin peste 40 de minute faceți cu mașina și cam o oră cu autobuzul până la Buzad – satul din Timiș unde are loc și în acest an Electroruga. Organizatorii festivalului vă așteaptă cu concerte, mâncare tradițională, ateliere de tot felul dedicate adulților și copiilor și evenimente inedite. Spre exemplu, DJ-ii vor mixa dintr-o căsuță aflată în copac, iar publicul va dansa în grădina unui localnic, iar ținuta de festival vă va fi accesorizată de stiliști profesioniști...
După cinci zile de la deschiderea circulației pe lotul 4 Lugoj-Deva, de la Ilia la Șoimuș, indicatoarele plasate pe șoseaua de mare viteză atunci când șoferii veneau din direcția Sibiu nu au fost actualizate. Mai precis, duminică, când șoferii veneau dinspre Sibiu, indicatoarele le „spuneau” să iasă de pe autostradă la Deva (Șoimuș), fiind „tăiate” localitățile Nădlac, Lugoj, Deva, Ilia, asta deși lotul 4 a fost dat în circulație miercuri, 14 august, iar șoferii puteau merge încă 22 de kilometri. Eroarea a fost corectată luni de reprezentanții CNAIR.
ADVERTORIAL. Timişoara, 19 august 2019: Cea mai mare zonă de retail din afara Capitalei va fi inaugurată la Timişoara pe 30 august 2019, odată cu finalizarea primului proiect mixt din vestul ţării. Iulius Town integrează actualul Iulius Mall şi va fi principala destinaţie de afaceri, cumpărături și divertisment.
Poliția Locală le-a declarat război șoferilor care fac drifturi, dar și celor care intră cu mașinile pe străzile pietonale. Un tânăr cu un BMW s-a ales cu amenzi de aproape 1.000 de euro pentru că a turat motorul autoturismului în miez de noapte, în zona Michelangelo. Aproape jumătate din sancțiune a fost pentru poluare.
Azi în Timișoara
Vineri, 28 august, în Parcul Rozelor are loc Festivalul de Operă și Operetă. Mai puteți merge la film sau la expoziții.
Ştiri sportive
Doliu în fotbalul mic timișean! Constantin Heisu, președintele AFC Unirea Jimbolia, a murit la 61 de ani, în urma unui infarct. Clubul deplânge pierderea celui care a contribuit la dezvoltarea echipei și transmite sincere condoleanțe familiei.
România
Nicușor Dan, Maia Sandu și Volodimir Zelenski au discutat joi, la Chișinău, despre securitatea regională, sprijinul pentru Ucraina și integrarea europeană. România și-a reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina.
Mapamond
Peter Cullen, vocea emblematică a lui Optimus Prime din Transformers, a murit la vârsta de 85 de ani. Actorul a interpretat personajul încă din serialul animat original din 1984 și a revenit în numeroase filme, seriale și jocuri video. Cullen a fost, de asemenea, vocea lui Eeyore din Winnie the Pooh. Cauza decesului nu a fost dezvăluită.
1
Cinema
De la 1 septembrie, biletele întregi la cinematografele Victoria, Timiș și Studio cresc de la 25 la 30 de lei, prima majorare din ultimii doi ani. Abonamentele Cinefil de Cimișoara se scumpesc și ele, însă prețurile pentru elevi, studenți, pensionari și copii rămân neschimbate. La Cinema Johnny, tarifele rămân aceleași.
Ştiri din Timiș
Prima ediție a Timișoara Playground Festival va avea loc între 11 și 20 septembrie, în Piața Operei și Piața Libertății. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și Mons Events. Înscrierile sunt deschise până la 1 septembrie.
1
Ştiri din Timiș
Weekendul acesta, „Copiii joacă șah” în Atrium, în cadrul competiției devenite deja tradiție, la atelierele creative au ocazia să descopere lumea LEGO® și a roboticii și să picteze pe figurine de ipsos, iar la Carnavalul Clovnilor Veseli distracția este invitatul special.
Ştiri din Timiș
Satul Bodo din comuna Balinț se pregătește pentru o nouă zi de sărbătoare. Duminică, 30 august, de la ora 14,30, localnicii și turiștii sunt invitați la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceaunelor, un eveniment dedicat gastronomiei, muzicii și, mai ales, comunității.