Timișoara se umple de catarge. După cele din zona Michelangelo și de la Punctele Cardinale, mai „răsar” două în fața Catedralei Mitropolitane. Stâlpii de steaguri sunt, de fapt, cadou pentru primarul Nicolae Robu, de la omul pe care acesta l-ar multiplica în primărie, Culiță Chiș, șeful infrastructurii orașului.
Taxa hotelieră ține pe loc dezvoltarea industriei ospitalității, la Timișoara. Aceasta este concluzia dezbaterii publice pe marginea proiectului de hotărâre privind valoarea taxelor și impozitelor locale pe anul 2020. Câțiva patroni au venit să-și spună păsul în fața primarului Nicolae Robu. S-au plâns și de impozitele dublate pe clădiri.
Încă din 2008, societatea de apă și canal a instalat pe toată raza Timișoarei exclusiv contoare cu citire radio, pentru a nu-i mai deranja pe consumatori și pentru o citire cât mai bună a indexului contoarelor. Aceste contoare funcționează pe baterii care pot fi afectate în timp de factori înconjurători. este recomandată citirea și transmiterea indexului contorului de apă măcar o dată pe an.
Președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra a postat un mesaj video pe Facebook, la câteva zile după căderea Guvernului PSD, în care spune că cel mai vestic județ al țării este un câștigător al guvernării social-democrate. Dobra, președinte al PSD Timiș, le cere liberalilor, o dată cu instalarea noului Guvern Orban, să păstreze investițiile pe care social-democrații le-au făcut.
Nu a picat încă primul fulg de nea, dar Moș Crăciun se pregătește cu cadouri încă din luna noiembrie. Vreți să fiți Moș Crăciun pentru un copil care are nevoie de diferite lucruri, iar cei din familie nu își permit să i le cumpere? Puteți face acest lucru. Sunt 300 de scrisori trimise de copii din Timiș pe adresa Moșului. Vreți să deschideți una?
Voluntarii și donatorii fac această iarnă mai blândă pentru Ionela și familia ei. Ionela locuiește la Coșteiu, lângă Lugoj, are grijă singură de cei patru copii și de mama ei bolnavă. Voluntarii și donatorii i-au sărit în ajutor și au fost la casa ei pentru a o repara și a o pregăti pentru iarnă. I-au dus și mobilă. Toate la chemarea reprezentanților asociației Acasă în Banat. Este în continuare nevoie de voluntari, sâmbătă, 9 noiembrie.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 august 2026, în Timișoara?
Joi, 27 august, puteți merge la expoziții, la teatru sau la film.

Mapamond

A murit Tim Curry, starul din „The Rocky Horror Picture Show”. Avea 80 de ani
Tim Curry, celebrul actor din „The Rocky Horror Picture Show” și „It”, a murit la vârsta de 80 de ani. Actorul britanic a avut o carieră de peste cinci decenii și a rămas în memoria publicului prin rolurile sale emblematice. 1

Mapamond

Meta, obligată să scoată miliarde după acuzațiile privind siguranța copiilor pe rețelele sociale
Meta a acceptat să plătească 16,68 miliarde de dolari și să impună noi măsuri de siguranță pentru adolescenți, pentru a evita o sentință într-un proces privind efectele Facebook și Instagram asupra sănătății mintale a copiilor. Acordul trebuie aprobat de un judecător.

România

Răsturnare de situație la Senat: examenul separat de admitere la liceu, din nou în Comisie
Senatul a retrimis la Comisie proiectul privind examenul separat de admitere la liceu. Dezbaterea și votul vor fi reluate pe 1 septembrie, iar până atunci regulile actuale rămân în vigoare. 1

Eveniment

Motociclist rănit în urma unui accident produs la Remetea Mare. Traficul, blocat în zonă
Un motociclist de 60 de ani a fost rănit miercuri într-un accident produs într-o intersecție din Remetea Mare. Acesta a fost transportat la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Traficul a fost blocat în zonă. 7

Eveniment

Accident aproape de Lugoj. Un bărbat a ajuns la spital
Un accident a avut loc miercuri între Caransebeș și Lugoj, iar un bărbat a fost rănit.

Eveniment

Bărbat dispărut din Timișoara, căutat de familie și poliție
Un bărbat de 69 de ani este căutat după ce a plecat și nu s-a mai întors acasă, din zona bulevardul Sudului din Timișoara. 1

Capitală Culturală

Soliști de renume urcă pe scena din Parcul Rozelor la Ruga Timișoarei
Ruga Timișoarei se apropie, iar Parcul Rozelor va deveni, marți, 15 septembrie, locul în care tradițiile bănățene vor fi readuse în prim-plan printr-un spectacol pregătit de Ansamblul „Timișul” al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici